Cum erau pedepsiți violatorii și pedofilii în vremea domnitorului
Vasile Lupu
„Carte romănească de învățâtură de la pravilele înpărâtești și de la alte giudeațe, cu dzisa și cu toată cheltuiala lui Vasile Voivodul și Domnul Țărâi Moldovei, di în multe scripturi tâlmăcită di în limba ilenească, pre limba româniască. În Tipariul Domnesc s-au tipărit în mănâstirea a Trei S(fe)ti(te)le în Iași, de la Hristos 1646.
Pentru ceia ce fac silă fecioarelor de le strică fecioriia,
oare ce feal de certare vor avea. Glava 36.
2. Cela ce va face silă a muiare văduo, să va certa cu bani după desto(i)niciia acelui obraz.
3. Cela ce va face silă vreunii fecioare
ce i-o vor fi dat părinții să o hrănească sau la moarte o vor fi lăsat pre mâna
lui să o grijească și să o socotească di ce-i vor fi treabele, acesta-ș va
piiarde tot ce va avea și să-l scoață să-l gonească și den locul lui.
4. Robul sau nămitul sau sluga de va
face silă featei stăpânu-său, să-l ardză în foc de viu, iară de va fi fost cu
voia fetei, să-i facă moarte și ei.
7. Oricine va face silă a fecioară
micșoară, încă să nu fie de 12 a(n)i, să va certa mai rău de când are fi fost
fată mare de vârstă.
8. Ceia ce fac silă celor mici și încă
nu de vârstă fecioare, o samă de pravile pri cei bogați îi goniia și-i scotea
den tot locul lor, iară pri cei mai mici îi trimitea la ocnă, pănă când era
voia giudețului.
9. Un feal de pravile dzic să să cearte
după voia giudețului, altele dzic să-i trimiță la ocnă, alte dzic să li să facă
moarte.
10. Iară ceaste pravile împărătești ce
sâmt mai noo, carele să țin în samă acmu în toată lumea, caută și cerceteadză,
de ce de va fi fost acea silă a fecioarei foarte cu o nevoe mare ca aceaia,
atunce să va omorî vinovatul, iară de va fi fost cu dezmierdăciune și cu
zburdăciuni și
cu dări și cu giuruințe și fără nice de
o nevoe, atunce să va certa vinovatul, după cum va fi voia giudețului.
13. Cela ce va fi om den clirosul
besearicii și de va sili vreo muiare sau vreo fată, să-l nevoiască episcopul să
îndzestreadze fata, iară de va fi mirean, să-l nevoiască giudețul acelui loc să
o îndzestreadze.
15. Cuconii ce vor naște den muiarea ce
i să va fi făcut silă, nu vor moșteni nemică dentru avearea mâne-sa.
16. Cela ce să va fi certat o dată sau
de doo
ori după cum va fi voia giudețului, și
el nu să va fi pocăit, ce iară va fi făcut silă și altiia, atunce să va certa
cu moarte.
19. Cela ce va sili vreo fată și
dup-acea cu voia ei o va lua de o va ținea în casă de-i va fi ca o curvă, nu să
va certa nicecum de pravilele ceale împărătești, ce numai de la besearică.
22. Pentru ce va certa giudețul pre
cineva, pentru ce va fi făcut silă vreunii mueri, trebue întăi să cerceteadze
bine de va fif ost muiarea de cinste, pentru căce că de va fi fost de ocară și
muiare rea curvă, nu să va certa nemică cela ce i-au făcut silă.
23. Cela ce va face silă vreunii feate,
pentru să o ia să-i fie muiare, de va sârgui să să cunune cu dânsa, nu să va
certa nemică.”
0 Comentarii