Ansamblul folcloric „Ghiocelul” din Vancicăuți, la Festivalul de folclor „Zestrea” de la Bacău, România
Membrii Ansamblului folcloric „Ghiocelul” de la Casa de Cultură din Vancicăuți, condus de profesorul Vladimir Rață, au plecat la Bacău, în România, unde, la inițiativa Asociației Culturale „Ca la noi”, a avut loc ediția a VI-a a Festivalului de folclor „Zestrea”. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău, iar sufletul acestei mari sărbători a fost, ca la fiecare ediție, doamna Camelia Roșu, managerul asociației sus-menționate.
Manifestarea tradițiilor și a obiceiurilor românești a început cu o slujbă religioasă de pomenire a rapsozilor populari și a personalităților băcăuane care au influențat cultura tradițională și arta populară băcăuană, desfășurată la Biserica „Sfântul Nicolae”. Apoi a avut loc parada ansamblurilor folclorice, cu prezentarea marelui voievod Ștefan cel Mare și Sfânt călare (venit de la Vicovu de Sus – Suceava), care avea în spate oștenii de nădejde, ansambluri populare, artiști și poporul care a venit să-l vadă și să-l urmeze până la Teatrul de Vară „Radu Beligan”.
Cu sala plină, a început spectacolul muzical-coregrafic. În fața publicului, pe lângă Ansamblul „Ghiocelul” din Vancicăuți, au evoluat zeci de formații, ansambluri de copii, tineri și maturi din județele Bacău, Suceava, Neamț, Iași și Botoșani, iar printre soliști s-au numărat Maria Șalaru, George Cojocorescu, Natalia Camelia Proțiuc (Cernăuți), Vasile Olaru (Chișinău), Otilia Purcaru, Claudia Tamaș, Diana Sârbu, Oana Crețu și mulți alții. Spectacolul s-a încheiat cu artistul internațional Mihai Trăistariu, invitatul special al acestei ediții.
Scopul proiectului cu tema „Personalități băcăuane ce au influențat tradițiile locale și rolul lor în formarea conceptului de viață al tinerilor de astăzi” a fost acela de a evidenția continuitatea folclorului muzical-coregrafic în Ținutul Bacăului și în tot spațiul românesc, ca expresie a moștenirii și păstrării valorilor incontestabile ale neamului nostru.
De menționat că delegația din satele Vancicăuți și Costiceni a fost însoțită de președintele Societății culturale „Valea Prutului”, Sergiu Barbuța. De asemenea, delegația din regiunea Cernăuți a avut ocazia să viziteze Mănăstirea „Buna Vestire” din sătucul Tisa-Silvestri, aflată într-o zonă pitorească de dealuri și văi, la o distanță de 25 km de Bacău.
Valea Prutului












































































