Slujbă de pomenire în memoria preotului Nicolae Pisica, la biserica din Costiceni

Veșnica pomenire, vrednică de amintire!
(14 iulie 2019)

În biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae din localitatea Costiceni, Protopopiatul Noua Suliță (regiunea Cernăuți), a avut loc duminică, 14 iulie 2019, pomenirea preotului Nicolae Pisica, parohul lăcașului în perioada 1917 - 1929.

Pastorul și povățuitorul enoriașilor din Costiceni, ale cărui oseminte se odihnesc în curtea bisericii, a fost pomenit cu prilejul împlinirii a 90 ani de la trecerea sa la cele veșnice (14 iulie 1929). 

Evenimentul a fost unul de suflet, în tot sensul cuvântului, deoarece la comemorarea sa au participat un grup de credincioși din satul Bardar, raionul Ialoveni, Republica Moldova (localitate de baștină a preotului Nicolae Pisica). Printre aceștia s-au numărat și câteva rude îndepărtate a părintelui paroh.

Oaspeții din Republica Moldova au străbătut circa 300 de kilometri pentru a ajunge la locul unde acest slujitor al lui Hristos își doarme somnul de veci și au fost însoțiți de către Preacucernicul părinte Gheorghe Lunic - un preot iubit de enoriași și neobosit în a-i sluji. Părintele Gheorghe printre altele este și autorul unei monografii ce cuprinde în cele peste o mie de pagini, personalități, evenimente și mărturii istorice legate de biserica din Bardar și care prin urmare va fi completată cu un nou capitol dedicat răposatului Nicolae Pisica.

La slujba de pomenire pe lângă oaspeții din Republica Moldova și-au făcut simțită prezență numeroși credincioși, oameni de cultură și profesori din satele Costiceni, Mahala și Vancicăuți, inclusiv reprezentanți ai autoritățile locale din comuna recent  creată Vancicăuți.

Momentul comemorativ a fost organizat prin eforturile întregii comunități parohiale din Costiceni, paroh Aurel Pițul, la inițiativa și cu susținerea membrilor Societății culturale Valea Prutului, președintele Sergiu Barbuța.

În timpul slujbei de pomenire preoții Aurel Pițul și Gheorghe Lunic au înălțat rugăciuni pentru sufletul părintelui Nicolae Pisica, sfințind totodată monumentul și placa funerară de mormânt, ultima amplasată prin străduința unor oameni de bună credință pentru care trecutul reprezintă o datorie de conștiință.

La final, sfinții părinți au vorbit tuturor celor care au venit să se roage pentru adormitul rob al lui Dumnezeu, despre truda imensă pe care a depus-o Sfinția Sa spre propășirea credinței strămoșești și faptele sale înscrise cu litere de aur în istoria acestui sat.

În cuvântul său adresat celor prezenți, Președintele Societății Culturale Valea Prutului, Sergiu Barbuța, a subliniat importanța momentului religios celebrat, mulțumindu-i tuturor organizatorilor pentru buna desfășurare a comemorării, iar oaspeților din Bardar pentru prezența lor demnă și nobilă la această activitate. 

Slujba parastasului pentru cel evocat s-a încheiat cu citirea numelor persoanelor care au oferit un ajutor financiar pentru realizarea plăcii funerare. Cheltuielile pentru executarea și instalarea plăcii au fost acoperite din donațiile oferite de Eduard Ogranovici, Tatiana Rotari, Nina Beus, Iulia Rotari, Andrei Colac, Ion Muraru, Valerii Costân, Daniel Mihociu, Vasile Dogolici, Vadim Captari și familia Barbuța.

Programul s-a încheiat cu o agapă frățească oferită de gazde. 

Mai târziu, oaspeții au vizitat muzeul de istorie și etnografie din localitate unde au fost familiarizați, de către profesorul Vadim Captari, cu istoria, tradițiile și cultura din Costiceni. 

Însoțiți de membrii Societății Valea Prutului oaspeții din Bardar și preotul Gheorghe Lunic au vizitat Mănăstirea Banceni, un sfânt lăcaș de închinăciune a românilor din Ucraina. 
________________________

Preotul Nicolae Pisica s-a născut în satul Bardar la 8 octombrie 1865, în familia dascălului Vasile al lui Ioan Pisica. La 30 noiembrie 1917 părintele Nicolae este desemnat în funcția de preot al bisericii din Costiceni. Începând cu data de 3 decembrie 1917 predă religia în școala din Costiceni, iar din 1918 și în școlile din Pol-Vancicăuți și Dumeni.

A fost căsătorit cu Olimpiada a lui Constantin (n.1863) cu care a crescut și educat șase copii - Vasile, Pelagheia, Maria, Toadere, Caterina și Sara. Înainte de a fi venit la Costiceni, preotul a petrecut câțiva ani la Mănăstirea Hârbovăț.

Printre meritele sale pastorale se număra achiziția în 1924 a cinci clopote noi pentru biserica din Costiceni de la Fabrica de Clopote, Policandre și Sfeșnice „Nicolae Spireanu” din București, cele vechi fiind confiscate pentru necesitățile armatei țariste odată cu începerea Primului Război MondialValoarea clopotelor achiziționate de preotul Nicolae se ridica la 68.600 lei. 

Părintele Nicolae Pisica a fost respectat și iubit de săteni. În semn de recunoștință creștinii au solicitat autorităților bisericești ca preotul să fie înmormântat în curtea bisericii la care a slujit. În necrologul publicat pe paginile buletinului episcopiei Hotinului (Nr.15-17; anul 1929), se menționează că Nicolae Pisica a trecut la cele veșnice în data de 14 iulie 1929. 

Sergiu Barbuța (Valea Prutului)






























































































Trimiteți un comentariu

0 Comentarii

Comentarii