Noaptea de 6 spre 7 februarie 1941 va
rămâne pe veci în amintirea românilor din ținut. Amintiri amare de la Lunca,
despre trecerea frontierei de către românii din localitățile Mahala, Ostrița,
Horecea Urbană, Ceahor...
Mai jos, propunem cititorilor noștri câteva
crâmpeie din viața fostului participant la noaptea neagră de la Lunca, David
PURICI, care a trecut de câțiva ani în lumea celor drepți.
Domnul David nu s-a plâns pe destin, a
avut grijă mereu de familie, și-a educat cei doi copii în spiritul echității.
„Unde în familie este concordie, acolo domnește liniștea și pacea”, spunea
domnul David când era în viață.
E originar din satul Mahala, raionul
Noua Suliță. Părinții Nicolae și Domnica au fost gospodari vestiți pe acele
timpuri. Au crescut doi copii: David și Costică. Viața decurgea după legile ei,
dar odată cu sosirea sovieticilor, totul s-a schimbat brusc. Povara era atât de
grea, încât răbdarea devenea insuportabilă.
La moment, singura scăpare din iadul
comunist era fuga peste
graniță, la frații de sânge, unde era libertatea și
fericirea, la sânul Patriei-mame. Dar, frontiera devenise simbolul tragic al
morții. Or, sovieticii o întăriseră, făcând-o aproape inviolabilă: cu puncte de
foc permanente, cazemate, cuiburi de mitralieră, câteva rânduri de gard cu
sârmă ghimpată, câini dresați și puzderie de grăniceri din trupele NKVD, nu în
ultimul rând - o mare mulțime de agenți secreți care împânziseră satele noastre
românești. Erau „cozi de topor” și în rândurile românilor noștri.
Astfel, în luna februarie 1941, în
Mahala s-a închegat o grupă mare de oameni, în majoritate tineri în vârstă de
18-20 de ani din satele vecine, circa 400 de persoane. Menționăm faptul că
printre ei se aflau patru femei şi doi minori în vârstă de 14 ani: David Purici
și Gheorghe Mândrescu.
Acum e greu de spus cine a fost
inițiatorul acțiunii, cine și cum dirija această masă de oameni pentru a
asigura trecerea cât de cât sigură a frontierei.
Trecerea a fost stabilită pentru noaptea de 6 spre 7 februarie 1941 în satul
Lunca. S-au adunat pe malul Prutului, lângă Ciurlic (la mori) – își amintea
domnul David, în preajma satului Coteni (Ostrița-Mahala), actualul raion Noua
Suliță. Au mers toată noaptea pe gheața Prutului, până au ajuns la Lunca. În
liniștea apăsătoare a nopții se auzeau doar undele Prutului pe porțiunile
neferecate de gheață.
Zăpada mare îi înghițea până la brâu,
făcându-i să piardă ultimele forțe. Liniștea din jur s-a dovedit a fi atât de
amăgitoare, încât toți au crezut că au trecut deja în România. De odată, ca la
comandă, răbufni un prelung „ura-a-a!”. Era licărul de bucurie al celor care credeau
că au ajuns limanul râvnit.
...Și tot în acele clipe s-au dezlănțuit
forțele negre ale iadului. Țăcănit de mitraliere, explozii de grenade, lătrat
de câini, gemetele celor răniți și... petele de sânge care se transformau în
bălți pe zăpada dintre gardurile de sârmă ghimpată, ce aduseră înstrăinarea și
tragedia.
Din primele focuri au fost secerați
circa 200 de persoane, 46 – au trecut frontiera, 42 de persoane au fost prinși
la Lunca și Tărăsăuți. Măcelul a durat până dimineața.
A doua zi, din localitățile învecinate
au fost mobilizați bărbați și puși să sape gropi. De pe câmpul de masacru au
fost adunate cadavrele și aruncate în gropile comune. Cei răniți au fost
străpunși cu baionetele sau omorâți cu lopețile. 170 de persoane își dorm pe
veci sufletul în satul Mahala.
Lângă sârma ghimpată a fost prins de
grăniceri David și tatăl Nicolae, alte persoane. I-au ținut închiși la pichetul
de grăniceri din Lunca două zile și două nopți. Apoi au fost duși pe jos la
gara din Noua Suliță, apoi la închisoarea NKVD-ului din Cernăuți. Au fost
supuși unor torturi fără seamăn, 7 persoane au fost judecate de către „troică”
la moarte, ca trădători de Patrie, printre care și tatăl Nicolae. David, fiind
minor, a fost dus la Lviv (într-un lagăr de copii vagabonzi).
În luna iunie 1941 s-a întors la
baștină. A muncit la calea ferată, din 1944 - în gospodăria sătească. A fost în
repetate rânduri căutat de „sovietici”, dar a scăpat ca prin minune de
deportările staliniste.
În februarie 1946 se stabilește cu
traiul la Ostrița, se căsătorește. A lucrat în gospodăria sătească zeci de ani,
a fost primar, s-a aflat la alte posturi de conducere.
În anul 1987 s-a pensionat. Dar masacrul
de la Lunca i-a rămas în memorie până la moarte. Dumnezeu să-l ierte!
Viorel Ghiba
Gazeta de Herța
№. 6 - 6 februarie 2015
În imagine:
Crucea de la Lunca,
ridicată în memoria celor căzuți
în noaptea de 6 spre 7 februarie 1941.
0 Comentarii