Un an fără Ion Bejenaru

Un an fără Ion Bejenaru

Cu rădăcinile rămase acasă. Acum, de un an, am rămas singur. N-am să mai pot să-l îmbrăţişez cu stimă pe fostul meu dascăl de şcoală, prieten şi povăţuitor de jumătate de veac. Îmi este încă atât de proaspătă şi dureroasă în memorie ziua de 12 iulie, când pentru vecie s-a stins steaua vieţii pedagogului, scriitorului, folcloristului, cercetătorului literar, didactului Ion Bejenaru. Deşi expiră un an de la trecerea lui în nefiinţă, rudelor şi tuturor acelora, care l-au cunoscut şi au lucrat împreună, nu le vine să creadă că alături de ei nu mai este soţul, tatăl, bunelul, profesorul, prietenul adevărat.

– Tatăl ne-a educat pe noi, copiii, prin exemplul propriu, – îşi aminteşte fiica sa, Doina, medic de categorie superioară din Chişinău. – A fost un om de omenie, stimat de consăteni, cu care şi astăzi se mândreşte satul.

Iubea mult de tot să trebăluiască în grădina părintească de la Dinăuţi, unde avea aproape toate fructele  şi legumele  îndrăgite.  Era  harnic ca o albină. Aduna de
toate. Cu toate că de multe ori era mustrat de soţia Aneta, medic de specialitate. Avea inimă bolnavă. Dumitru, îmi zicea la fiecare întâlnire, te iubeşte mult şi ţine la tine. Influenţeaţă Mata să nu lucreze atâta, că lucru nu se mai termină. E bolnav şi ar trebui să se păstreze. Nu s-a mai cruţat.

A văzut lumina zilei la 27 septembrie 1930 în comuna Dinăuţi, de unde descinde mama lui B.P.Haşdeu. Părinţii lui – ţărani muncitori, erau o adevărată enciclopedie de folclor, ceea ce a sădit în sufletul lui Ion dragostea de muncă şi frumos, patima de a pătrunde în tainele lumii înconjurătoare, de a cunoaşte istoria neamului, de a înregistra totul ce povesteau părinţii, vecinii, alţi bătrâni din sat: legende, basme, balade, parabole, snoave, doine...

Din copilărie a practicat diverse ocupaţii – plugar, lemnar, cizmar, pictor, tencuitor, lăcătuş. Simţind setea de cunoştinţe, în 1950 intră la Şcoala normală din Cernăuţi, terminând-o cu menţiune. După ce e numit profesor de limba şi literatura română (întâi la Hrusăuţi-Voloca, apoi în satul natal), continuă fără frecvenţă studiile la Chişinău: Universitatea de stat (1961), apoi aspirantura. Şi-a luat doctoratul în filologie cu tema: „Lirica în poezia eminesciană”.

La început s-a impus ca un pedagog de forţă, elaborând manuale de limba şi literatura română pentru şcolile româneşti din Ucraina, apoi se transferă cu munca la Chişinău (Institutul de pedagogie şi psihologie, 1977), unde publică o serie de programe, indicaţii şi articole ştiinţifice cu profil metodic. În calitate de cercetător ştiinţific editează 8 cărţi de specialitate şi semnează, în diferite publicaţii periodice, peste 100 de articole ştiinţifico-metodice în ajutorul profesorilor de limba română.

După 1990, odată cu trezirea conştiinţei naţionale a românilor din stânga Nistrului, Ion Bejenaru a fost antrenat la elaborarea programei de literatura română pentru şcolile medii, licee şi şcolile alolingve din Republica Moldova, fiind totodată autorul primului manual de literatura română „Cuib de înţelepciune” – pentru clasa a 8-a a şcolilor alolingve şi coautor al unor manuale de limba şi literatura română pentru şcolile româneşti din Ucraina.

Paralel cu munca pedagogică, Ion Bejenaru desfăşoară o susţinută activitate literară, începută încă de pe băncile Şcolii normale din Cernăuţi. Pe parcursul multor ani şi până la ultima suflare se manifestă ca un publicist de talent, nuvelist şi un povestitor de legende istorice. A editat câteva cărţi artistice cu tematică istorico-patriotică şi iluministă, de o elegantă ţinută poligrafică. Printre ele evidenţiem – „Povestea lui Paroliţă” (1988), „Balade şi snoave” (2001), „Istoria satului Dinăuţi” (2003), „Drumbur verde” (2004), „Întâlnire cu Mihai” (2007), „Basme din Bucovina” (2011), „Folclor din Dinăuţi” (2012) ş.a. 

Dintre toate aceste lucrări literare, totuşi, cea mai de preţ este monografia de excepţie – „Istoria satului Dinăuţi”, prima şi unica carte despre istoria comunei, unde s-a născut autorul, de la descălecare până în prezent şi care tratează într-o lumină nouă trecutul neamului nostru.

Datele care stau la baza conţinutului monografiei sunt adunate, în mare parte, de la ţăranii şi cărturarii satului din creaţia populară pe care Ion Bejenaru a înregistrat-o din copilărie, la şezători, manifestări de masă, în serile de iarnă şi este confruntată cu fotografii de epocă şi unele date de arhivă. Căci această localitate, după cum notează academicianul dinăuţean Ion Borşevici în cuvântul introductiv, „e doldora de o bogată gamă de tradiţii şi semnificative întâmplări ce se referă atât la trecutul îndepărtat, cât şi epoca modernă”.

Fiind originar din această localitate, scriitorul consemnează cu deosebită dragoste: „Fiecare om are un loc scump inimii sale care nu poate fi şters din memorie sau înlocuit cu altul, oricât de frumos ar fi. Acesta este satul pe care, sunt încredinţat, îl poartă în suflet copământenii aflaţi departe de vatra Dinăuţiului: în Olteniţa, Bucureşti, Arad, Chişinău, Riga, Petersburg ş.a.”

A fost membru al Uniunii scriitorilor din Moldova.

În necrologul la trecerea în nefinţă a concetăţenului Ion Bejenaru ziarul „Cuvântul adevărului” scria un an în urmă: „Deşi trăia la Chişinău, unde s-a realizat ca savant şi scriitor, Ion Bejenarul deseori putea fi întâlnit în satul de baştină Dinăuţi. Cum numai sosea pe meleagurile natale, despre care vorbea adesea cu nestăpânită admiraţie şi vie emoţie, neapărat trecea şi pe la redacţia noastră, pentru a ne comunica despre succesele sale şi, desigur, pentru a ne bucura cu multe articole interesante... A fost un cititor fidel al săptămânalului nostru, unul dintre cei mai harnici, mai erudiţi şi mai activi corespondenţi netitulari ai ziarului. L-am îndrăgit pentru onestitate, operativitate în ceea ce făcea în vastu-i orizont de cunoştinţe, pentru simplitate, modestie şi persevenţă”.

Acesta a fost Ion Bejenaru. Datoria noastră, a urmaşilor săi, e să apreciem testamentul lui publicat, prin care ne îndeamnă să nu uităm istoria, să stimăm trecutul şi viitorul, să ne preţuim limba şi neamul. Altfel zis, Ion Bejenaru, deşi îşi doarme somnul de veci într-un cimitir din Chişinău, continuă a fi cu rădăcinile acasă, căci a rămas în memoria noastră prin munca sa creatoare, prin faptele nobile şi elevii săi. 

Dumitru Ciupac

Sursa: Ziarul Cuvântul Adevărului din Noua Sulița

Citește și: Ion Bejenaru - Pedagog, folclorist, scriitor, cercetător literar.