Satul Șendreni, situat în ținutul Hotinului istoric, este atestat documentar începând cu sfârșitul secolului al XVI-lea. Prima mențiune cunoscută datează din 18 martie 1586, când jumătate din a treia parte a satului a fost întărită de domnitorul Petru Șchiopul unor moșneni locali. De-a lungul secolelor XVI-XVII, satul este frecvent pomenit în documente de vânzare, întărire de stăpânire, succesiuni sau litigii de moșii. Șendreni figurează în hrisovuri emise în timpul domniilor lui Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Constantin Movilă și Vasile Lupu, fiind un punct de referință constant în peisajul rural moldovenesc al vremii.

Documentele arată că Șendreni a fost un sat bine structurat, cu părți ale moșiei împărțite între mai mulți proprietari, uneori vândute sau întărite pe cale domnească. Se vorbește despre jumătăți, treimi sau chiar doisprezecimi din sat, în funcție de procesele de moștenire sau de tranzacțiile comerciale dintre boieri, dregători sau moșneni. Toate aceste însemnări păstrează numele vechi al satului - Șendreni - fără a suferi vreo alterare până la mijlocul secolului XX.

Abia după instaurarea regimului sovietic în Basarabia, în anul 1946, autoritățile au schimbat numele satului în „Dranița”, în cadrul unei politici mai largi de sovietizare și de înlocuire a denumirilor istorice românești. Cu toate acestea, în vechile documente de arhivă, în hrisoavele domnești, în registrele de judecată sau în cărțile de moșii, satul apare exclusiv sub numele său tradițional: Șendreni sau Șăndreni.

Întrebare:
De ce oare nu apare denumirea „Dranița”, impusă de sovietici în 1946, în actele oficiale vechi? Și cât de reprezentativă și legitimă mai este această denumire pentru comunitatea locală de astăzi, dacă privim lucrurile prin prisma adevărului istoric și a dreptului neîntrerupt asupra toponimiei tradiționale?