Halloween – între lumină şi întuneric
Explicaţia popularitatii Haloween-ului
trebuie căutată în promovarea lui de către mass-media. Copiilor le place pentru
că sunt atraşi de ceea ce văd la televizor. Vor şi ei să fie ca cei de acolo,
iar dacă la şcoală tot se organizează un eveniment Halloween, atunci, de ce
nu?
Printre altele, Halloween-ul „vinde
bine” : costume, spectacole – deci există un interes comercial, iar presa
este plătită să facă publicitate. Dar nu e doar atât. Halloween-ul vine la
pachet cu tot ceea ce înseamnă „cultura morţii”, care este promovată obsesiv
astăzi de mass-media, care face ceea ce i se comandă.
Haloween-ul se percepe a fi o sărbătoare
,,magică, însă majoritatea copiilor sau adolescenților nu știu prea bine ce e
aia magia. Într-adevăr, Halloween este o sărbătoare păgână celtă, iar în credinţa
celților, în noaptea de Halloween spiritele aveau acces la lumea noastră, căci
graniţele dintre cele două lumi erau cumva deschise, iar oamenii erau îndemnaţi
să ia anumite măsuri ca să se apere de aceste spirite. Toate acele acte aveau
(sau au) o conotaţie magică. E ca şi cum ai intra într-o „logică a spiritelor”,
în care tu, folosind nişte măşti sau nişte obiecte, te războieşti ori te
împrieteneşti cu acestea.
Dar pot fi oare izgonite duhurile rele
de alte duhuri rele, sau de oameni care îndeosebi le invocă? Vrăjitorii nu
se închină lui Dumnezeu – iar duhurile morţilor, ce pot face ele împotriva
demonilor? Lumea Halloween-ului este mai curând o lume infernală, deci
prietenoasă duhurilor rele, locul în care acestea petrec şi se odihnesc.
Grace Ketterman, în cartea sa „You and
your child’s problems” („Tu și problemele copilului tău”), demonstrează faptul
că expunerea copiilor la scene înfricoşătoare are consecinţe asupra dezvoltării
lor emoţionale. De asemenea, acest pediatru şi psihiatru american constată că,
drept urmare a fricii resimţite în copilărie, copiii vor manifesta mai târziu o
atracţie pentru paranormal şi practici oculte. „Părintele” satanismului, Anton
Szandor LaVey, afirmă că „Halloween este una dintre cele mai mari sărbători în
calendarul satanic”. Pe de altă parte, vedem care sunt consecinţele. Ocultul îi
fascinează pe tinerii care au primit o educaţie creştină chiar.
Există o mulţime de studii desfăşurate
în Statele Unite în care se arată că de Halloween cresc spargerile cu minim
25%, sporește consumul de alcool şi droguri şi creşte rata criminalităţii.
Într-un studiu realizat în Boston s-a constatat că, pe parcursul a patru ani,
în noaptea de Halloween criminalitatea este mai mare cu 50% decât în toate
celelalte momente ale anului.De asemenea relevant este studiul în care se arată
că la întrebarea: „Ce aţi vrea să faceţi în noaptea de Halloween?”, cei
intervievați au ales, într-un procent de 80%, răspunsul „Să omor un om”(!).
Spiritul acestei sărbători este
într-adevăr viu, şi dictează nu înmulţirea binelui, a păcii şi a dragostei
între oameni – de care lumea de astăzi se pare că are tot mai multă nevoie –,
ci un spirit malefic al lucrării răului, dus până la uciderea aproapelui.
Așadar, dincolo de bomboanele împărţite, este evident pentru oricine că
imaginea răului pe care o promovează Halloween-ul nu poate conduce decât la
sporirea faptelor proprii duhurilor necurate
Să ne opunem, asadar, nu numai retrăgându-ne
copiii de la astfel de activităţi, dar şi protestând la minister şi şcoli
împotriva organizării unor evenimente „Halloween” în cadrul acestor instituţii
educative. De asemenea, trebuie să existe comunităţi mai puternice de părinţi
care să vorbească despre aceste lucruri
Dacă iniţiativa nu va pleca de la acest
nivel şi nu vom face ceva, în câţiva ani riscăm să-i depăşim pe americani la
nivelul efectelor negative ale culturii morţii care este promovată astăzi în
mai toată mass-media. Biruinţa lor este aceea de-a ne face să credem că nu se
mai poate face nimic, în timp ce a noastră este să credem că, dacă ne facem
datoria, întreprinzând tot ceea ce depinde de noi, Dumnezeu va face restul.
Mihai Cristea
0 Comentarii