18 ani în Siberia – Mărturia lui Andrei și Verginia Rața din Costiceni

18 ani în Siberia – Mărturia lui Andrei și Verginia Rața din Costiceni

Andrei Rața al lui Vasile s-a născut în anul 1930, în satul Costiceni, raionul Noua Suliţă. Soarta a fost nemiloasă cu el, hărţuindu-l la vârsta de 11 ani.

Anul 1941 veni zbuciumat şi cu multe nenorociri. În noaptea unei zile de iunie 1941, la uşa casei familiei Raţa au bătut cu în­verşunare duşmănoasă. Părinţii lui Andrei şi cei 7 copii s-au pomenit în faţa unor monştri înarmaţi, care au spart uşa şi îi ţineau sub ţevile armelor, ordonând: “Peste zece minute să fiţi în căruţă!..”

„La gara feroviară Noua Suliţă am fost îmbarcaţi în vagoane de vite. Printre cei ridicaţi se aflau şi familiile din satul nostru Afanasie Alexandroaie şi Serafim Sauca. Erau sute de suflete, împinşi într-o cutie de metal. Drumul a urmat până în Siberia. Prin gări mai mari scoteau  morţii  din  vagoane  şi-i  lăsau  pe  seama... Numai  Dumnezeu  ştie  pe

seama cui rămâneau morţii. Cei care mai erau încă vii se aflau în mâinile şi în paza encheivediştilor care „aveau grijă” ca toţi să nu scape din ghearele morţii. Deci, drumul din nordul basarabiei şi până în Siberia, pe bună dreptate a fost udat cu lacrimi şi presărat cu cadavre.

La Tiumen ne-au dat jos din vagoane şi trei săptămâni am stat într-o biserică, eram cam la vreo trei sute de oameni. După trei săptămâni ne-au îmbarcat pe nişte şlepuri, ducându-ne, undeva pe apă, îşi aminteşte dl. Andrei Raţa. Am ajuns tocmai la Hantî-Manciisk, în satul Zinkovo. Am coborât într-o văgăună, în care erau câteva bordeie”

Acolo s-au întâlnit cu mai multe familii de bucovineni. Mama lui Andrei muncea din răsputeri ca să-i poată întreţine cumva copiii. Construiau bordeie, căci şuvoiul de persecutaţi nu seca. Nenorociţi ca şi ei erau aduşi încolo în permanenţă... în locul celor care mureau erau aduşi alţii.

În anul 1947 Andrei Raţa a mers la o şcoală FZO. Nu avea nici îmbrăcăminte, nici încălţăminte. Pe lângă toate, erau sleiţi de foame şi mizeri

„În 1947 tata Vasile s-a înecat în râul Obi. Lucram la construcţie câte 18 ore! Se terminase de acum războiul şi ne-am zis că ar fi bine să ne „căutăm de drum”, îşi continuă amintirile dl. Raţa.

Raţa (Ţopa) Verginia s-a născut în anul 1934 în satul Ţânteni. În familie au fost 4 copii. La vârsta de 6 ani împreună cu părinţii a fost ridicată în miez de noapte şi duşi în Siberia.

Aşa i-a fost soarta, căci a ajuns în regiunea Tiumen, satul Zinkovo. Aici a absolvit 7 clase. A încercat să susţină examenele de admitere la o şcoală pedagogică, visa să devină învăţătoare. Dar n-a reuşit să susţină examenele de admitere din cauză că era româncă.

A lucrat pe parcursul a 18 ani în Siberia la o uzină de prelucrare a peştelui.

A trecut prin toate nenorocirile prin care au trecut mii de români din Bucovina.

În anul 1955 face cunoştinţă cu Andrei Raţa din Costiceni, aflându-se în acelaşi sat. Au creat o familie tânără dar dorul de plaiul natal era pe primul plan. Tatăl Verginei a murit la vârsta de 55 de ani în pustiurile Siberia.

În anul 1960 se întorc în Bucovina. Nici tu casă, nici tu masă. Tânăra familie Raţa îşi procură o casă în orașul Herţa. Domnul Andrei Raţa a lucrat 30 de ani în construcţie în anul 1990 s-a pensionat.

Soţia Verginia a lucrat la fabrică „Prut” din Herţa în calitate de cusătoreasă. Pentru munca conştiincioasă, fost distinsă cu medalii ale fostei Uniuni. În anul 1989 s-a pensionat.

Împreună cu soţul au crescut şi educat 4 copii. Trei s-au aranjat cu viaţa familială în Herţa, iar o fiică e contabilă în orașul Dubno, regiunea Rivne. Adeseori îşi vizitează părinţii la Herţa. Familia Raţa e numeroasă având zece nepoţi şi un strănepot.

Cu tristeţe îşi aminteşte de tinereţea distrusă în îngheţurile Siberiei.

Doamne, că mari au fost fărădelegile staliniste! Nimeni nu-i în stare să dea de capăt în acest ocean de crime sângeroase.

După cum zice dl. Andrei Raţa – „Sa îl dea Dumnezeu sănătate şi pace, că restul le vom face...”.

Viorel Ghiba

în imagine: Andrei şi Verginia (anul 1957 în Siberia).