Buna ziua. Mă numesc Raluca-Maria
Rotaru, sunt eleva clasei a 7-a din Chișinău. Deși locuiesc în Republica
Moldova, îmi place foarte mult ținutul cernăuţean, îndeosebi localitatea
Costiceni, care e baștină buneilor mei. Înverzită de vegetaţie abundentă şi
străbătută de o mulţime de râuri și câmpii, zona este una pitorească, precum e
şi limba, tradiţiile şi portul oamenilor săi. Vreau sa vă prezint un obiect
absolut unicat şi străvechi, iea populară, brodată de bunica bunicului meu încă
la finele secolului XIX, aproximativ în 1890.
Mamuca Maria Pascaru (aşa îi era numele) a avut grijă să transmită generaţiilor de nepoţi - români care urmau să vină,
toată măiestria de care vedeţi şi singuri că dă dovadă, şi cu care nu ar putea
să se laude mulţi artişti populari moderni. Iea este ţesută din cânepă
prelucrată de mâinile proprii, poartă dantelă croşetată la mâneci şi guler, iar
splendoarea ei este absolută prin ornamentul cusut în mărgele fine, cu un motiv
floral şi păsărele mici, care este unul caracteristic zonei de nord a Moldovei.
Mă mândresc că pot purta această haină,
care din atribut al portului popular, de care prindeau poalele cămaşei, făcute
din stofă mai simplă de cânepă cu bumbac sau in s-a transformat într-un tezaur
de familie, pe care-l voi păstra şi-l voi arăta copiilor mei. Fiindcă, vorbind
cu cuvintele lui Ştefan cel Mare, tradiţiile nu sunt ale buneilor mei, nu sunt
ale mele, ci a urmaşilor mei, şi a urmaşilor urmaşilor mei.
Raluca-Maria Rotaru
Orașul Chișinău
0 Comentarii