Visul - o aripă în zbor de Aurelian Silvestru

Visul - o aripă în zbor

O veche legendă mărturiseşte că un tânăr avea un vis ambiţios: să-l caute cu orice preţ pe Dumnezeu.

-Voi credeţi în El, dar niciodată nu L-ați întâlnit. Eu însă, mai întâi voi da ochii cu El şi abia după aceea voi crede în existenţa Lui, şi-a motivat el cu trufie hotărârea.

Şi iată-l pus pe căutare. Zi şi noapte umbla pe drumuri, pe la mănăstiri, pe la sihaştri, înţelepţi şi filozofi, dar fără nici un rezultat.

-Dumnezeu  există,  îl  consolau  aceştea. Ni  se arată,  însă,  nu  atunci  când  îi  cerem  ceva  sau
când  îl căutăm, ci atunci când facem bine.

-Eu nu am timp pentru aşa ceva, se scuza omul ambiţios. Am irosit prea multă energie, ca să renunţ la visul meu.

Anii s-au scurs prin el ca apa prin nisip şi, când era deja un bătrân neputincios, îngerilor li s-a făcut milă de străduinţa lui şi L-au rugat pe Dumnezeu:

-Doamne, fie-ţi milă de acest îndărătnic şi intră în inima lui, că nu i-a mai rămas decât o zi de trăit.

Dumnezeu i-a ascultat şi Le-a răspuns:

-Abia aştept să-i sfinţesc inima, dar nu pot...

-De ce? s-au mirat îngerii.

-Deoarece în sufletul lui nu exista loc şi pentru Mine, ci doar pentru ambiţia nesăbuită de a mă căuta. Furată de acest vis, inima lui n-a putut simţi că Eu eram mereu alături, lângă dânsul, lângă oamenii care se ajutau unii pe alţii...

Creştinii ştiu că Dumnezeu există, indiferent de ce insinuează unii despre existenţa Lui. Contează credinţa în sine, nu motivarea ei. Important e să obţii ceva concret în viaţă, nu să alergi după un vis frumos, dar irealizabil. Primează rezultatul muncii, nu zădărnicia ei.

Sisif, după cum se ştie, îndeplineşte o muncă foarte grea, dar inutilă: el urcă în fiecare zi o stâncă pe un povârniş abrupt, iar când ajunge în vârf stânca se rostogoleşte înapoi la vale şi osânditul îşi reia efortul de la capăt.

Fireşte, nu poţi trăi fără să ai idei înălţătoare, dar până şi cele mai înflăcărate vise nu trebuie să se transforme într-un bolovan de piatră ca cel târât în spate de Sisif. Când ai un vis măreţ, el trebuie să te înalţe, să devină o aripă în stare să te smulgă din anonimat...

Iulius Cezar, să zicem, a visat să Ac cea mai importantă persoană din imperiul Roman. Odată, trecând printr-o localitate prăpădită, unul dintre amicii tăi l-a întrebat:

-Crezi cumva că și aici, în această fundătură, există concurenţă și oameni care se bat pentru putere?

-Sigur că da, l-a asigurat Cezar, adăugând: Eu personal aş prefera să fiu primul aici, decât al doilea la Roma!

-De ce? E chiar atât de rău să fii al doilea? a insistat amicul.

-Al doilea, dragul meu, este, de fapt, primul din lista celor care au pierdut! Or, eu nu vreau să pierd.

Altă dată, fiind deja general în armata romană dislocată în Spania, stătea pe o buturugă lângă foc şi citea biografia lui Alexandru Macedon. La un moment dat, a închis cartea şi a început să lăcrimeze.

-Ce s-a întâmplat? l-au întrebat prietenii, iar Cezar le-a răspuns:

-La vârsta mea, Alexandru cucerise aproape toată lumea, iar eu n-am săvârşit încă nimic măreţ...

Visul arzător de a se remarca cu orice preţ prin fapte glorioase a făcut din el, în cele din urmă, una dintre cele mai proeminente personalităţi ale Antichităţii.

Istoria e plină de astfel de exemple...

Ambiţia de a cuceri alte pământuri i s-a născut lui Genghis-Han când a rămas orfan şi a jurat să recupereze păşunile răpite de ucigaşii tatălui său. Acest vis l-a ajutat să devină, peste ani, nu doar stăpânul tuturor păşunelor din deşertul Gobi, dar şi unul dintre cei mai de temut cuceritori ai lumii...

Columb a visat să găsească cea mai scurtă cale maritimă dintre Europa şi India. Era ferm convins că ea există şi, animat de visul său, ani în şir, a solicitat mai multor case regale să-1 ajute în pregătirea unei expediţii - fapt soldat, în cele din urmă, cu descoperirea Americii (în octombrie, 1492).

Heinrich Schliemann, era copil când a citit „Iliada” lui Homer. Impresionat de eroismul apărătorilor cetăţii Troia, a jurat să caute şi să găsească ruinele acelui legendar oraş. Ajuns la maturitate, a studiat tratate întregi de arheologie, a făcut investigaţii, şi-a irosit averea în expediţii pe care mulţi dintre prietenii şi cunoscuţii lui le considerau necumpătate, ca într-o bună zi să descopere cu adevărat ruinele cetăţii Troia şi să scoată din adâncuri marele tezaur al regelui Priam!

Visul, deci, poate deveni stindardul unor mari invenţii şi descoperiri, dacă, desigur, nu rămâne doar o stare de reverie inactivă. Diferenţa dintre mediocritate şi talent constă în faptul că mediocritatea visează, dar nu face nimic ca să-şi transforme visul în realitate, iar talentul uită de sine, de plăceri, de sănătate, dar nu şi de scopul pe care l-a trasat.

Aurelian Silvestru – Pragul sau alte Fărâme de Suflet

Chișinău, 2014. – pag. 309-312