UMBRA SAU URMA OMULUI PE PĂMÂNT
Omul care nu lasă o urmă frumoasă pe
pământ – nu sădeşte un pom, naşte şi
creşte un copil, construieşte o casă, face multe alte lucruri frumoase -
degeaba mai ţine umbră pământului.
Le-am făcut pe toate, alături de alţi gospodari de frunte din
frumosul şi pitorescul nostru sat Mălineşti, localitate cu vechi tradiţii
româneşti. Mi-a plăcut munca, am făcut şi o gospodărie frumoasă ca să nu
trăiesc în zadar, mi-am aranjat copiii în viaţă, dar
am iubit şi veselia,
hazul.
Acum fac haz, doar de necaz. Dar când eşti tânăr şi toată viaţa ţi-i
înainte, fie el drumul şi cu hopuri, şi presărat nu doar cu trandafiri, ci şi
cu spini, oricum tinereţea e frumoasă.
DE SFÂNTUL ANDREI - CU IZMENELE ... MURDARE
Cu toate că erau pe atunci timpuri grele, dar şi veselia era mare. Ce
glume gogonate mai
făceam în seara de Sfântul Andrei. Eram încă un băieţandru de vreo 15-16 ani, dar
îmi creştea de-acum mustaţa şi îmi mirosea cam a fete. Odată, la o şezătoare
din seara Sfântului Andrei, nişte vlăjgani de flăcăi din sat, m-au luat peste
picior şi au început să râdă de mine, spunând că încă nu mi s-au uscat mucii la
nas, dar la fete umblu. Erau invidioşi că mă iubeau fetele, fiindcă le spuneam glume,
poveşti interesante, le cântam frumos, cu toate că eram încă tinerel.
Când cei
mulţi s-au împrăştiat târziu după miezul nopţii, au rămas trei fete şi trei
flăcăi, eu fiind al patrulea. S-au pus toţi pe
băut vin, dar mie nu-mi dădeau, spunând că încă-s mic şi mai trebuie să cresc. Era post, de aceea, beau vin şi mâncau mere.
Cei trei au început să râdă de mine şi să mă trimită acasă, zicându-mi: că
găinile demult s-au culcat şi copiii la fel. Mă consideram flăcău în toată
legea, de aceea am
hotărât să-i învăţ minte. Am ieşit cum că plec acasă, dar m-am furişat într-un
şopron, unde am găsit nişte sârmă ghimpată şi am legat bine uşa şi cele două
geamuri ale casei, apoi m-am pus pe aşteptat; în casă - chihote și veselie, iar
când au încercat să iasă afară, nu puteau deschide uşa şi nici ferestrele. Probabil
băuse vin mult şi după merele mâncate îi durea în pântece. Până s-au căznit şi
au desfăcut sârma ghimpată, n-au mai putut răbda şi au murdărit izmenele. Am
râs cu poftă, dar mult timp m-am păzit de ura celor trei flăcăi cu izmenele ...
murdare.
CU POARTA ÎN SPINARE
Odată, eram de-acum flăcău bine copt la minte. Ne am dus, de Sfântul
Andrei, împreună cu un prieten, la Anişoara cea isteaţă şi frumoasă. Îmi căzuse
tronc la inimă fata, dar avea cam mulţi peţitori şi erau dintre cei bogaţi, nu
ca mine desculţ şi sărac.
Când am văzut cum tânăra glumeşte cu toţi, împărţindu-le din zâmbetu-i
dulce la fiecare, mi-am zis: „E bine cine
râde la urmă. Am să văd cum ai să râzi, când te vei trezi mâine fără poartă!”.
Zis şi făcut. Luăm poarta de pe ţâţâni şi o ducem cu greu în câmp, departe de casa
fetei. Când am dat-o jos din spinare, ne trezim cu tatăl fetei lângă noi. Avea
puşcă, căd era vânător. Bărbatul a îndreptat spre noi arma şi ne-a ordonat să
luăm poarta, s-o ducem şi s-o punem la locul ei, de nu - trage în noi. Apoi
şi-a scos cureaua de la pantaloni şi ne-a tras câteva catarame peste partea
moale, de ni s-a făcut dosul băşici.
Porfir Sanduleac
Mălineşti, raionul Noua Suliţă
Zorile Bucovinei
){kind=link}
0 Comentarii