Întâlnire cu participanții OAT din Donbas la Căminul Cultural din Costiceni

Întâlnire cu participanții operațiunii antiteroriste din Donbas la Căminul Cultural din Costiceni (foto)
La 13 octombrie, în preajma prăznuirii sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, zi declarată din acest an oficial sărbătoare națională, în incinta Căminului Cultural al comunei Costiceni a avut loc o amplă și frumoasă întâlnire cu participanți demobilizați ai operațiunii anti-teroriste din Estul-Ucrainei.
Plină de emoții și consimțământ, sărbătoarea a fost organizată de conducătorul Casei de Cultură Dorin Captari. Printre organizatori și invitați s-au enumerat, tânărul profesor de Pregătire Militară de
la Școala CG „Ion Vatamanu” Adrian Colac, bibliotecarele Sima Corețcaia și Viorica Stanciu, conducătorul artistic Andrii Cârstea, elevi și oameni de rând.
Pe parcursul timpului programat, sărbătoarea s-a dovedit a fi una interesantă, dar în același timp tristă. Cei cinci participați prezenți au ținut să le povestească elevilor dar și adulților, puțin despre pătăranii sale neobișnuite și cumplite din Donbas. Ei au încercat să le explice tuturor cât de mult trebuie prețuită viața și pacea. 
Părea greu de crezut, însă inimile soldaților erau frânte iar fețele obosite de cruzimea dureroasă a războiului. Unul dintre participanți a mărturisit că în timpul serviciului militar a căutat să-și aline sufletul și să-și întărească curajul prin intonarea cântecul popular „De la Cernăuți la vale... În momentul de față, spre marea noastră bucurie toți acești feciori ai satului s-au întors nevătămați acasă.
Sperăm ca organizarea acestei manifestări să devină o importantă tradiție în satul nostru la care să participe mai activ intelectualitate și administrația locală. Prin ignoranță și neglijență îi jignim pe toți consângenii noștri care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, Afganistan, Donbas sau pe cei care au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobyl.
P.S. Războiu este un mod pervers de a pune viața în slujba morții, omenirea trebuie să pună capăt războiului, astfel războiul va pune capăt omenirii. Domnul să vă aducă în suflet PACE și liniște.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii

Comentarii