Sărbătoarea Sânzienelor, la Răchitna
Sărbătoare cu mare fast în satul Răchitna din raionul Noua
Suliță. De Sânziene, zi în care credincioșii ortodocși sărbătoresc
nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, fetele din această localitate au
cules flori și au venit apoi cu ele la biserică pentru a
fi sfințite.
Ulterior, pentru a avea bunăstare și fericire în viață, tinerele au mers
spre lacul din sat unde și-au pus câte o dorință, iar apoi, au aruncat cununile împletite din flori în apă. Potrivit tradiției, coronița împletită din plante este percepută ca simbolul purității, curățeniei și a virginității.
Sărbătoarea Sânzienelor provine de la geto-daci. În
credința populară, se spune că, în noaptea de Sânziene se deschide cerul, iar
zânele dansează.
Răchitna este unul dintre cele mai vechi sate românești din
ținut, prima atestarea documentară fiind atestată în perioada
principatului Moldovei, la data de 20 decembrie 1437.
Conform recensământului din 2001, majoritatea populației Răchitnei era vorbitoare de română (96,72%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (3,04%).
Principalul obiect arhitectural din sat este biserica ortodoxă, construită în anul 1896.
Principalul obiect arhitectural din sat este biserica ortodoxă, construită în anul 1896.
0 Comentarii