De-a lungul timpului, teritoriile Moldovei, în special cele din Basarabia, au fost locuite de oameni talentați, printre care unul dintre cei mai renumiți savanți care a activat în această zonă a fost Alexandru Hajdău.

Alexandru Hajdău provenea dintr-o veche familie boierească Petriceicu-Hajdău, care a avut, la un moment dat, chiar și un domnitor al Moldovei, Ștefan Petriceicu. După bătălia de la Hotin din 1673, familia Hajdău s-a retras peste Nistru și s-a stabilit în Polonia.

Alexandru Hajdău s-a născut la data de 30 noiembrie 1811, în satul Mizurânți, în ținutul Kremeneț, gubernia Volânia. El a fost fiul scriitorului, poetului și ofițerului Tadeu Hajdău și al Valeriei Cristanta. Primele sale învățături le-a primit acasă, cu ajutorul unor profesori de renume ai timpului său. La vârsta de zece ani, viitorul savant știa și vorbea în limbile elenă (greacă veche), latină și rusă. Conform unor biografii, primele sale studii le-a făcut la pensionul pentru copii de nobili de lângă Seminarul Teologic din Chișinău.

După ce, în anul 1805, guvernul țarist a recunoscut că este urmașul direct al familiei Petriceicu, Tadeu Hajdău a început să lupte pentru recuperarea celor două moșii ale familiei sale din ținutul Hotin, și anume satele Cristinești și Hajdău, în care ulterior s-a stabilit, împreună cu familia sa, inclusiv tânărul Alexandru Hajdău.

Studiile universitare ale lui Alexandru Hajdău le-a făcut la Harkov, în facultatea de drept, obținând laureați și la facultatea de litere, pentru lucrarea sa „Despre influența legilor împăratului Alexandru I asupra instrucțiunii și moravurilor rușilor”. De asemenea, o altă lucrare a sa, „Despre nutriția plantelor”, a fost încoronată de către Facultatea de Științe Naturale. Ambele articole au fost scrise în jurul anilor 1830-1831.

În afară de Harcov, se știe că Alexandru Hajdău și-a făcut studiile la Lemberg (astăzi Liov), Heidelberg și München. Deja la vârsta de 18 ani, Alexandru a început să apară în primele ziare rusești și, de-a lungul vieții, numele său a apărut în publicații celebre ca Весникъ Европы (Vesnik Evropâ), revista Молва (Molva) și în revista Телескопъ (Telescop). Tânărul Alexandru era foarte talentat și, pe lângă studiile juridice, care erau specialitatea sa principală, avea o vastă cultură enciclopedică. Se ocupa cu domenii precum istoria, filosofia, lingvistica, științele naturale și matematica. În afară de limbile latină, greacă și rusă, tânărul cercetător cunoștea și vorbea limbi precum româna, polona, ruteana (ucraineană), ceheza, franceza, italiana, germana, spaniola și neo-greaca.

În anul 1836, a devenit efor al școlii județene și al celei lancasteriene din Hotin. Aici, în anul 1837, la vârsta de doar 26 de ani, a ținut celebrul său discurs „Amintiri despre vechea glorie a Moldovei”, iar în 1840 a ținut discursul „Suvenire de cele trecute, idee de cele de față și arătare de cele viitoare ale Moldovei”. Discursul din 1837 este menționat de Felix Colson în lucrarea sa „De l'etat present et de l'avenir des Principautes de Moldavie et de Valachie”, iar Mihail Kogălniceanu a amintit de Alexandru Hajdău în Dacia Literară.

În 1836, Alexandru Hajdău s-a căsătorit cu Elisabeta Dauksza, fiica unui nobil lituanian și nepoata generalului rus Bistram, născută dintr-o mamă româncă din neamul Morțun.

Se știe despre cei trei copii ai lui Alexandru Hajdău: fiica Elisabeta, care a murit în anul 1848, și cei doi fii, Tadeu, născut în 1838, care în viitor avea să devină unul dintre cei mai renumiți savanți din România, Bogdan Petriceicu-Hajdău, și Nicolae, născut în anul 1840, un pictor talentat care a fost închis în Petersburg pentru conspirații politice.

Copiii lui Alexandru Hajdău s-au născut în satul Cristinești din județul Hotin, unde se afla și casa marelui academic. În perioada sovietică, în sat s-a deschis muzeul familiei Hajdău, unde au fost expuse obiecte de uz casnic ale familiei Hajdău, iar în casa de cultură a satului se organizau adesea concerte dedicate marilor savanți, la care participau ansamblurile culturale locale din satele românești vecine.

În anul 1840, Alexandru Hajdău a fost obligat să-și părăsească postul de efor al școlilor din ținutul Hotinului. Din acel an și până în 1842, a lucrat ca profesor de limba franceză și matematică la gimnaziul din Vinița, iar apoi, din 1842 până în 1843, a predat matematica și logica în orașul Camenița (Kameniț-Podilsk). Mai târziu, a lucrat ca avocat în orașele Tulcin și Balta.

În anul 1850, Alexandru Hajdău a fost acuzat de corupție și, sub escorta jandarmilor țariști, a fost întors în Basarabia. A trăit o vreme la fratele său din Nouă Sulița. În anul 1851, s-a mutat la Chișinău, unde i s-a permis să practice din nou avocatura. În anul 1861, s-a întors în satul Cristinești din județul Hotin, unde avea să locuiască până la moarte.

În anul 1858, Alexandru Hajdău i-a trimis fiului său Bogdan Petriceicu-Hajdău, care se stabilise în România, o epistolă către români. Aceasta a fost publicată pe data de 2 ianuarie 1859 și definea elementul cheie al „misianismului românesc”, numit și „școala basarabeană”.

În anul 1860, în revista „Foița de istorie și literatură”, a apărut lucrarea sa intitulată „Noutăți asupra operei lui Kantemir Voievod”.

În anul 1866, Alexandru Hajdău a fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române și a fost invitat să meargă la București, dar guvernul țarist i-a creat dificultăți în a trece granița și a părăsi țara. Din cauza acestor probleme, el a decis să părăsească viața publică.

La data de 9 noiembrie 1872, marele cărturar și scriitor Alexandru Hajdău a încetat din viață. A fost înmormântat în cimitirul familiei Hajdău din satul Cristinești, care se află astăzi în regiunea Cernăuți, Ucraina.
Pentru Valea Prutului
Alexandru Cociurcă