Odiseea tezaurului românesc

Odiseea tezaurului românesc

„Tezaur” înseamnă o bogăţie (avere, mândrie naţională) ce nu se vinde, nici nu se cumpără, ci se păs­trează ca ceva sfânt şi scump pentru întreaga naţiune. Tezaurul constă din anumite obiecte preţioase şi de neînlocuit pentru poporul respectiv - monede vechi de o importanţă istorică, cărţi şi documente istorice, icoane şi haine bisericeşti, lingouri de aur, bijuterii şi alte obiecte naţionale.

În anul 1916, când armatele germane se aflau lângă Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti, pregătindu-se să ocupe Bucureştiul, con­ducerea României hotărăşte să-şi salveze Tezaurul Naţional la ruda regelui, împăratul Rusiei, Nicolai al II-lea. Acesta primeşte propunerea, garantând păstrarea şi înapoierea la timpul potrivit a tuturor celor încredinţate. Astfel, această bogăţie naţională nimereşte în Kremlinul din Moscova. Însă după lovitura de stat din octombrie 1917 şi luarea puterii de
către comunişti, sub conducerea lui Lenin, puterea sovietică a sechestrat tezaurul României şi a refuzat restituirea lui.

Tezaurul naţional includea trei categorii principale de valori:

1.       acte, documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărţi rare, odoare mănăstireşti, arhive, colecţii ale multor instituţii publice şi particulare;

2.       obligaţiuni, titluri de credit, gajurile (contracte) Mun­telui de Pietate etc.;

3.       93,4 tone de aur (91 de tone - monede istorice de aur) şi 2,4 tone lingouri de aur. Valoarea acestui stoc metalic este de 3,2 miliarde de euro a. 2011.

Relativ până nu demult soarta şi valoarea tezaurului erau tratate în mai multe feluri. O mare umbră pe această întrebare a pus-o conducerea A. Pouker şi a lui P. Groza. Şi numai doctorul universitar Leonte Ivanov de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi scoate la lumină adevărul cu privire la tezaurul naţional şi spune că în decembrie 1916 spre Moscova a pornit primul eşalon, alcătuit din 17 vagoane încăr­cate cu o parte din această comoară în valoare totală de 314 650 456 lei aur (lingouri şi monede de aur, bijuteriile Reginei Maria). Al doilea transport a pornit în iulie 1917. Trenul avea 24 de vagoane, dintre care trei erau încărcate cu valorile Băncii Naţionale în sumă de 1 594 836 721, 09 lei, arhiva evaluată la 500 000 lei, iar celelalte 21 de vagoane erau încărcate cu valorile Casei de Depuneri în sumă de 7,5 miliarde de lei.

Mulţi ani după aceasta sovieticii nici nu doreau să audă de tezaur şi numai prin 1935, când relaţiile dintre aceste două ţări au cunoscut o oarecare încălzire, încetul cu încetul, ca din gura lupului, România a început să primească (în anii 1935, 1956 şi 2003) câte ceva din averea încredinţată. De rând cu cerinţele României referitoare la restituirea întregului tezaur, se duceau tratative privitoare şi la repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale lui Dimitrie Cantemir.

În perioada comunistă, când se spunea că suntem fraţi, N. Ceauşescu din nou ridică întrebarea restituirii în­tregului tezaur, la care L. Brejnev a reacţionat brutal, uitând de frăţie, răspunzând că România s-a achitat cu contribuţiile de război faţă de URSS în valoare de 300 000 000 de dolari. L. Brejnev a reproşat că această plată este inferioară pagubelor suferite de uniunea sovietică în cel de-al doilea război mondial, în anul 2003 a fost încheiat Tratatul privind relaţiile prie­teneşti între România şi Federaţia Rusă, în el nefiind inclusă chestiunea tezaurului (cele 93,4 tone de aur), dar a fost formată o comisie din istorici români şi ruşi, care urmau să studieze problematica respectivă, însă până în prezent nu s-a făcut nici un pas spre rezolvarea ei.

Ştim precis numai că cele retrocedate României din tezaur nu reprezintă o deosebită valoare naţională şi istorică. Miezul şi valoarea adevărată a lui odihneşte în Rusia, ca şi craniul lui Dimitrie Cantemir..., neînapoiat odată cu repatrierea osemintelor domnitorului, în 1936.

Todor Nicolaevici

Suceveni, raionul Hliboca

Zorile Bucovinei

№. 76 – 25 decembrie 2013