„Profesorul este menit de la Dumnezeu sa fie profesor”

„Profesorul este menit de la Dumnezeu sa fie profesor”

Interviu cu profesorul de română, Nicolae Costaș, de la Şcoala medie incompletă nr.13 din Cernăuţi

-Stimate Nicolae Costaş, suntem în preajma începutului unui nou an de învăţământ - Perioadă în care profesorul Şcolar e în văzul tuturor. Care este rolul lui în societatea de astăzi?

-Profesorul este menit de la Dumnezeu să fie profesor. El răspunde direct de formarea imaginii copilului. Şi dacă un copil, la un moment dat, greşeş­te, răspund, în primul rând, părinţii, apoi profesorii. Cu ajuto­rul lui Dumnezeu vom trece şi peste starea de război, şi peste starea de reforme şi vom avea un viitor mai bun. Din păcate, valoarea profesorului în ziua de astăzi este foarte mică: pentru salariul pe care-l primesc, răs­punderea este foarte mare. Cu un salariu de 1.500-2.000 de grivne este foarte greu să-ţi întreţii familia şi, în acelaşi timp, să te dedici învăţământului. Prin­tre colegii mei sunt oameni devotaţi profesiei. În mare parte fac această muncă benevol.

-Dar, ce înseamnă, bună­oară, să fii profesor într-o Şcoală cu limba de predare română?

-Cred că este complicat să fii profesor

nu numai într-o şcoală cu limba de predare română, ci şi în şcoli obişnuite, deoarece o bună parte dintre părinţii elevi­lor sunt plecaţi peste hotare, sau sunt familii defavorizate, în care lipseşte ori mama ori tatăl. Şi, vorbind la figurat, profesorul e şi în rol de părinte, şi în rol de mamă şi tată, având grijă de instruirea copiilor din aceste farnilii.

-Sunteţi originar din suburbia Cernăuţiului - Horecea, care are vechi tradiţii cărtură­reşti...

-Caracterul românesc al suburbiei, în care locuiesc, a fost prezent întotdeauna: de la pri­mul recensământ, de la înfiinţa­rea şcolii în anul 1872 majorita­tea populaţiei - peste 90 la sută, sunt români. Învăţământul a fost în limba română şi în perioada austriacă, şi în perioada româ­nească, şi în cea sovietică, şi astăzi se menţine tot în limba română, deşi este foarte compli­cat, deoarece nu toţi părinţii doresc ca odraslele lor să înveţe în limba română. Ei greşesc afir­mând că dacă copiii lor ar învăţa într-o şcoală cu limba română de predare, acestora le va fi mai greu să-şi continue studiile sau să-şi creeze un mod de viaţă mai bun. Eu, lucrând în şcoală al cincisprezecelea an, am urmărit cum s-au aranjat în viaţă unii elevi eminenţi de-ai noştri. Ei, la fel de bine au învăţat la universităţi, posedă minunat lim­ba maternă şi limba de stat şi au reuşit în viaţă.

-Domnule Nicolae, sunteţi pasionat de trecutul cultural al Horecei...

-Dacă chibzuim bine, ajun­gem la concluzia că de ceea ce se întâmplă în prezent în ţară, sunt de vină oamenii care nu-şi cunosc trecutul. Căci numai atunci când îţi cunoşti bine trecu­tul, nu comiţi greşeli în viitor. Oameni iluştri au fost legaţi de Horecea. Chiar şi Eminescu o perioadă a locuit la sora sa, Aglaia, la Horecea. De aici au pornit academicianul român, Vladimir Trebici, unii reprezen­tanţi ai mişcării literare din anii interbelici „Iconar”, Zaharia Voronca, unul dintre acei care au stat la baza înfiinţării Societăţii „Arboroasa”, încă pe la 1877. E un loc al oraşului, unde s-au născut multe personalităţi.

-Tradiţia aceasta se păs­trează, horecenii ţin la istoria suburbiei lor, la tradiţiile populare, lucru observat chiar în şcoală.

-La şcoală, din păcate, nu avem mulţi profesori, originari din Horecea - suntem vreo patru. Şi când avem o sărbătoa­re, încercăm să le povestim ele­vilor ce prezintă şcoala noastră, ce merite are ea în fața societății, îndemnându-i să urmeze faptele celor ce au fost până la ei.

-Iar la acțiunile organizate la Cernăuţi de societăţile naţional-culturale româneşti parti­cipă elevii de la Şcoala din Horecea, chiar cei din clasele primare.

-Ne străduim de fiecare dată să ne prezentăm cu ceva, deşi avem în şcoală numai 80 de elevi. S-a demonstrat că cei care participă de mici la concur­suri, festivaluri, tind să vadă ceva nou, să descopere ceva bun. Elevii noştri au participat trei ani la rând la un festival de teatru şcolar la Suceava şi s-au prezentat foarte bine.

-Cineva a spus că profe­sorii de română sunt un fel de apostoli ai neamului.

-Părerea mea e că e prea puţin să spui „profesor de româ­nă” sau „profesor de engleză” etc. De pildă, profesorul de română trebuie să simtă limba şi să fie român în suflet, să vor­bească această limbă unde nu s-ar afla..

-Domnule Nicolae, cunosc faptul cum împreună cu alţi tineri horeceni aţi repa­rat o veche biserică din Hore­cea, aţi ridicat o cruce în cin­stea celor deportaţi, în afară de aceasta, în fiecare dumini­că cântaţi în corul bisericesc...

-Fără de Dumnezeu nu există nimic. Sunt pentru aceea ca biserica să nu fie despărţită de şcoală. Şi dacă organizăm ceva la biserică, ne străduim să-i antrenăm şi pe elevi. Comuna Horecea este mică, şi dacă noi, locuitorii ei, nu vom fi uniţi, nu vom putea face multe lucruri bune. Uniţi, şi cu ajutorul lui Dumnezeu, am realizat multe lucruri frumoase.

Interlocutor: Vasile Carlaşciuc

Libertatea Cuvântului

№.32 – 29 august 2014