La 24 iunie, se celebrează
Sânzienele, o sărbătoare a iubirii şi fertilității, legată de o serie de
ritualuri pentru sănătatea oamenilor şi belșug în gospodărie, dar şi de
practici ale fetelor pentru a-şi afla sortitul şi momentul în care se vor
mărita.
Sărbătoarea Sânzienelor este considerată
a fi şi momentul cel mai bun, la mijlocul verii, pentru culegerea plantelor de
leac, dar şi de descântec. Astfel, în Noaptea de Sânziene, femeile merg să
culeagă flori şi ierburi, care vor fi folosite contra bolilor şi altor rele.
Legendele spun că
sânzienele sunt fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe
câmpii, se prind în horă şi dau puteri magice plantelor. Ele fac culturile să
rodească, dau prunci sănătoşi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi
animalele şi tămăduiesc bolnavii. În schimb, dacă oamenii nu le sărbătoresc cum
se cuvine, ele se supără şi devin asemenea zânelor rele cunoscute în popor
drept iele.
În Noaptea de Sânziene se fac focuri în
care se aruncă substanţe cu arome puternice, băieţii agită făclii, se strigă şi
se cântă din bucium.
În ziua de Sânziene au loc bâlciuri şi
iarmaroace, acestea fiind un foarte bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în
vederea căsătoriei.
Florile culese în ziua de Sânziene,
prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a
fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea
tuturor relelor. De altfel, acum, o dată cu venirea verii, era un bun prilej
pentru culegerea plantelor de leac, toate având o eficacitate sigură. În
noaptea de Sânziene răsare şi floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui
care o va culege.
Tot în noaptea dinaintea sărbătorii,
fetele obişnuiau să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi
vor visa ursitul. Femeile căsătorite aveau alte griji, astfel că îşi înfăşurau
cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele,
cât şi femeile, fără deosebire, îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a
atrage atenţia asupra frumuseţii lor.
În medicina populară, sânziana este
folosită pentru foarte multe boli, dar trebuie culeasă în zorii zilei. Se spune
că sânzienele puse în apa de baie întăresc copiii slabi şi sensibili, acest
procedeu fiind folosit şi pentru tratarea frigurilor. Roua căzută pe flori în
noaptea de sânziene vindecă bolile de ochi şi piele.
Foto: Liliana Ursachi
Social media