De n-ar fi holercă-n sat de Todor Nicolaevici

De n-ar fi holercă-n sat de Todor Nicolaevici

           Cele mai luminate minți, chiar și unele state civilizate în deferire etape au încercat să pună stavilă acestei ciume îngrozitoare, cum este beția, dar fără careva rezultate pozitive, pentru că n-au fost înțelese de masele largi ale societății. Alcoolul, pe neobservate, îi ia mintea omului și încetul cu încetul își transformă jertfa într-un fel de mancurt nepăsător și indiferent la toate, într-un tip înrăit și nesimțitor, care cade într-o depresie agresivă, devine periculos pentru cei din jur. Și pentru o mai bună ilustrare, hai să facem un excurs prin apariția și înrădăcinarea celei mai înșelătoare nenorociri şi duşman al omului - beţia. Chiar din primele zile ale apariţiei sale omul a fost strâns legat de totul ce-l înconjoară. Şi în prezent omul îşi caută salvarea sau ameliorarea unor dereglări de sănătate în mijlocul naturii. Unele plante, pomușoare sau  fructe,  pot  fi folosite   ca   hrană,  altele  au   proprietăți  de  ameliorare  a   unor
defecte de sănătate, iar altele, pot ridica dispoziția, trata depresiile şi chiar trezesc curajul.

La bunicii şi străbunicii noştri, în fiecare casă, se mai păstra diferite plante medicinale şi o sticlă cu rachiu, în care se mai punea pelin. Această băutură se folosea în diferite situaţii. Chiar femeilor după naştere li se da un păhărel de rachiu cu pe­lin. Astăzi băutura alcoolică s-a transformat într-un obi­cei dintre cele mai râioase şi dăunătoare. Astfel, încetul cu încetul, omul se învaţă să pregătească băuturi cu conţinut alcoolic. Despre folosirea vinului amestecat cu apă, ca băutură răcoritoare, găsim chiar în scrierile lui Herodot. Grecii antici erau mari producători şi exportatori de vinuri. Când anume a apărut alcoolul propriu zis nu se ştie, ştim numai că spirtul a fost inventat de arabi şi era folosit la prepararea parfumurilor sau ca medicament (vindecarea rănilor). Prima porţie de alcool (apă de foc) în Rusia a fost adusă de negustorii italieni pe timpul lui Dmitri Donskoi. O altă ştire ne spune că călugării creştini cunoşteau secretul preparării spirtului încă prin sec. XVI, însă pe atunci el nu se folosea ca băutură. Ruşii foloseau ca băutură înveselitoare „meduha” (un fel de sirop din mierea de albine dospit), dar această băutură era accesibilă numai clasei avute, gloata folosea alte băuturi, despre care ne vorbesc vechile bâline, poveşti şi cântece (Braşca).

Prin anii 80-85 ai sec. X cneazul Rusiei Vladimir cel Mare (980-1050) e gata să-şi treacă ţara la islamism, dar, când a aflat că Coranul interzice băuturile alcoolice, singur fiind un mare iubitor de ele, hotărăşte să-şi treacă ţara la creştinism (988).

Se ştie că Polonia este prima ţară în Europa producătoare de rachiu „vutca”. Ruşii susţin că ei sunt primii (patentari) producători ai rachiului „vodca”, aşa cum pe atunci Polonia întră în componenţa statului Rus. Ei se mai bazează cum că, anume, Mendeleev pentru prima dată a unit spirtul cu apa până la 40 de grade. Astfel, încetul cu încetul ţările încep să-şi prepare anumite băuturi alcoolice, pe care devin patentare pe arena mondială: Rusia - vodca, Anglia - djinn, Germania - şnaps, Scoţia - whisky, Franţa - coniac, Polonia - vutca, România - ţuica, Ungaria - khidiş, Italia - vinul, Ucraina - ocovita etc. Ucrainenii preiau de la ruşi „vodca” şi o botează în „horilca” (apă de foc), iar noi am preamărit-o în „holercă”.

Pe teritoriul ucrainean ocupat de Po­lonia (până în sec. XVII) era răspândită „vutca”. Târguiau cu această băutură po­loneză numai evreii de cetăţenie poloneză. Ucrainenii şi, mai ales, căzăcimea, erau indignaţi de acest fapt. Localnicii caută să devină ei stăpânii realizării acestui produs aducător de mari venituri. Aşa începe lupta ucraineni­lor împotriva realizatorilor de „vutcă”, care, cu timpul, se transformă într-o luptă naţională de eliberare, con­dusă de căzăcime. În anul 1654, Ucraina este primită în componenţa statului Rus cu o largă autonomie. Şi una din cerinţele ucrainenilor din Actul Unirii a fost dreptul liber de a-şi pregăti pe teritoriul lor (!) basamacul.

Moldova e un vechi producător de vinuri. Din multe izvoare istorice vechi putem afla că oaspeţii în Moldova erau primiţi cu pâine, brânză, fructe şi serviţi cu vin. Toate domniile moldoveneşti aveau aşa-numiţii paharnici - responsabili de podgoriile şi vinurile (cra­mele) domneşti. Dar nicăieri nu găsim scris că poporul moldovenesc să fi fost beţiv.

După cum vedeţi, alcoolul, din medi­cament sau băutură de ameliorare a unor dereglări de sănătate, se transformă în cel mai înşelător duşman al sufletului omenesc. Alcoolul este începutul tuturor relelor - degradarea omului, pierderea familiei şi chiar destrămarea societăţii (amintiţi-vă cazul decăderii Sodomei şi Gomorei, Bagdadului, imperiului Otoman şi veţi vedea: lenevia, destrăbălarea şi alcoolul). Statistica ne arată că 90% din toate violurile, sinuciderile, divorţurile şi naşterea copiilor handicapaţi sunt rezultatele alcoolului.

De n-ar fi holercă-n sat de Todor Nicolaevici (partea 2)

Odată cu venirea sovieticilor la noi, fierberea basamacului capătă o înspăimântătoare răspândire. Lumea flămândă, goală şi înspăimântată, încearcă să uite de toate înecându-se în bău­tură. Satul meu se transformă într-o adevărată Sodomă. Când noii veniţi au înţeles că au dat cu oiştea-n gard cu politica lor „democrată”, întorc cojocul pe dos și hai să facă rânduială: controale, amenzi, arestări şi condamnări. Se organizează forţat colhozuri, oamenilor li se iau toate mijloacele de existenţă. Rămânând ca frunza pe apă, încep să fie mânaţi ca turma la munca de pomană pe ogoarele, de acum, naţionalizate.

Pe timpul lui N. Hruşciov, beţia, pe tot teritoriul Uniunii Sovieti­ce, capătă proporţii îngrozitoare: fabricile, uzinele, minele ş.a.m.d. nu împlinesc planurile, pe ogoare se pierde pâinea din cauza alcoo­lului. Ţara se pomeneşte în pragul catastrofei economice. Se fac mari schimbări în CC al partidului. N. Hruşciov e schimbat, se primesc legi speciale, dar alcoolismul nu numai că rămâne, dar continuă să triumfe.

Pe timpul lui Andropov, din nou, se încearcă să se pună stavilă alcoolismului: legi speciale, propagandă, percheziţii etc. dar şi aceste încercări de a opri ciuma beţiei nu dă rezultatele aşteptate din cauză că poporul nu era pregătit spiritual pentru aşa ceva. Din acea perioadă ne-au rămas multe anecdote şi glume. Printre multele pregătiri se alcătuieşte şi un program artistic special pentru ai da acestui eveni­ment o deosebită favoare. În colectivul ce pregătea programul artistic e invitat şi poetul Aurel Busuioc. După multele dezbateri Busuioc propune programul său din următoarele cântece (repertoriul): „De n-ar fi holercă-n sat”, „Holercă, sămânţa ta”. „Păhărel cu floricele”, „Bun e vinul giulgiului”, „Păhărel nu tremura”, „Acela n-a fost om nebun, care a pus cârciuma în drum”, „Clopote să nu-mi trageţi, din pahare să-mi sunaţi..”, ş.a.

Astăzi, în privinţa folosirii alcoolului, îi o libertate nemaivăzută. Putem bea zi şi noapte, cât vrem şi unde vrem, numai dacă avem pe ce. Emisiunile televizate nu numai că reclamă diferite băuturi spirtoa­se, dar şi ne învaţă cum să deschidem sticlele şi chiar cum să bem. Dacă pe timpul lui Hruşciov numai în 1958 au fost condamnaţi 53 mii cetăţeni pentru fierberea basamacului, astăzi, basamacul „Pervak” se vinde în toate magazinele şi chiar pe străzi.

Năpasta beţiei pune din ce în ce tot mai îndrăzneţ stăpânire pe oamenii slabi de înger. Ea face mari ravagii printre tineret. Barurile şi cazinourile de noapte au devenit principalele răsadniţe de răspândire nu numai a alcoolului şi a drogurilor, dar şi a altor nenorociri. Mulţi dintre cei care au încercat să oprească răspândirea alcoolismului, nefiind susţinuţi de popor, au fost nevoiţi să-şi părăsească posturile sau să emigreze.

Primul, care încearcă să pună stavilă răspândirii beţiei, a fost Patriarhul Rusiei Nicon, dar ţarul Petru I, fiind un neîntrecut băutor de alcooluri, îl destituie din post, acesta fiind nevoit să apuce calea pribegiei. O astfel de încercare o face şi Voievodul Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, însă, dacă în lupta cu furtul obţine rezultate de care s-a minunat chiar Europa, atunci în luptă cu beţia se ciocneşte de împo­trivirea mănăstirilor, producătoare şi realizatoare de vinuri.

Hatmanul căzăcimii ucrainene K. Razumovskii, înţelegând că beţia îi duce în prăpăd, încearcă s-o interzică, dar este duşmănit de păturile largi şi-i nevoit să părăsească hătmănia. Împăratul Rusiei Nicolai II, la începutul primului război mondial (1914), încercând să întărească disciplina în armată şi să ridice economia în ţară, interzice băuturile spirtoase pe perioada cât va dura războiul. Această lege a fost pri­mită cu multă ură de către armată şi de masele largi ale ţărănimii. De această nemulţumire s-au folosit bolşevicii în lupta lor împotriva ţarismului, ceea ce a şi dus la detronarea monarhiei în februarie 1917.

Cauzele destituirii lui N. Hruşciov din postul de primul secretar al CC, printre altele, un rol important l-a jucat şi încercarea lui de a pune stavilă alcoolismului (1958), dar nefiind înţeles şi susţinut de popor, această lege a înrăutăţit şi mai mult situaţia economică în ţară. Iar cercetătorul şi istoricul Olesi Buzina consideră că destrămarea colosului sovietic s-a înfăptuit nu atât din cauza dizidenţilor, cât din pricina folosirii peste măsură a alcoolului.

Şi dacă la toate cele menţionate vom adăuga că, prima mare migraţiune a slavilor (sec. VI) a fost determinată şi ademenită de vinurile din sudul Europei (în acele timpuri slavii s-au înmulţit în aşa măsură că nu mai aveau din ce-şi prepara băuturile spirtoase şi anume aceasta-i determină să pornească spre sud), atunci, poate, ne vom da seama ce putere satanică are alcoolul asupra omului. Din toate nenorocirile, care pot da peste om, beţia-i cea mai nemiloasă, înşelătoare şi ucigătoare năpastă. Încetul cu încetul alcoolul îi ia mintea omului, îl înstrăinează de familie, îi secătuieşte sufletul până-l transformă într-un monstru nepăsător, indiferent şi periculos societăţii. Nu întâmplător astăzi avem atâtea nenorociri în jurul nostru. Această hienă, cu rădăcinile ei atât de adânci şi cu tentaculele ei otrăvitoare, e în stare să înghită nu numai persoana, dar chiar şi societăţi întregi. Şi dacă toate încercările de până acum n-au dat rezultatele aşteptate, înseamnă că sunt necesare alte măsuri, alte metode şi alte legi. Legi înţelese, susţinute şi respectate de toţi membrii societăţii. În centrul acestor măsuri trebuie pusă educaţia începută în familie. Cred că numai educaţia ar contribui la formarea unei civilizaţii creştine care va fi în stare să stopeze această crimă.

Această deducere mă face s-o susţin din cele văzute în comporta­rea membrilor unor secte religioase cu privire la folosirea alcoolului. Dacă familia şi şcoala ar lucra insistent şi colegial în această privinţă, am obţine unele succese. Şi dacă această muncă ar mai fi susţinută şi de biserică prin influenţa ei educativ-religioasă, am face un mare pas înainte. Şi aici ar fi bine venită şi susţinerea ştiinţifică din partea statului, cu toate subunităţile sale.

Numai în aşa fel în societate s-ar forma o atmosferă, în care beţia nu s-ar simţi la locul ei. Dar până când statul va fi cointeresat în re­alizarea nelimitată a alcoolului, până când distribuitorii acestei otrăvi sufleteşti vor privi nepăsători, ca satan de după pom, la pierderea neamului, iar noi vom rămânea indiferenţi la toate ce se petrec în jurul nostru, atât timp vom avea... lacrimi multe - multe şi jale multă în casă... Dar ca creştini, ar fi bine să nu uităm că va veni timpul, când vom fi nevoiţi să ne dăm seama de contribuţia noastră la râu­rile de lacrimi ale orfanilor, la strădaniile mamelor şi la nenorocirile bătrânilor, care şi-au pierdut copiii în iadul beţiei.

Eu nu-s adeptul interzicerii complete a băuturilor spirtoase. Sunt pentru folosirea lor cu măsură, la locul şi vremea potrivită. Susţin folosirea lor în mod civilizat şi numai. Chiar Iisus Hristos n-a interzis folosirea vinului în porţiuni mici. Biblia însăţi recomandă folosirea vinului ca remediu de prevenire a multor dereglări de sănătate. În toate ţările civilizate se respectă cultura şi măsura folosirii băuturilor spirtoase. În toate împrejurările omul trebuie să rămână demn şi responsabil de Creatorul său. E timpul să ne trezim din hibernarea urii, egoismului, indiferenţei şi beţiei. Prea mult ne-am îndepărtat de legile mamei-natură, adâncindu-ne în diferite năravuri dăunătoare vieţii umane. E timpul să ne schimbăm stilul de viaţă, să ne hrănim trupul şi sufletul pentru a trăi cât mai sănătos şi frumos, conform legilor mamei-natura, dar nu pentru hulirea Creatorului, prin purtarea noastră nedemnă.

Teodor Nicolaevici

Suceveni, raionul Hliboca

Zorile Bucovinei