Obiceiuri de Crăciun și Vremea Colindelor

Obiceiuri de Crăciun și Vremea Colindelor

Crăciunul este una din cele mai frumoa­se şi dragi sărbători pentru creştini. Fiecare îl aşteaptă cu sufletul deschis şi plin de speranţă.

În inima fiecărui este loc pentru această minunată sărbătoare, purtăm şi noi amintirile legate de ea, reînnoindu-le în fiecare an.

Venirea Crăciunului ne umple inimile de bucurie şi speranţă, bunătate şi milostenie, ne alină sufletele.

Despre naşterea Domnului fiecare cunoaşte din cărţile sfinte, această zi fiind slăvită şi cin­stită de toată lumea.

Specifică Sărbătorilor de iarnă este şi tradiţia de a primi vizita preotului în Ajunul Naşterii Domnului.

Creştinii întâlnesc preotul în prag,
poftindu-l în casă, fiind foarte mulţumiţi de această vizită, deoarece este o Sărbătoare deosebită, iar odată cu intrarea omului lui Dumnezeu în casă, intră şi Cel pe care-L vesteşte. Creştinii zic că în acest moment „timpul parcă stă pe loc, iar cerurile se deschid pentru a privi Cel Preaînalt în casă şi în sufletele celor care au deschis uşa trimisului lui Dumnezeu”.

Ajunul Crăciunului, în tradiţia populară, este sărbătoarea de sfârşit de an.

Într-o poveste populară românească se spu­ne că Moş Ajun ar fi fost frate geamăn cu Moş Crăciun, deoarece seamănă între ei ca două pi­cături de apă. Ambii fiind în vârstă, cu bărbi mari şi albe.

Conform acestei poveşti, Maica Domnului înainte de a naşte a cerut adăpost de la Moş Ajun, dar acesta, considerându-se prea sărac, a trimis-o către fratele său mai înstărit - Moş Crăciun. Şi acesta a refuzat-o, dar soţia lui, Crăciuneasa, a ascuns-o în grajd, locul unde Fecioara Maria a dat naştere lui Iisus.

Noaptea Sfântă în care s-a născut Hristos, se spune că s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborât deasupra lui Iisus, Fiul Său, luminând grajdul care era în întuneric. De aici şi obiceiul de a se ura cu ocazia Crăciunului ca această Zi Sfântă, numită Naşterea Domnului - să aducă lumină în casele şi sufletele oamenilor.

Crăciun aflând de fapta soţiei lui o pedep­seşte, tăindu-i mâinile, apoi, înspăimântat de totul ce s-a întâmplat, a plecat de acasă. Crăciu­neasa a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit, şi l-a dus să scalde copilul. Maria i-a zis să încerce apa, şi când a băgat cioturile mâi­nilor, acestea au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte; de la această minune se cre­de că moaşele au mâini binecuvântate. Această minune l-a făcut pe Crăciun să se întoarcă cu faţa la Dumnezeu. Căindu-se pentru fapta sa, i-a făcut Fecioarei Maria şi Pruncului cadouri, de aici se spune că s-a ajuns şi la obiceiul ca de Crăciun să se facă daruri copiilor şi celor dragi în ziua Naşterii lui Iisus.

Tradiţii în Ajun şi de Crăciun sunt foarte multe, ele diferă de la un popor la altul, de la o regiune la alta. Pentru întâmpinarea şi petrece­rea acestei frumoase sărbători, toţi se pregătesc din timp, cum se cuvine.

Încă din preajma Crăciunului, gospodinele fac curăţenie generală în case, iar gospodarii taie porcii (acest lucru se face de obicei în ziua de Ignat, deoarece se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul), pentru prepa­rarea bucatelor de Sărbătoare.

În folclorul românesc există o mulţime de obiceiuri şi poveţe cum trebuie petrecut Aju­nul Crăciunului, multe dintre care, s-au păstrat până în prezent. Unele sunt hazlii, însă cu tâlc, altele mai serioase. Câteva din ele vă propunem şi atenţiei dvs., stimaţi cititori.
Hăt, mai demult, se zicea că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc despre Mântuitorul Hris­tos, care s-a născut în iesle, şi pe care aceştia l-au încălzit cu suflarea lor, şi de aceea nu e bine să dormi în grajd.

Se spune că în Ajun de Crăciun cerurile se deschid, dar această minune nu poate fi văzută decât de oamenii credincioşi şi buni la suflet.

Se spune că pentru a avea noroc, în decursul vieţii, nu trebuie să mănânci nimic în ajun de Crăciun.

În ziua de Ajun când gospodinele ies prima dată în curte trebuie să adune câteva surcele pe care mai apoi să le împrăştie prin casă, aceste surcele se numesc „pui”.

Cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua de Ajun, pentru ca albinelor să le meargă bine şi să nu le piardă la roit.

Gospodinele trebuie să fiarbă pentru masa de Ajun toate felurile de bucate, pentru a le avea şi în anul următor.

În ajunul de Crăciun este bine să li se dea copiilor să mănânce bostan pentru a fi sănătoşi tot anul.

Cei care îşi doresc bunăstare pentru gospo­dăria lor, îşi vor strânge toate obiectele împru­mutate altora de-a lungul anului, astfel încât ziua de sărbătoare să-i găsească cu toate lucru­rile în gospodărie.

În dimineaţa de Ajun, gospodina ieşea în pragul casei şi arunca seminţe de cereale către răsărit, pentru ca păsările sălbatice să nu dău­neze cu nimic semănăturilor din primăvară.

Capul familiei ieşea în curte şi atingea cu mâna toate uneltele din gospodărie pentru a avea spor şi noroc la lucrările agricole de pri­măvară.

În dimineaţa aceleiaşi zile se obişnuia, ca femeia să iasă afară, cu mâinile pline de aluat, să meargă în livadă şi să atingă fiecare pom zi­când: „cum sunt mâinile mele pline cu aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod la anul”.

Gunoiul strâns din casă, în această zi se aduna într-un colţ şi se arunca apoi în gradină sau se ardea în a treia zi de Crăciun.

Numai fetele bune de măritat, după ce mă­turau prin casă invers (de la uşă spre fereas­tră), aveau voie să ducă în această zi gunoiul la o răspântie, fiind des­pletite şi rugându-se cu voce tare pentru mări­tat.

Apa de la spălarea vaselor se aduna într- un vas şi se păstra până în primăvară, când se stropeau cu ea stupii de albine pentru a nu fi deocheaţi şi a nu li se fura mana.

Fetele nemăritate trebuiau să ţină în ziua de Ajun numaidecât post negru, pentru a-şi putea visa ursitul.

Femeile puneau un ban de metal şi o nucă în apa cu care se spălau, spre a fi în anul ce vine mai frumoase şi mai bogate.

Cu o zi înainte de Crăciun se punea o pot­coavă într-o căldare cu apă. Stăpânul casei bea primul, apoi o da vitelor, ca să fie tari ca fierul.

Păstorii puneau sub pragul casei un drob de sare învelit, lăsându-l până la „alesul oilor”, în luna aprilie, când drobul era măcinat şi ames­tecat cu tărâţă şi dat ca hrană, sa sporească tur­ma.

În ajun de Crăciun se curăţa hornul, iar fu­ninginea era pusă la rădăcina pomilor pentru rod bogat.

Masa pusă în Ajun rămâne întinsă toată noaptea, timp în care focul trebuie să ardă în sobă.

În Ajun se pregătesc 12 feluri de mâncare în amintirea Cinei de taină a Domnului Iisus şi 12 apostoli.

În ajun de Crăciun se pun în colţurile mesei căţei de usturoi şi seminţe de mere, ce apară de deochi şi farmece.

Se zice că atunci când dai ceva din casă în ziua de Ajun, nu-i bine.

Din ajunul Crăciunului până la Bobotea­ză, casa era maturată de la prag spre răsărit şi nu din fundul locuinţei spre prag, ca să vină peţitori la fata de măritat.

În ajunul fiecărei sărbători de iarnă, se pu­neau pe masă doua pâini, sare, peşte, grâu şi un pahar cu apă şi se credea, că noaptea vin cei din familie morţi şi mănâncă din acele bucate.

Se zice că atunci când vine preotul, trebuie neapărat să se aşeze pe ceva, ca să stea cloştile pe ouă şi sa vină peţitori la fete. Pe locul acela se puneau sub aşternut grăunţe, care se dădeau la cloşti, ca să nu înnăbuşe puii.

Găinilor li se dădea de mâncare din sită, ca să se ouă mult. La mâncare, găinile nu se stri­gau, căci, chemându-le, se putea întâmpla ca vecina să audă, şi să zică: „Găinile-s ale tale, ouăle - ale mele”.

În Oltenia, era obiceiul ca în Ajunul Cră­ciunului, gospodarii să se trezească dimineaţa devreme, să facă focul în sobă şi cu o rămurică a unui pom din grădină să jăruiască jarul stând la gura sobei şi să spună: „Bună dimineaţa lui Ajun! C-a venit într-un ceas bun. Să ne-aducă: porcii graşi şi unturoşi, oamenii - sănătoşi. Va­cile - cu viţei, oile - cu miei, scroafele - cu pur­cei, cloştile - cu pui, găinile - cu ouă...” şi tot aşa se continua cu ceea ce gospodarii doreau să aibă, ca în final să se spună „La anul şi la mulţi ani!”.

Minunatul brad-simbol al Crăciunului, se împodobeşte tot în Ajun, punându-se sub el di­ferite cadouri pentru micuţi.

În acea zi oamenii îşi cer iertare unii de la alţii pentru a intra „mai curaţi” în Sărbători.

Cel mai important moment al acestei zile este, însă, pregătirea şi împodobirea mesei, numită „Masa de Ajun”, această masă trebuie să conţină 12 feluri de bucate. Desigur, împo­dobirea Mesei din seara lui Ajun diferă de la o localitate la alta, dar au în comun faptul că toate bucatele sunt de post.

Ajunul se ţine cu post pentru Maica Dom­nului, căci în acea zi a fost foarte supărată, i-a fost greu şi n-a mâncat nimic.

Pe cea mai frumoasă faţă de masă (uneori, sub ea se punea fân) se aşezau la colţuri colaci (câte unul în fiecare colţ), colacii simbolizând soarele şi faţa lui Iisus, totodată simbolizând şi cele patru puncte cardinale, semn că Mântui­torul veghează întreg Pământul. În unele părţi colacii se făceau mari şi rotunzi, iar în altele, se făceau în formă de 8 şi se păstrau până în primăvară, când se afumau şi se tămâiau boii şi plugul înainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mâncaţi de plugari în ţarină.

-Seara, după trecerea preotului cu icoa­na, întreaga familie se îmbrăcau frumos şi se aşezau la masă.

Înainte de a se aşeza la masă, toţi îngenuncheau pentru rugăciune, după care capul fami­liei invoca spiritele morţilor, ce erau invitate să participe la ospăţ şi hrănea simbolic vitele din gospodărie, chemându-le pe nume şi aruncândule peste cap câte puţin din cele douăsprezece feuri de mâncăruri.

Masa, care se întindea în ajun la ora 17, tre­buia să rămână întinsă toată noaptea. La această masă nu se admit băuturile al­coolice.

La români se pregăteau hribi fierţi, borş de mazăre sau urechiuşe, borş de peşte, fructe us­cate sau afumate, grâu fiert şi îndulcit cu mie­re având şi miez de nucă, sarmale din crupe şi nişte turte dulci cu nuci şi stafide numite „Pe­lincile lui Iisus”.

În unele zone era tradiţia ca atunci când bucatele erau gata, să se pună câte un pic din fiecare într-o farfurie, cu care se înconjura de trei ori gospodăria, ca să fie belşug în casă.

În părţile noastre, mesele de Ajun sunt mai populare la populaţia de origine rusă şi ucrai­neană.

Cel mai mult se serveşte grâul fiert în care se adaugă mac, halva, stafide, nuci şi miere, compot din fructe uscate, salată de legume, colţunaşi umpluţi cu cartofi, tocăniţă de legu­me, sarmale, peşte copt, ciorbă de varză murată şi fasole (sau cu ciuperci), legume murate sau marinate, salată de varză roşie proaspătă, mere coapte cu nuci şi miere.

Afară de mâncărurile de post, pentru masa de Crăciun se pregătesc şi mâncăruri aparte de frupt, având la bază carnea de porc (cârnaţi, chişcă, friptură, sarmale cu carne etc.) pentru ca omul să trăiască din plin Sărbătoarea.

Mesele de Crăciun la noi sunt bogate şi di­verse, deoarece sunt folosite atât reţetele culi­nare româneşti, cât şi cele ucrainene şi ruseşti.

Poveştile din bătrâni spun că Dumnezeu ar fi lăsat Crăciunul pe pământ ca toţi oamenii să fie sătui.

Când spui serbarea Crăciunului, de cele mai multe ori, te gândeşti la zăpada ce urmea­ză să îmbrace totul în alb, la mirosul de colaci, sarmale şi friptură pregătite în cuptor, şi la co­lindele care completează atmosfera de bucurie şi emoţie sufletească, pe care abia aştepţi să le asculţi şi să le primeşti. Ele anunţă Naşterea Domnului, colindatul fiind momentul culmi­nant al Sărbătorii, păstrându-se în majoritatea comunităţilor bucovinene.

Mai demult, colindătorii erau primiţi de creştini cu mere, nuci, covrigi şi cu turte nu­mite „Scutecele lui Hristos”, astăzi acestea fiind înlocuite cu bani.

Se spune că pentru a ne scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele, ca în fiecare an la Crăciun numele cel sfânt al Domnului să vină la urechile oamenilor şi să nu fie tentaţi să facă lucruri rele. Potrivit tradiţiei, atunci când co­lindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieşi diavolii şi lumea va încăpea pe mâna lor.

Se mai zice că este importantă participarea la colindat pentru ca lucrurile să meargă bine tot anul şi că primirea colindătorilor vă asigură un an bogat, fără probleme de sănătate.

În unele zone cu colinda se umblă de Ajun, în altele - de Crăciun, iar în altele - în ajunul Anului Nou.

Dar nu aceasta contează, ci faptul că aceste tradiţii de suflet, atât de frumoase sunt păstra­te.

În unele sate româneşti, există obiceiul ca persoana cea mai vârstnică din familie să arun­ce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de po­rumb. Astfel, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor avea spor la ouat.

Se zice şi acum, că este mare păcat să stea ci­neva în noaptea de Crăciun cu poarta închisă.

Cel mai mult cu colindatul umblă copiii şi flăcăii care sunt aşteptaţi cu nerăbdare de că­tre fete. Dar şi gospodarii cu nevestele lor mai trag câte-o colindă pe la rude, prieteni şi vecini, pentru a se bucura de Naşterea Domnului, cân­tând şi cinstind câte un păhărel.

În ţinutul nostru tinerii mai umblă cu „Steaua”, „Craii”, „Irozii” etc.

În unele zone din România se mai umblă cu „Capra”, „Turca”, „Brezaia” etc.

Odată cu venirea Sărbătorilor, prin satele noastre îl poţi întâlni şi pe Moş Crăciun, care le aduce daruri micuţilor.

Printre cele mai interesante obiceiuri şi superstiţii auzite se numără şi aceia că de Cră­ciun gospodarii stau la masă cu picioarele pe topor, ca să fie tari ca fierul în anul care vine.

De Crăciun primul om intrat în casă trebuie să fie bărbat, căci aceasta înseamnă bunăstare în anul viitor. În această zi nu se dă nimic din casă cu împrumut, căci se zice că dai norocul.

Se consideră că cei care s-au născut în ziua de Crăciun vor avea noroc în viaţă.

Dacă în ziua de Crăciun va ninge, se crede că în cea de Paşte va fi vreme frumoasă. Toto­dată, dacă cerul este senin, anul ce urmează va fi roditor.

În această zi nu se face curăţenie şi nici nu se aruncă gunoiul, considerându-se că va fi alungat norocul. Se spune că în ziua de Crăciun nu se poartă încălţăminte nouă, de altfel nu vei avea noroc. Noroc vei avea în cazul în care ai vărsat vin pe masă, ai dat de pomană sau ai răs­turnat cutia cu chibrituri.

Adunaţi-vă familia şi cinstiţi-vă cu vin în ziua de Crăciun. Cu toţii veţi fi mai plini de via­ţă în anul care vine, pentru că vinul simbolizează puterea vieţii, trăinicia şi fericirea.

Petru Plătică

Gazeta de Herța

№. 53 – 19 decembrie 2014