„Am prins vremuri frumoase, cu şezători” Interviu cu Adriana Bucevschi

„Am prins vremuri frumoase, cu şezători”

Interviu cu doamna Adriana Bucevschi

Marele succes repurtat de ea pe scenă aduce speranţă şi bucurie publicului şi se dato­rează cântecului popular românesc pe care l-a îndrăgit din fragedă copilărie. E tânără, frumoasă, precum o floare de primăvară, e o fire sensibilă, orientată cu bunătate spre oamenii care o înconjoară. De unde vine oare atâta energie de viaţă? Mulţi interpreţi de muzică populară, cărora le-am solicitat interviuri pentru ziarul nostru, mi-au vorbit cu emoţie despre primele lor apropieri de muzică. Doamna Adriana Bucevschi m-a impresionat mult prin delicateţea
amintirilor sale despre şezătorile din sat şi despre floarea sa preferată ciuboţica-cucului. Oare ce legătură să aibă ele cu cântecul popular şi care sunt primele amintiri muzicale ale vestitei interprete Adriana Bucevschi?

-Vin dintr-o zonă frumoasă a Buco­vinei, zona Rădăuţiului. M-am născut în Vicovul de Jos, unde am îndrăgit de la oameni, pentru o viaţă întreagă, cântecul popular românesc. De aceea sunt mândră că vin din această zonă. Fiind încă mică, ascultam cu mare drag cum părinţii îmi cântau împreună, adeseori, cântece de leagăn, doine, cântece mai ritmate, pe care le ţineau minte din copilăria lor. Mama avea o voce fermecătoare. Tata cânta la acordeon. Când am crescut puţin, am început să cânt împreună cu ei. Mai ales că am prins acele vremuri frumoase, când în sat se faceau şezători. La o casă se adunau mai multe persoane. Fiecare îşi lua ceva de lucru.

Femeile torceau, împleteau, coseau ori croşetau. Mă simţeam extraordinar alături de oamenii iubitori de folclor. Aceste întâlniri erau şi un bun prilej de a-ţi revărsa sufletul prin cântec, încât şezătorile noastre se transformau în adevărate spectacole populare. Bineînţeles că la vârsta copilăriei mele eu eram acolo cea mai mare vedetă. De fiecare dată, învăţam câte un cântecel nou de la persoanele care se prezentau la şezătoare. Într-un cuvânt, mă simţeam nespus de fericită în mijlocul lor.

-La Vicovul de Jos nu se mai fac astăzi asemenea şezători?

-Nu se prea fac. Acuma şezătorile sunt limitate prin faptul de a merge la o vecină, pentru a servi împreună o cafea. Şi, ca să nu stai degeaba, îţi iei şi ceva de lucru.

-Chiar dacă în prezent sunteţi orăşeancă, se vede că sufletul vă este întors spre obârşii. Poate din această cauză publicul vă iubeşte atât de mult, căci pe scenă iradiaţi prospeţimea şi gingăşia primelor flori. Şi, în genere, sunteţi tânără, îndrăznesc să vă mai întreb: care sunt florile Dumneavoastră preferate?

-Nu sunt atât de tânără. Mă dă de gol că am un fecioraş de 16 ani. Locuiesc la Rădăuţi, la bloc, de când m-am căsătorit. Vă spun sincer, îmi plac nespus de mult florile. Am multe flori în apartament. Dar când vine primăvara, încep să simt acea prospeţime şi gingăşie a florilor pe care le-am văzut pentru întâia oară la casa părintească. Astăzi ne ducem la mama, împreună, foarte des, căci locuim nu departe. Dar, nu ştiu de ce, mi-au rămas întipărite în memorie primele flori pe care le creştea mama în copilăria mea. Parcă văd şi acum în faţa ochilor o grădină plină de ghiocei şi de ciuboţica-cucului de toate culorile. Acestea sunt florile pe care le-am îndrăgit de mică şi pentru totdeauna.

-Pe unde aţi dus faima cântecului românesc şi ce impresii v-a lăsat oraşul Cernăuţi?

-În România am fost aproape peste tot. În urmă cu cinci ani, am participat la unul dintre cele mai mari concursuri de muzică populară din ţară, care s-a desfăşurat în Oltenia. Acolo am devenit deţinătoarea trofeului „Maria Tănase”. De atunci, la fiecare ediţie a acestui concurs sunt invitată să cânt pentru olteni, oameni foarte buni la suflet şi primitori. La Cernăuţi sunt pentru a treia oară. Şi de fiecare dată revin în ţară cu aceeaşi mulţumire sufletească. Cernăuţiul este unul dintre cele mai frumoase locuri în care vin, nu o dată, cu multă plăcere. Căci românii de aici sunt oameni minunaţi, mari iubitori de folclor şi de asemenea primitori.

Doina Bojescu

Concordia

№. 14 – 16 aprilie 2010