La data de 9 noiembrie 2022 se împlinesc 150 ani de la trecerea în eternitate a cărturarului de seamă al timpului și scriitorului basarabean Alexandru Hâjdău, membru fondator al Academiei Române, tatăl marelui savant-enciclopedist român Bogdan Petriceicu Hasdeu.
Despre Alexandru Hâjdeu și neamul său Nicolae Iorga consemna că erau neam de nobili moldoveni refugiați în Polonia: „...Se trăgea dintr-un neam care, încă pe la 1670, părăsise Moldova, în suita exilatului domn Petriceicu, o rudă... A fost cunoscut – și, de la Asachi încoace, care l-a tradus și în franțuzește (probabil, textul cuvântării lui Al. Hâjdeu de la 1837, tălmăcit de Constantin Stamaty) – e foarte admirat, pentru informația, îndoielnică, din el, ca și pentru avântul literar și, mai ales, pentru puternicul sentiment de demnitate națională „moldovenească” ce respira dintr-însul, discursul lui Alecu Hâjdeu, la deschiderea școlilor – rusești – din Hotin.” (Nicolae Iorga, 1918, în lucrarea „Continuitatea spiritului românesc în Basarabia.”).
Alexandru Hâjdeu s-a născut în 1811 în satul Misiurineț, ţinutul Krimeneț, gubernia Volînei (în prezent regiunea Ternopol), din părinții Tadeu și Valeria, având la naștere două nume Alexandru-Napoleon, tatăl său fiind un mare admirator al lui Napoleon Bonaparte.
În anii 1822 – 1828 Alexandru împreună cu fratele său mai mic, Boleslav, își fac studiile la pensionul pentru copii de nobili de pe lângă Seminarul Teologic din Chișinău. În 1829 devine student la Universitatea din Harkov, facultatea de drept, pe care o absolvește în anul 1832, diploma fiindu-i înmânată peste un an. Încă fiind student, în anul 1830, în revista „ Vestnik Evropî” („Mesagerul Europei”) din Moscova, în numerele 13, 21-22 și 23-24 publică nai multe lucrări în limba rusă, care vor fi traduse mai târziu: „Despre calitatea (demnitatea) poeziei divine”, „ Despre scopul filosofiei,” „Duca. Tradiție din Moldova,” și „ Două cântece moldovenești”.
În această perioadă, la Harkov, scrie și un ciclu de „Fabule moldovenești”.
Continuă studiile la Lemberg și la München, unde își ia doctoratul in filozofie.
În anul 1830, scrie o lucrare de concurs referitoare la spiritul legislației împăratului rus Alexandru I. Pentru această lucrare studentului A. Hâjdeu i se acordă medalia mică de argint. Apoi în anul următor primește medalia mare de argint pentru lucrarea „Despre procesul de nutriție al plantelor”.
În afara de munca de profesor a practicat și avocatura. A avut preocupări de drept, filologie, istorie, folclor, filozofie și de literatură. S-a dovedit un mare patriot, în preocupările sale istorice și literare făcându-și loc cu preponderenta trecutul Moldovei și al înstrăinatei Basarabii.
În data de 2 februarie, anul 1836, la Cristinești, ținutul Hotin, moșierul Alexandru Hâjdeu se căsătorește cu fecioara Elizaveta, fiica lui Teofil Dauksz. Tot în acest an este ales efor al școlilor din județul Hotin. La 28 februarie 1838 se naște fiul Tadeu, ulterior Bogdan Petriceicu – Hasdeu.
La 24 iunie 1840 rostește un renumit discurs în fața absolvenților și personalului pedagogic de la școala județeană din Hotin - Suvenire de cele trecute, idée de cele de față și arătare de cele viitoare ale Moldaviei, tradus imediat în română de Constantin Stamati. În 1842 este "obligat" să părăseasca postul de efor al școlilor din ținutul Hotin și se angajează învățător de limba franceză și matematică la gimnaziul de băieți din Vinița. Tot atunci scrie studiul Problema timpului nostru, care va fi tradus și publicat la București abia în 1938. În 1860 în "Foița de istorie și literatură" apare lucrarea sa Notiță asupra operei lui Kantemir Voievod. În 1866 este ales membru fondator al Societății Filologice Române.
Alexandru Hâjdeu este autorul multor poezii, are un ciclu de „Sonete moldovenești.” Deși sunt scrise în limba rusă, ele au tematică românească: „Străinătate și Patrie”, „ Hotarul (Principatului) Moldovei”,„Suceava”, „Chișinău” ș.a.
Hâjdău a adus o contribuție importantă la Unirea Principatelor Românești de la 1859, în special prin discursurile din 1837 și 1840. Discursul din 1837, publicat în 1838 la Brașov și în 1839 la București, a fost piatră de temelie a unificării principatelor la 24 ianuarie 1859.
De asemenea, un rol important în promovarea spiritului românesc au avut cele două scrisori adresate românilor din țară, întitulate „Epistolă către români”. Prima din ele B.P. Hasdeu o publică în ziarul său „România” , nr. 1, din 2 ianuarie 1859 cu semnătura Alexandru Hotineanu. El definește elementul cheie al „mesianismului românesc”, denumit și „școala basarabeană”, prin care dovedește participarea inteligentă (și de multe ori hotărâtoare, ca în 1918) a basarabenilor la actul de întregire a neamului românesc.
Alexandru Hâjdeu a activat în calitate de avocat și de profesor, deținând diferite titluri importante, cum ar fi cel de membru al Societății Imperiale Agricole din Sudul Rusiei ș.a. Nu a fost lăsat de către autoritățile rusești să se mute în România cu traiul.
Cărturarul a cunoscut 12 limbi: limba latină și vechea greacă, româna, rusa, polona, ceha, ucraineana, germana, franceza, italiana, neogreaca și spaniola. Poezia și proza lui Alexandru Hâjdeu, scrisă în rusește, abordează o tematică inspirată din istoria românilor, inclusiv a celor basarabeni și este pătrunsă de un profund spirit românesc.
Alexandru Hâjdău a decedat pe data de 9 noiembrie 1872, ne ajungând a împlini 61 de ani. El a fost înmormântat în cimitirul familiei Hâjdău din satul Cristinești, ținutul Hotin.
Ilustrații: Alexandru Hasdeu. Marca familiei Hasdeu, RIAF, An. 9, 1912, partea I-II
Societatea culturală „Valea Prutului”
0 Comentarii