Dragostea
de carte de Aurelian Silvestru
Iezechiel, prorocul, mărturiseşte
că odată Dumnezeu i-a spus:
-Am să-ţi dezvălui
adevăruri neştiute, de aceea deschide gura şi hrăneşte-ţi sufletul cu cartea pe
care ţi-o încredinţez!
O mână nevăzută i-a pus în faţă o
carte, din care, după ce „a gustat”, lăuntrul і s-a luminat, iar gura i-a
devenit dulce ca mierea. (Biblia. Iezechiel. Cap. 1-3).
Auzind asta, un copil deştept şi
curios ar dori să guste şi el cât mai repede dulceaţa unei cărţi, dar iată că
anumiţi „profeţi” de pe la noi, nu se ştie de ce, insistă ca mierea să se
transforme în pelin...
Potrivit Institutului de politici
publice din Chişinău, populaţia Republicii Moldova citeşte din ce în ce mai
puţin. Concluzia rezultă, chipurile, din datele unui chestionar la care au
răspuns circa o mie de persoane. Doar 9 la suta dintre moldoveni, susţin
„autorii” acelui chestionar, citesc în fiecare zi câte ceva. În rest - o totală
indiferenţă faţă de lectură.
Fireşte, toate aceste afirmaţii
se fac cu multă „seriozitate”, în cheia unor cercetări „incontestabile”, în
care „eroarea este de plus/minus trei procente”.
Străinii care află despre noi aşa
ceva îşi imaginează, probabil, că suntem o ţară de analfabeţi. Unde mai pui, că
majoritatea comentatorilor nu uită să adauge că până şi Dimitrie Cantemir a
scris pe timpuri, că nu ne dăm în vânt după lectură...
Nu vreau să pun la îndoială
competenţa unor astfel de „innvestigaţii”. Mă întreb doar:
-Cui folosesc ele?
Oare nu cumva cei care le
finanţează sunt convinşi că a-ţi vorbi de rău poporul înseamnă a da dovadă de
patriotism? Să fie, oare, batjocora mai bună decât încurajarea? E bine, oare,
să plasăm defectele unei naţiuni înaintea calităţilor pe care le posedă?
De dragul adevărului însă, se
cere să recunoaştem că acelaş Dimitrie Cantemir a vorbit în termeni foarte
lăudabili despre noi, iar ideea vehiculată se referă nu la lectură, ci la
învăţătură.
-Moldovenii, afirma el în
„Descrierea Moldovei”, nu sunt iubitori de învătătură... Ei cred că oamenii învăţaţi
îşi pot pierde mintea de prea multă cunoaştere, de aceea sunt de părere că
învăţătura e treaba popilor, iar pentru un om de rând e deajuns să ştie a citi
şi a scrie...
Izolată de contextul în care a
fost exprimată, prima parte a frazei pare distructivă. Reprodusă integral, însă,
ea dezvăluie un adevăr destul de curios: cu peste trei sute de ani în urmă,
cetăţenii de rând ai Moldovei credeau că e bine să ştie a citi şi a scrie!
Cât despre „învăţătura care le
era urâtă tuturor”, precizăm următoarele: pe timpul lui Alexandru cel Bun,
mitropolitul Theoctist (de origine bulgar) a înlocuit scrierea latină cu cea
slavonă. Deci, aşa-numita „învăţătură” se facea într-o limbă arhaică şi total
străină de limba română. Cum putea fi ea pe placul tinerilor nevoiţi s-o înveţe
pe de rost? Mai mult: pentru a face studii serioase, ei urmau să-şi părăsească
Ţara şi să plece în străinătate (de regulă - în Polonia).
-Dragostea de Ţară, scria
Dimitrie Cantemir, pe care occidentalii l-au numit „cărturar între regi şi rege
între cărturari”, mă îndeamnă să laud neamul din care m-am născut, iar
dragostea de adevăr mă împiedică să laud ceea ce ar fi de osândit.
Fiind obiectiv, autorul ne
avertizează din start că neajunsurile moldovenilor sunt cusururi pe care le au
şi alte neamuri. Calităţile lor însă, prevalează asupra metehnelor. Moldovenii
sunt ingenioşi, semeţi, cutezători şi veseli. Ceea ce au în suflet le stă şi pe
buze. Nimic nu li se pare prea anevoios. Sunt drepţi şi nobili chiar şi cu
duşmanii.
Din ce reiese asta? Măcar şi din
faptul că (citez):
„Moldovenii socotesc că e un
lucru de mare ocară să foloseşti armele de foc împotriva duşmanului, spada
fiind arma lor preferată cu care au izbândit cel mai adesea în luptă dreaptă”...
„Tradiţiile la moldoveni, ne
spune cărturarul, sunt păstrate cu sfinţenie. Femeile (îndeosebi cele de rând)
sunt frumoase şi modeste. Rar femeie să bea şi să mănânce, când merge la cineva
în ospeţie. în schimb, bărbaţilor le place desfătarea. Ei ştiu să petreacă şi să
danseze foarte frumos la sărbători, încălzindu- şi mădularele cu vin. Rachiul,
însă, nimeni nu-1 iubeşte”...
Aş putea invoca şi alte lucruri
frumoase despre noi, dar mă opresc aici şi mă întreb:
- De ce, oare, formatorii de
opinie preferă să-1 citeze pe Dimitrie Cantemir doar cu pasajul în care spune
că nu ne place cartea? De ce trec cu vederea peste ceea ce ne este favorabil?
Tendinţa, de altfel, se pare că e
generală. O mulţime de posturi de radio şi televiziune pun accentul îndeosebi
pe nonvaloare. Emisiuni de cultură, cu scriitori, savanţi sau profesori,
capabili să aprindă flacăra speranţei, aproape nu se fac. în schimb, nu e zi în
care să nu ni se arate nimicuri dubioase, crime, certuri, intrigi şi o mulţime
de alte bagatele fără de substanţă.
Greşesc cu siguranţă cei care
consideră că educaţia e doar prerogativa şcolii. Un popor devine cult îndeosebi
atunci, când şi şcoala, şi familia, şi presa se zidesc cu mare grijă în fiecare
copil, în fiecare cetăţean. Rodul acestei dăruiri se vede mai târziu, când
copiii de azi se transformă treptat în personalităţile de mâine, când
rezultatul muncii lor contribuie la sporirea bunăstării întregii naţiuni...
Cât despre cărţi, consider că ele
nu sunt străine de popor. La acest capitol, nu suntem nici mai răi, nici mai
buni decât majoritatea popoarelor din Europa. Ducem lipsă nu de cititori, ci de
cărţi bune. O spun din experienţă, deoarece am dese întâlniri cu cititorii
(îndeosebi - cu cei din provincie) şi văd „pe viu” cât de mare este interesul
tineretului pentru lectură.
„Viitorul aparţine analfabeţilor!”
scria nu demult, un cotidian din Chişinău.
- Vă înşelaţi, domnilor „profeţi”!
Vă înşelaţi amarnic! Viitorul e al copiilor deştepţi şi culţi, al copiilor care
citesc şi care ştiu că a-ţi respecta Patria înseamnă a face tot ce-ţi stă în
putere ca şi alţii s-o respecte.
Aurelian Silvestru
– Pragul sau alte Fărâme de Suflet
Chișinău,
2014. – pag. 273-277
0 Comentarii