Pitoreasca localitate Hruşăuţii Volocii
e aşezată chiar lângă Codrii Cosminului, unde, cu peste 500 de ani în urmă,
şi-a purtat paşii marele voievod şi Apărător al Moldovei Ştefan cel Mare. Satul
e vestit şi prin oameni înzestraţi cu har de la Dumnezeu. Exemplu poate servi
Nicolae Bojescu din Voloca, care a construit măreaţa Biserică cu hramul
Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, asemănătoare cu Mănăstirea de la Curtea de
Argeş din Patria noastră istorică. Spre regret, n-am reuşit încă să vizitez
acest sfânt locaş.
Localnicii, ca şi cei din toate satele
Bucovinei şi Basarabiei, au suferit mult în consecinţa foametei din 1946-1947.
Cu mulţi ani în urmă, aşteptam autobuzul la Autogara centrală din Cernăuţi,
intrând în vorbă cu o femeie de vârsta mea din Hruşăuţi, care mi-a povestit că
mulţi consăteni de-ai ei au murit după ce sovieticii le-au luat la stat până şi
ultimul grăunte: „Vecinul avea o familie numeroasă şi toţi erau umflaţi de
foame. Murea câte unul, iar gospodarul îl ducea la cimitir. În sfârşit, a
rămas doar capul familiei şi timp de-o săptămână nu-l mai zărea nimeni prin
ogradă. Atunci tata s-a dus să vadă ce se întâmplă. Întrând în casă, a văzut o
scenă îngrozitoare - o sărăcie cumplită, iar pe pat zăcea un muribund, care era
numai piele şi oase. Mişcându-şi cu greu buzele, vecinul l-a rugat pe tata, când
va deceda, să-l înmormânteze ca să nu-l mănânce viermii pe patul pătimirilor.
Părintelui i s-a făcut milă de el şi i-a spus: „Nu te gândi la moarte, căci eu îţi voi aduce ceva de mâncare”. A
venit acasă, a luat o farfurie de supă „cu carne”, ceapă, pătrunjel şi i-a
dus-o vecinului. Şi deoarece acesta nu putea ţine în mâini nici lingura, tata l-a
hrănit, apoi i-a spus că deseară va veni din nou. După vreo două săptămâni
vecinul şi-a revenit, s-a sculat şi şi-a amintit că secara lui trebuie să dea
în spic şi astfel s-a salvat.
Într-o zi a hotărât să-l întrebe pe tata
ce fel de carne era în supa ce l-a salvat de la moarte. Părintele i-a spus să
vină mâine dimineaţă cu o căldare deşartă şi va afla răspunsul. A doua zi
vecinul, împreună cu tata, au plecat în pădure, unde pe iarba înrourată se
târau o mulţime de melci graşi.
Tata a început să adune melcii în căldare
şi i-a propus vecinului să facă la fel, povestindu-i că, în fiecare dimineaţă,
se întorcea acasă cu căldarea plină cu melci, unde îl aştepta mama cu uncropul
pregătit, pe care-l turna peste melci, iar când apoi apa se răcea puţin, îi
curăţa, spăla carnea şi o punea în oală, adăugând ceapă şi pătrunjel. Vecinul a
început să vomite, spunând că dacă ştia ce fel de carne era în supă nu mai
mânca, mai bine murea.
În localităţile bucovinene de lângă
pădure, oamenii culegeau ciuperci ce erau foarte multe în vara anului 1947,
astfel salvându-se de foamete, iar în satele basarabene, unde păduri aproape că
nu existau, oamenii mureau de foame ca muştele. Mi-a mărturisit cândva un
locuitor al satului Larga din Republica Moldova că în toamna anului 1946, la
gara din localitate, se încărcau zilnic vagoane cu cartofi, la care se adăuga o
locomotivă şi cartofii erau transportaţi. însă când a dat gerul, câteva
platforme încărcate se aflau sub cerul liber şi cartofii au îngheţat, iar
paznicul, cu arma în mâini, continua să le păzească. Într-o seară, interlocutorul
meu care era pe atunci un băieţandru, împreună cu alţi adolescenţi au hotărât
să ia cartofi îngheţaţi de la gară, însă paznicul, observându-i, a început să
împuşte şi i-a salvat doar fuga, în consecinţă, familia lui de şase persoane a
murit de foame, supravieţuind doar el. Asemenea cazuri au fost multe.
Maria
Sucevan-Șotropa
Costiceni, raionul Noua Suliţă
Zorile Bucovinei №.64 – 5 noiembrie 2014
0 Comentarii