Soacră,
soacră, poamă acră
(O
întâmplare adevărată)
Dinu şi Laura locuiau în acelaşi
cartier, numai că la diferite scări. Aşa s-a întâmplat că Laura a crescut şi a
fost educată numai de mama, tatăl său părăsindu-le încă înainte de a apărea ea
pe lume. Dinu şi Laura erau născuţi în acelaşi an, diferenţa fiind doar de
câteva luni. Când au ajuns la vârsta de a frecventa grădiniţa de copii, ambii
au fost înscrişi în aceiaşi grupă. Educatoarea se mira că cei doi copii erau
permanent împreună şi foloseau aceleaşi jucării. Părinţii, de asemenea, erau
bucuroşi de acest lucru.
Când a fost să plece la şcoală, Dinu şi
Laura au fost înscrişi în aceiaşi clasă la şcoala din vecinătate, iar părinţii
au rugat-o pe învăţătoare să-i aşeze într-o bancă. Aşa a şi fost. Copiii se
ajutau unul pe altul, iar dacă se întâmpla ca cineva să se îmbolnăvească şi să
lipsească de la şcoală, celălalt îl vizita neapărat şi-i aducea conţinutul
materialului învăţat în acea zi, ajutându-i să îndeplinească temele date de
învăţătoare pentru acasă ca nu cumva unul din ei să rămână în urmă la
învăţătură, în timpul vacanţei de vară, ambii copii se odihneau în aceiaşi
tabără.
Prietenia celor doi a durat pe parcursul
celor zece ani de studii în şcoală. Cu timpul, prietenia lor s-a transformat în
cel mai nobil sentiment, care se cheamă dragoste, împreună frecventau
discotecile, se plimbau pe străzile nocturne ale oraşului sub razele lunii.
Când s-au văzut cu atestatul de
maturitate în mână, Dinu şi Laura au decis să-şi continue studiile la o instituţie
de învăţământ superior. În centrul regional, care era situat la o distanţă de
vreo 30 de kilometri, cei doi au hotărât să-şi încerce norocul la o instituţie
superioară numai că la diferite facultăţi. Dinu a preferat facultatea de
economie, iar Laura - cea de pedagogie, fiindcă nutrea o dragoste deosebită
pentru copii şi nu-şi închipuia o altă viaţă decât una petrecută în mediul copiilor.
Susţinând cu succes examenele de
admitere la acea instituţie de învăţământ superior, ambii au devenit studenţi,
iar prietenia lor se cimenta şi mai mult şi prindea rădăcini tot mai trainice.
Dar, vorba ceea: de-ar şti omul ce-ar păţi, dinainte s-ar păzi. Mama Laurei, nu
se ştie din ce motive, nu privea cu ochi buni la relaţiile dintre cei doi
tineri. Bănuind cu ce se pot termina astfel de relaţii, ea se străduia să-i
găsească fiicei un alt mire, după placul ei. N-a durat mult timp şi ea a pus ochii
pe un băiat din vecini, înalt, zvelt, frumos şi, principalul, dintr-o familie
nobilă, ceea ce o satisfăcea pe deplin pe mama Laurei. Şi unde mai pui că
Bogdan, aşa-l chema pe tânărul cu pricina, era student la academia militară, cu
specialitatea aviator. Bogdan era şi cel mai bun prieten al lui Dinu. Nici
vorbă nu putea fi ca el să zădărnicească acea dragoste de ani de zile dintre
Dinu şi Laura. Când urmau ultimul an de studii la facultate, Dinu şi Laura au
hotărât să-şi unească destinele pentru totdeauna. Părinţii lui Dinu nu erau
împotrivă, dar, iată, mama Laurei nici nu vroia să audă de aşa ceva. Ea visa
mereu la un ginere ca Bogdan şi-i creştea inima ori de câte ori avea ocazia să-l
vadă în uniformă militară atunci când acesta venea în concediu. Fără a primi
blagoslovirea mamei, tinerii îndrăgostiţi s-au căsătorit. Mama Laurei n-a
binevoit măcar să participe la nuntă. Nu cu mult timp după nuntă, cât cei doi
tineri au trăit la părinţii lui Dinu, ei au primit şi locuinţă, găsindu-şi şi
servicii pe plac chiar în centrul regional. Ajutaţi fiind de oameni cu suflet
bun şi inimă mare, Dinu şi Laura s-au aranjat bine în serviciu: el a fost
încadrat într-o firmă particulară, iar Laura - într-un colectiv didactic într-o
şcoală din apropiere. Toate mergeau bine, numai că soacra lui Dinu răspândea
tot felul de zvonuri şi ameninţări la adresa ginerelui: cică el e beţiv,
agresiv, destrăbălat şi chiar ridică, chipurile, mâna asupra soţiei şi că Laura
vrea să divorţeze. Toate acestea erau, cum s-ar spune, născociri invidioase.
Dar atunci când nu te aştepţi, răul vine peste tine. Când Dinu rotunjise o
frumoasă vârstă, cei doi tineri au hotărât să marcheze acest eveniment însemnat
într-un mic restaurant din apropiere. L-au invitat şi pe Bogdan, care exact
atunci venise în concediu. La masă, dintr-un lucru banal, între Dinu şi Laura
a apărut un mic conflict. Considerându-se ofensată, tânăra soţie a părăsit masa
şi a ieşit din restaurant, dorind să meargă acasă singură. Cei doi, Dinu şi Bogdan,
au rămas la locurile lor, discutând ceva, fără să ia în seamă că Laura i-a
părăsit. Ieşind în stradă, Laura a oprit un taxi, care apăruse, parcă, la
comandă în faţa restaurantului. Şoferul opri maşina şi Laura intră în salon,
spunându-i adresa, unde urma s-o ducă. El nu i-a răspuns nimic. Pe drum o
prindea pe furiş cu coada ochiului pe Laura. La un moment dat, ea observă că
şoferul nu merge în direcţia indicată. Când i-a zis disperată că trebuiau să
meargă în altă parte, şoferul a lovit-o cu un ciocan în cap (obiectul era
pregătit din timp pentru aşa ceva). Laura a început să strige, însă cea de-a
doua lovitură aplicată s-a dovedit a fi prea grea pentru ea.
S-a trezit a doua zi pe malul unui iaz
complet dezbrăcată, fără să ştie cum o cheamă, cine este şi cum a ajuns acolo
într-un asemenea hal. Între timp, un şofer, care venise cu camionul după
prundiş, a găsit-o şi a transportat-o la spital. După mai multe eforturi,
medicii i-au salvat viaţa, însă atunci când s-a trezit Laura n-a putut să
explice cine este şi de unde-i. După o perioadă de aflare în spital, Laura a
fost luată de doi bătrâni. Ea avea grijă de curăţenie în locuinţă, pregătea de
mâncare şi toate cele necesare.
Aşa s-au scurs aproape doi ani, timp în
care Laura şi-a revenit. Şi-a amintit de cele întâmplate în cea straşnică zi.
S-a întors acasă, însă acolo n-a găsit pe nimeni, fiindcă după dispariţia ei,
şi soţului său Dinu i-a fost dat să treacă prin încercări nu mai puţin uşoare.
Ce s- a întâmplat? Observând că Laura nu s-a întors în restaurant, Dinu a ieşit
în stradă, însă nici acolo n-a găsit-o. Disperat i-a telefonat soacrei.
Acelaşi răspuns: nu-i. Soacră-sa a anunţat miliţia, afirmând că ginerele ei,
Dinu, este vinovat de dispariţia fiicei. Dinu a fost arestat şi, în scurt timp,
a fost adus în faţa judecăţii, fiind învinuit de soacră că este un criminal şi
un ucigaş. Bietul Dinu! N-a fost în stare să-i convingă pe oamenii legii de
nevinovăţia sa. A fost condamnat la zece ani de închisoare. Acolo s-a
îmbolnăvit, a fost operat şi a devenit invalid pe viaţă.
Laura a dat-o în judecată pe mamă-sa, a
câştigat procesul, însă sănătatea soţului n-a mai putut s-o recupereze. Mamă-sa
a fost condamnată la cinci ani de închisoare, iar Dinu a fost îndreptăţit după
ce a fost învinuit pe nedrept.
Ion
Posteucă
Stăneşti, raionul Hliboca
Libertatea Cuvântului
){kind=link}
0 Comentarii