Masacrul de la Fântâna Albă din primăvara anului 1941

După masacrele sângeroase de la Lunca din lunile ianuarie - februarie 1941,intrate în istoria actualei regiuni Cernăuţi ca unele din crimele odioase din prelungul şir de fărădelegi săvârşite de puterea sovietică împotriva băştinaşilor, în primăvara aceluiaşi an, un zvon a străbătut cu iuţeala fulgerului ţinutul mioritic, anunţând că locuitorii primesc dreptul să pârăsească în mod legal regiunea Cernăuţi. Cei care doreau să-şi schimbe locul de trai erau datori să înainteze cereri organelor locale de resort, alcătuite în limbile rusă sau ucraineană, şi în care să indice motivul plecării.

După cum s-a constatat mai târziu, zvonul a fost lansat de către reprezentanţi ai Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS cu scopul de a sonda atitudinea băştinaşilor faţă de regimul stalinist, instaurat pe meleagurile carpatine.

Locuitorii din ţinut, care nu cunoşteau rusa sau ucraineana, s-au adresat preşedinţilor şi secretarilor consiliilor săteşti cu rugămintea ca ei să-i ajute la scrierea cererilor de plecare în România. Conducătorii localităţilor româneşti, foşti participanţi la mişcarea subversivă din ţinut în perioada interbelică, înscăunaţi de puterea sovietică, pentru suma de cinci ruble îndeplineau rugăminrea băştinaşilor, care s-au săturat de marea „fericire” adusă din Kremlin.

La 24 martie 1941, românii din localităţile storojineţene s-au adunat în oraşul Storojineţ, înaintând organelor raionale de resort cererile de plecare în Patria-mamă. Autorităţile staliniste au refuzat să primească cererile, calificând adunarea băştinaşilor drept o manifestare antisovietică, şi oamenii s-au împrăştiat pe la casele lor.

În dimineaţa zilei de 1 aprilie acelaşi an, peste 1.500 de locuitori din satele Pătrăuţii de Sus, Cupca, Pătrăuţii de Jos şi Suceveni, printre care se aflau bărbaţi, femei şi copii, s-au adunat în curtea bisericii din ultima localitate ca să pornească spre centrul raional Hliboca pentru a înainta organelor locale ale puterii bolşevice cererile lor. Din locaşul sfânt al satului sunt scoase trei cruci, la care vor fi atârnate ştergare albe, demonstrând prin aceasta că viitoarea procesiune poartă un caracter paşnic. Apoi cu toţii au îngenuncheat în curtea bicericii şi, susţinuţi de sunetele pline de jale ale clopotelor de aramă, au adresat o ferbinte rugăciune către Domnul ca El să-i primească sub ocrotirea Sa. Cu sufletele pline de credinţă şi cu chipul Mântuitorului pe crucile sfinte, mulţimea a pornit la drum. La hotarul satului Suceveni, lângă podul de peste apa Şiretului, convoiul de oameni a fost întâmpinat de treisprezece grăniceri sovietici sub comanda unui ofiţer care, scoţând săbiile din teacă, s-au răstit la oameni, poruncindu-le să se întoarcă la casele lor. Pentru a-i intimida pe români, un soldat a lovit cu sabia crucea din capul coloanei. Sabia s-a rupt în două. Oamenii, văzând în aceasta un semn susţinător al Domnului, înlăturându-i pe grăniceri, şi-au continuat mersul spre centrul raional. Spre Hliboca s-au îndreptat şi alte grupuri de băştinaşi din satele de pe Valea Şiretului, mânaţi de idealurile naţionale şi sentimentul frăţiei, pătrunşi de năzuinţele spre libertate.

Un soare gingaş de primăvară învăluia glia străbună şi pământul se trezea din amorţeala unei ierni grele şi îndelungate. Brânduşele firave şi dornice de viaţă, pornite din împărăţia poveştilor, domneau pe crestele dealurilor, împânzind întreaga întindere moldavă. Razele solare încălzeau inimile ţăranilor care doreau să trăiască într-o ţară liberă. În fruntea coloanelor, care intrau în Hliboca, păşeau Ion Musteaţă, Tudor Semeniuc, Ion Bojescu, Nazarie Iliuţ, Gherasim Guşulea, Petru Duş­ceac, Florea Grosu, Ion Gro­su, Grigore Bojescu, Con­stantin Holunga, Constantin Bojescu, Nicolae Galac. Numărul românilor, adunaţi în piaţa centrală a raionului, a crescut până la cinci mii de oameni.

Reprezentanţii organelor rep­resive din raion, aceşti copoi ai regimului totalitar, cu sufletele pline de ură şi duşmănie, aduşi din toate colţurile fostului imperiu sovietic pentru promovarea unei politici de deznaţionalizare şi rusificare a populaţiei băştinaşe, întâmpinând lumea, au refuzat să primească cererile românilor, care de-a lungul mileniilor au înfruntat cu bărbăţie şi eroism toate vitregiile vecinilor, păstrându-şi şi afirmându-şi fiinţa naţională.

Supăraţi şi indignaţi de această fărădelege, urmaşii legendarului Decebal, mândri şi dornici de libertate ca strămoşii lor, au început să scandeze că nu mai doresc să trăiască în „raiul” bolşevic, unde e imposibil de suportat toate birurile, pe care trebuie să le plătească ţăranii şi unde teroarea era ridicată la rangul de principiu.

La un colţ al pădurii din Suceveni, convoiul băştinaşilor a fost somat de un grup de soldaţi sovietici care, pentru a-i intimida pe români, au tras o salvă în aer. Acest avertisment n-a exercitat nici o influenţă asupra oamenilor. Ei şi-au continuat drumul spre frontieră. Pe teritoriul satului Fântâna Albă din raionul Hliboca, lângă cantonul Varniţa, la o depărtare de doi kilometri de la hotarul, instalat de mâna veneticului la finele cireşarului 1940, coloana de oameni paşnici, constituită din bărbaţi, femei şi copii, a fost oprită de grănicerii stalinişti, proptiţi la marginea codrului secular. La semnalul comandantului, responsabil de efectuarea acestei operaţii, au pornit să ţăcănească din trei părţi mitralierele bolşevicilor, secerând rândurile conaţionalilor.

Rafalele focului ucigător al mitralierelor se contopea cu vaietele muribunzilor, cu vocile pline de durere ale răniţilor, cu bocetele femeilor şi strigătele sfâşietoare ale copiilor, cu răcnetele infernale ale satrapilor stalinişti şi cu sângele martirilor, care curgea din belşug, acoperind glia strămoşească. 

În acea zi, în Poia­na Varniţei, a lăcrimat Mântuitorul, răstignit pe cruce. Mureau cu dorul de Ţară în inimi fiii şi fiicele neamului. Cădeau cu sufletul neîmpăcat, în floarea vârstei, românii: BELMEGA Ion al lui Teodor, născut în 1910, în localitatea Cupca; BICER Gheorghe al lui Ilie, născut în localitatea Cupca; BOSTAN Dragoş, născut în 1923, în localitatea Suceveni; BOTARIU Cozma al lui Vasile, născut în localitatea Petriceni; CORDUBAN Nicolae al lui Dumitru, născut în localitatea Carapciu; DABÂCA Teodor al lui Gheorghe, născut în localitatea Carapciu; DUŞCEAC Ion al lui Teodor, născut în localitatea Cupca; HALAC Ion al lui Dumitru, născut în localitatea Iordăneşti; LAZURCA Gheorghe al lui Teodor, născut în 1889, în localitatea Petriceni; LICIMAN Simion, născut în localitatea Pătrăuţii de Jos; MIHALOVICI Ilie al lui Vasile, născut în 1921, în localitatea Su­ceveni; OPAIŢ Cozma al lui Ilie, născut în localitatea Carapciu; OPAIŢ Gheorghe al lui Nistor, născut în localitatea Carapciu; PLEVAN Arcadie al lui Teodor, născut în 1914, în localitatea Cupca; POPESCU Petru al lui Ion, născut în localitatea Pătrăuţii de Jos; SAVU Pavel al lui Ion, născut în localitatea Pătrăuţii de Jos; SIDOREAC Vasile al lui Alexa, născut în 1923, în localitatea Suceveni; SUCEVAN Constantin al lui Vasile, născut în 1903, în localitatea Suceveni; TOVARNIŢCHI Ghe­orghe al lui Dumitru, născut în localitatea Carapciu; TO­VAR­NIŢCHI Ilie al lui Zaharie, născut în localitatea Carapciu; TOVARNIŢ­CHI Traian al lui Gheorghe, născut în localitatea Carapciu; TOVAR­NIŢCHI Vasile al lui Pavel, născut în localitatea Carapciu; ŢUGUI Mihai al lui Vasile, născut în 1912, în localitatea Cupca; URSULEAN Varvara a lui Nichita, născută în localitatea Pătrăuţii de Sus.

Conform documentelor păstrate în fondurile Arhivei de Stat a regiunii Cernăuţi, tot la Fântâna Albă au murit: LUPĂŞTEAN Ti­tania, născută în 1901, şi ROTARIU Cozma al lui Vasile, născut în 1914.

În seara zilei de 1 aprilie 1941 au sângerat cerul şi pământul. S-a îngrozit Valea Siretului. Unii, care au reuşit să scape de gloanţele grănicerilor bolşevici, „refugiindu-se în pădurea din apropiere, au fost ajunşi din urmă de cavaleria sovietică şi măcelăriţi cu sabia”. Martirii sunt aruncaţi în gropi comune. Ei îşi dorm somnul veşnic la poale de codru verde. Fagii seculari le freamătă la creştet.

Petru Grior

director Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți

Concordia Nr. 11 – 20 martie 2015