Soacră, soacră, poamă acră (O întâmplare adevărată)




Soacră, soacră, poamă acră
(O întâmplare adevărată)
Dinu şi Laura locuiau în acelaşi cartier, numai că la diferite scări. Aşa s-a întâmplat că Laura a crescut şi a fost educată numai de mama, tatăl său părăsindu-le încă înainte de a apărea ea pe lume. Dinu şi Laura erau născuţi în acelaşi an, diferenţa fiind doar de câteva luni. Când au ajuns la vârsta de a frecventa grădi­niţa de copii, ambii au fost înscrişi în aceiaşi grupă. Educatoarea se mira că cei doi copii erau permanent împreună şi foloseau aceleaşi jucă­rii. Părinţii, de asemenea, erau bucuroşi de acest lucru.
Când a fost să plece la şcoală, Dinu şi Laura au fost înscrişi în aceiaşi clasă la şcoala din vecinăta­te, iar părinţii au rugat-o pe învăţă­toare să-i aşeze într-o bancă. Aşa a şi fost. Copiii se ajutau unul pe altul, iar dacă se întâmpla ca cineva să se îmbolnăvească şi să lipsească de la şcoală, celălalt îl vizita neapărat şi-i aducea conţinutul materialului învă­ţat în acea zi, ajutându-i să îndepli­nească temele date de învăţătoare pentru acasă ca nu cumva unul din ei să rămână în urmă la învăţătură, în timpul vacanţei de vară, ambii copii se odihneau în aceiaşi tabără.
Prietenia celor doi a durat pe parcursul celor zece ani de studii în şcoală. Cu timpul, prietenia lor s-a transformat în cel mai nobil senti­ment, care se cheamă dragoste, împreună frecventau discotecile, se plimbau pe străzile nocturne ale oraşului sub razele lunii.
Când s-au văzut cu atestatul de maturitate în mână, Dinu şi Laura au decis să-şi continue studiile la o instituţie de învăţământ superior. În centrul regional, care era situat la o distanţă de vreo 30 de kilometri, cei doi au hotărât să-şi încerce norocul la o instituţie superioară numai că la diferite facultăţi. Dinu a preferat facultatea de economie, iar Laura - cea de pedagogie, fiindcă nutrea o dragoste deosebită pentru copii şi nu-şi închipuia o altă viaţă decât una petrecută în mediul copiilor.
Susţinând cu succes examene­le de admitere la acea instituţie de învăţământ superior, ambii au devenit studenţi, iar prietenia lor se cimenta şi mai mult şi prindea rădă­cini tot mai trainice. Dar, vorba ceea: de-ar şti omul ce-ar păţi, dinainte s-ar păzi. Mama Laurei, nu se ştie din ce motive, nu privea cu ochi buni la relaţiile dintre cei doi tineri. Bănuind cu ce se pot termina astfel de relaţii, ea se străduia să-i găsească fiicei un alt mire, după placul ei. N-a durat mult timp şi ea a pus ochii pe un băiat din vecini, înalt, zvelt, frumos şi, principalul, dintr-o familie nobilă, ceea ce o satisfăcea pe deplin pe mama Lau­rei. Şi unde mai pui că Bogdan, aşa-l chema pe tânărul cu pricina, era student la academia militară, cu specialitatea aviator. Bogdan era şi cel mai bun prieten al lui Dinu. Nici vorbă nu putea fi ca el să zădărni­cească acea dragoste de ani de zile dintre Dinu şi Laura. Când urmau ultimul an de studii la facultate, Dinu şi Laura au hotărât să-şi unească destinele pentru totdeauna. Părinţii lui Dinu nu erau împotrivă, dar, iată, mama Laurei nici nu vroia să audă de aşa ceva. Ea visa mereu la un ginere ca Bogdan şi-i creştea inima ori de câte ori avea ocazia să-l vadă în uniformă militară atunci când acesta venea în concediu. Fără a primi blagoslovirea mamei, tinerii îndrăgostiţi s-au căsătorit. Mama Laurei n-a binevoit măcar să partici­pe la nuntă. Nu cu mult timp după nuntă, cât cei doi tineri au trăit la părinţii lui Dinu, ei au primit şi locuin­ţă, găsindu-şi şi servicii pe plac chiar în centrul regional. Ajutaţi fiind de oameni cu suflet bun şi inimă mare, Dinu şi Laura s-au aranjat bine în serviciu: el a fost încadrat într-o firmă particulară, iar Laura - într-un colectiv didactic într-o şcoală din apropiere. Toate mergeau bine, numai că soacra lui Dinu răspân­dea tot felul de zvonuri şi ameninţări la adresa ginerelui: cică el e beţiv, agresiv, destrăbălat şi chiar ridică, chipurile, mâna asupra soţiei şi că Laura vrea să divorţeze. Toate acestea erau, cum s-ar spune, năs­cociri invidioase. Dar atunci când nu te aştepţi, răul vine peste tine. Când Dinu rotunjise o frumoasă vârstă, cei doi tineri au hotărât să marcheze acest eveniment însem­nat într-un mic restaurant din apro­piere. L-au invitat şi pe Bogdan, care exact atunci venise în conce­diu. La masă, dintr-un lucru banal, între Dinu şi Laura a apărut un mic conflict. Considerându-se ofensată, tânăra soţie a părăsit masa şi a ieşit din restaurant, dorind să meargă acasă singură. Cei doi, Dinu şi Bog­dan, au rămas la locurile lor, discu­tând ceva, fără să ia în seamă că Laura i-a părăsit. Ieşind în stradă, Laura a oprit un taxi, care apăruse, parcă, la comandă în faţa restau­rantului. Şoferul opri maşina şi Lau­ra intră în salon, spunându-i adre­sa, unde urma s-o ducă. El nu i-a răspuns nimic. Pe drum o prindea pe furiş cu coada ochiului pe Laura. La un moment dat, ea observă că şoferul nu merge în direcţia indica­tă. Când i-a zis disperată că trebu­iau să meargă în altă parte, şoferul a lovit-o cu un ciocan în cap (obiec­tul era pregătit din timp pentru aşa ceva). Laura a început să strige, însă cea de-a doua lovitură aplicată s-a dovedit a fi prea grea pentru ea.
S-a trezit a doua zi pe malul unui iaz complet dezbrăcată, fără să ştie cum o cheamă, cine este şi cum a ajuns acolo într-un aseme­nea hal. Între timp, un şofer, care venise cu camionul după prundiş, a găsit-o şi a transportat-o la spital. După mai multe eforturi, medicii i-au salvat viaţa, însă atunci când s-a trezit Laura n-a putut să explice cine este şi de unde-i. După o perioadă de aflare în spital, Laura a fost luată de doi bătrâni. Ea avea grijă de curăţenie în locuinţă, pregă­tea de mâncare şi toate cele necesare.
Aşa s-au scurs aproape doi ani, timp în care Laura şi-a revenit. Şi-a amintit de cele întâmplate în cea straşnică zi. S-a întors acasă, însă acolo n-a găsit pe nimeni, fiindcă după dispariţia ei, şi soţului său Dinu i-a fost dat să treacă prin încercări nu mai puţin uşoare. Ce s- a întâmplat? Observând că Laura nu s-a întors în restaurant, Dinu a ieşit în stradă, însă nici acolo n-a găsit-o. Disperat i-a telefonat soa­crei. Acelaşi răspuns: nu-i. Soacră-sa a anunţat miliţia, afirmând că ginerele ei, Dinu, este vinovat de dispariţia fiicei. Dinu a fost arestat şi, în scurt timp, a fost adus în faţa judecăţii, fiind învinuit de soacră că este un criminal şi un ucigaş. Bietul Dinu! N-a fost în stare să-i convingă pe oamenii legii de nevinovăţia sa. A fost condamnat la zece ani de închisoare. Acolo s-a îmbolnăvit, a fost operat şi a devenit invalid pe viaţă.
Laura a dat-o în judecată pe mamă-sa, a câştigat procesul, însă sănătatea soţului n-a mai putut s-o recupereze. Mamă-sa a fost con­damnată la cinci ani de închisoare, iar Dinu a fost îndreptăţit după ce a fost învinuit pe nedrept.
Ion Posteucă
Stăneşti, raionul Hliboca
Libertatea Cuvântului

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii

Comentarii