Există o memorie a lucrurilor. Ea face să nu fie uitate mâinile care le-au creat. Există o memorie a hârtiei. Ea face să nu fie uitat ceea ce s-a scris pe ea. În fine, există o memorie a oamenilor şi a evenimentelor. Această memorie nu permite să fie uitat nimeni şi nimic. Datorită faptelor sale a scăpat de noaptea uitării şi profesorul de limba şi literatura română Vasile Bizovi.
La 25 ianuarie anul 2000 o veste tristă a zguduit gimnaziul Boian: a încetat să bată inima profesorului Vasile Bizovi, unul dintre cei mai aleşi oameni de cultură ai Bucovinei, adevărat patriot al neamului nostru. „Plecase fără să ne spună/ C-o să plece,/ Vrând parcă să ne facă/ Despărţirea mai uşoară,/ Dar apucase să ne spună,/ Într-o doară,/ Că-n lume şi durerea despărţirii trece.” Au trecut douăzeci de ani de când nu mai este printre noi acest om obişnuit cu înfăţişare modestă, care şi-a aşezat începuturile vieţii în localitatea Boian la 26 august 1926 în familia lui Nicolae şi a Domnicăi Bizovi. A venit pe lume sub semnul destinului creator, plin de zbucium, în căutarea absolutului, probabil, pentru a ajunge la cunoaşterea eternului adevăr.
Timpul vindecă rănile despărţirii, însă amintirile ne readuc momente frumoase şi chipuri de neuitat din viaţa noastră. Datorită amintirilor dascălul Vasile Bizovi mereu este prezent în şcoala noastră.
Cea mai importantă pagină din biografia lui Vasile Bizovi o constituie activitatea sa pedagogică. A devenit învăţător la 1 septembrie 1945 la şcoala medie din satul Boian, unde i-a învăţat pe micuţii din clasele primare. Din 1950 a predat limba şi literatura moldovenească la şcoala medie din satul Boian. Toată viaţa şi-a îmbogăţit cunoştinţele, citind şi adunând cărţi în voluminoasa-i bibliotecă. Pe parcursul a douăzeci de ani a fost conducătorul întrunirii metodice a profesorilor de limba română din raionul Noua Suliţă. Totodată a fost şi îndrumător pentru mulţi studenţi, care au trecut practica pedagogică în şcoala din Boian. De la începutul anilor ’90 până la sfârşitul vieţii a predat limba română şi istoria Bucovinei la gimnaziul din Boian. Pentru activitatea pedagogică fructuoasă în anul 1965 i s-a conferit titlul de „Învăţător emerit al Ucrainei”. Mai târziu a fost decorat cu medalia „Macarenco”.
Dascălul Vasile Bizovi a altoit dragostea de carte şi de limbă la multe generaţii de elevi, care au văzut în persoana Dumnealui un profesor de limba maternă mereu cu capul sus. Avea glasul apăsat. Vorbea o limbă duioasă, simplă, lină, blândă. O vorbea tare, ca să o audă toţi şi să înţeleagă că mai frumos grai decât cel matern nu există, căci deseori repeta: „Mai dulce şi mai bună dintre toate/ E pentru mine limba mea…” Personal a păzit învăţătura şi i-a îndemnat la aceasta şi pe alţii…
Vasile Bizovi a fost şi un patriot înflăcărat. Fiind unul dintre fondatorii Societăţii pentru cultura românească „Mihai Eminescu” din regiune, a înfiinţat şi a coordonat activitatea filialei acestei societăţi din satul Boian. Din dragoste mare faţă de satul natal, moşia cronicarului Ion Neculce, a durat cel mai valoros monument – cartea „Boianul”, care este cea mai amplă monografie a unei localităţi române din Bucovina. Din iniţiativa domnului Bizovi în centrul Boianului a fost înălţat un complex memorial al victimelor regimului stalinist, a fost dezvelit bustul fostului proprietar al Boianului Ion Neculce.
Cu toate că au trecut deja douăzeci de ani de la trecerea în nefiinţă a profesorului de limba română, Dumnealui este prezent în memoria celor care l-au cunoscut. Amintindu-şi despre Vasile Bizovi, directoarea CIE „Gimnaziul Boian” doamna Svetlana Gavca mărturiseşte: „O vorbă populară spune: „Lumea trece, dar faptele rămân.” şi aceste fapte nu ne permit să dăm uitării unele persoane. Astfel, cu durere în suflet, îmi amintesc de regretatul profesor Vasile Bizovi.
Am avut fericirea să-l cunosc, să fim colegi de lucru în timpul când şi-a desfăşurat actvitatea sa ca profesor de limba şi literatura română în gimnaziul din Boian. Cu toate că s-a scurs de acum atâta timp, parcă ar fi mereu printre noi cu sfaturile sale înţelepte, parcă i-am auzi vocea, parcă îl vedem cum intră pe poarta şcolii, ducând în mână o bibliotecă întreagă în sacoşe, însuşi fiind o enciclopedie.
Cu domnul Bizovi se putea discuta pe orice temă, era cu inima deschisă, da sfaturi utile şi la timp fiecărui cadru didactic, elev. Intrând în clasă, deodată se lăsa o linişte şi cuvintele începeau să-i curgă ca un izvor de munte. Elevii îl ascultau cu dragoste, sorbeau multe informaţii interesante şi folositoare. Fiecare lecţie era o creaţie adevărată, iubea mult să-i pună pe elevi în diferite situaşii pentru a le dezvolta gândirea logică, pentru a-i ajuta să devină oameni în viaţă. A fost o persoană cu cerinţe mari pentru binele tuturor. Pentru aceasta era stimat de discipoli, colegi, prieteni, părinţi. Regretăm când ne părăsesc asemenea persoane.”
Profesoara de limba şi literatura română Ana Semeniuc accentuează: „Dăruirea, experienţa, profesionalismul, puterea, curajul, interesul, implicarea, perseverenţa sunt doar câteva din calităâile şi în acelaşi timp valorile fostului meu profesor de limba şi literatura română, ale domnului Vasile Bizovi.”
Aurelia Bota spune că toţi acei care l-au cunoscut, s-au obişnuit cu privirea senină şi înţeleaptă, cu vorba clară şi convingătoare, cu articolele publicate în presa periodică bucovineană, îi simt lipsa. A fost iniţiatorul multor activităţi şi acţiuni, care au monolizat locuitorii Bucovinei. În casele boincenilor cu dragoste şi grijă se păstrează monografia Boianului – un rezultat al muncii de cercetare de o viaţă. A plecat, dar a rămas. A rămas să trăiască în sufletele şi memoria noastră.
Pentru profesoara Ala Nicoriuc profesorul Vasile Bizovi a fost o persoană de mare valoare morală, care a luminat generaţii de copii de-a lungul anilor. A fost îndrumător şi pentru tânăra familie Nicoriuc, când se afla la început de cale. De aceea amintirea despre personalitatea domnului Bizovi şi astăzi se bucură de un deosebit respect în casa dumnealor.
Cu dragoste şi căldură în suflet îşi aminteşte despre domnul Bizovi fosta elevă a domnului Bizovi şi actuala profesoară de limba ucraineană Angela Buzei: „Mereu îmi aduc aminte de lecţiile petrecute de domnul Vasile Bizovi. Cu câtă înţelepciune şi răbdare ne lămurea tema! Deseori la lecţie ne citea şi câte o glumă. Domnul Bizovi a altoit la majoritatea elevilor din clasa noastră (promoţia anului 1995) dragostea de lectură, aducându-ne cărţi, pe care le citeam cu mare plăcere. De neuitat au rămas momentele când profesorul ne citea fragmente din cartea „20 de ani în Siberia”, scrisă de Aniţa Nandriş-Cudla. Lecţiile Dumnealui pentru mine erau o sărbătoare, o plăcere, deoarece foarte mult am învăţat de la Dumnealui.”
Prin clepsidra vremii s-au scurs douăzeci de ani de când acest om a părăsit grijile pământeşti, dar parcă îl văd şi acum: mereu preocupat de treburi, plin de proiecte, o sută şi mai bine, vorbăreţ, cu o faţă mai mult blândă decât serioasă, de cele mai multe ori cu zâmbetul pe buze. Gesturile şi faptele îi erau mărinimoase, le împărţea fără comentarii celor pe care îi avea aproape de suflet. Nu-i plăceau laudele şi mulţumirile prea multe pentru un serviciu acordat sau un lucru pe care ţi-l oferea, dacă avea posibilitate: o carte, un cuvânt de îndrumare, o mână de ajutor la nevoie. Te certa uşor când vedea că ai greşit, dând din mână şi pronunţând un „ei” mai apăsat. Era de o bunătate sufletească nemaipomenită. Nu iubea vorbele fără rost şi nu obişnuia să nu îndeplinească ceea ce a promis. Pot spune cu încredere că profesorul Vasile Bizovi face parte dintre oamenii a căror soartă a fost pecetluită de munca asiduă, neafişată de la tribune. Crezul de viaţă i-a fost: „Munceşte! Munceşte, fără să te uiţi în urmă şi fără să priveşti înainte; munceşte fără să aştepţi de la nimeni şi de nicăieri laude şi mulţumire.” „Cuget de-nalt prestigiu, profesor de elită” – iată înalta apreciere dată omului Vasile Bizovi la sfârşitul vieţii de către poetul bucovinean Mircea Lutic.
Vasile Bizovi a fost un om care a cunoscut gusturile amărăciunii pe care şi le oferă uneori viaţa. A ştiut însă să treacă peste aceste obstacole, muncind de unul singur, susţinându-şi tot timpul părerea şi realizându-şi planurile. A pus suflet şi simţire în totul ceea ce spunea şi făcea. A avut mulţi prieteni. Pe cei ce-i avea aproape de inimă îi iubea cu o dragoste părintească. A fost un om cu credinţă în suflet, cu o mare dragoste de ţară, de plaiul natal, de graiul matern. Născându-se prin miracolul vieţii dăruit de către însuşi Dumnezeu, Vasile Bizovi a rămas o stea, care mai luminează pentru cei care l-au cunoscut.
Din numele colectivului pedagogic al CIE „Gimnaziul Boian”
candela memoriei a aprins-o profesoara de limba română
Rodica DÂRDA
0 Comentarii