Capra (mitologie animalieră)




Capra (mitologie animalieră)
În tradiţia populară românească, imaginea caprei se asociază întotdeauna cu cea a sărăciei. „Aşa, zice, că era sărac bietul om. O gândit că ce-a face? A cumpărat o oaie. Amu a tânzuit el iarna, şi primăvara vine Sărăcia să steie acolea şi ea. Acolo a fost învăţată. Amu oaia: „N-ai loc aci. Că-ntr-un loc îmi ţin laptele, într-un loc mielul, într-un loc lâna, într-un loc mă culc eu şi n-ai loc.” Se duse la altu, care-şi cumpărase o capră: „D'apoi, mă, venii aici la tine ca să-mi faci un loc să dorm şi eu cu capra.” Capra: „Cum să nu! Este loc pentru tine! Este loc!” Povestirea de faţă, din punct de vedere al realităţii, nu este deplin adevărată. Într-adevăr, animalul ponegrit oferă, ca şi oaia, carne, păr, piele şi lapte; desigur, nu oferă atât de
mult ca oaia, dar nici atât de puţin, încât să simbolizeze sărăcia. Chiar dacă dă mai mult lapte şi mai multă lână, oaia îl obligă pe ţăran la numeroase eforturi: ea are nevoie de anumite păşuni, de o anumită climă şi de un tratament extrem de atent (se îmbolnăveşte foarte uşor); în schimb, capra este mai puţin pretenţioasă, mănâncă orice fel de ierburi, rezistă la boli, la foame şi sete, la frig etc.
Despre capră credinţele populare spun că „este un animal rău: cine ţine numai capre şi cai, va fi fost sărac” sau „caprele şi caii sunt marha sărăciei. Pentru că capra numai cât se uită la pom şi se uscă...” Imaginea folclorică are aici un sens metaforic: capra usucă totul prin lăcomia ei fară de seamăn: ea roade frunzele şi mugurii copacilor tineri, în aşa fel încât, adeseori, aceştia pier din cauza ei. Din această perspectivă capra este o posibilă sursă a sărăciei, deoarece ea mănâncă prea mult (în raport cu ceea ce produce), distrugând vegetaţia tânără din preajma casei ori a satului.
Fiind opusă animalului „sfant” care este oaia, capra este o vieţuitoare blestemată, intim asociată forţelor malefice: „Dintre toate animalele e cea mai apropiată de diavol: el apare adesea sub înfăţişarea ei. De aceea, nici nu e bine să dai capră de pomană”. La fel, unele credinţe folclorice consideră capra drept „oaia dracului”. La vremea facerii lumii, spun legendele, Dumnezeu a creat oaia; dracul a vrut să-l imite şi să facă şi el o oaie; a plămădit-o din pământ de baltă (pământ rău), i-a pus ierburi în loc de lână şi şi-a tăiat vârful cozii ca să-i facă şi „oii” sale o coadă: mai mult chiar „ca să fie mai dihai ca oaia lui Dumnezeu, îi mai lipi şi o barbă întocmai ca a lui” Dracul nu poate să dea viaţă fiinţei pe care a zămislit-o; de aceea, el cere ajutor lui Dumnezeu; acesta acceptă să-i însufleţească făptura, dar îl păcăleşte, dând animalului o anumită viaţă şi un anumit suflet: capra se dovedeşte a fi neastâmpărată, rea, nesupusă, devenind o pacoste, aproape un duşman pentru făuritorul ei. Supărat şi sătul să alerge mereu după ea, dracul o loveşte cu o bâtă peste picioare, făcând-o să aibă genunchii umflaţi. Apoi hotărăşte: „Ei, d-aici în jos să fie al meu [... ]Barem cu atât să mă aleg şi eu din toată munculiţă mea, cu zbieratul, cu ţopăitul şi cu picioarele, din genunchi în jos” Conform acestei legende, capra este „a dracului”, ea nu îi aparţine în întregime. În consecinţă, nu toată capra este impură, ci numai picioarele ori copitele. Acestea sunt „ale dracului” pentru că numai dracul ar putea umbla prin pustietăţile şi stâncile pe unde se caţără ea.
Dimensiunile malefice ale acestui animal au fost preluate şi potenţate de către descântecul popular. Textul acesteia descrie cum bolile ori duhurile rele iau chipul caprei, lovesc omul şi aduc beteşugul şi suferinţa. Alteori, descântecul doreşte şi îndeamnă boala să se preschimbe în capră, deoarece sub acest chip răul poate fi văzut şi pedepsit: „Tu mătrice / mătrăgună, / Capră roşie te făcuşi, / Sus la munte te suişi / Şi ciobanii te aflară, / Te luară / Te tăiară...”
Dacă trecem din universul textelor populare în acela al datinilor folclorice, imaginea caprei se schimbă radical. Ea dă numele uneia din cele mai spectaculoase şi mai iubite ceremonii populare, care include masca, alaiul, cântecul şi jocul caprei. Se cunosc, de asemenea, diverse jocuri ale caprei, bazate toate pe dexteritatea şi priceperea dansatorului ascuns sub masca de capră. Secvenţele ritualice tipice pentru acest obicei, textul care le însoţeşte, credinţele referitoare la eficienţa datinii ori a măştii nu relevă trăsături susceptibile de o interpretare mitologică certă. Uneori datina are o structură narativizată: ea cuprinde ieşirea caprei la păscut, moartea ei, jelirea şi revenirea la viaţă. Scopul jocului şi a procesiunii cu capra stă în transferul de puteri de la figura sacră a măştii către casa şi bunurile gospodarului. Întregul ceremonial urmăreşte obţinerea fecundităţii, garantarea sănătăţii gazdelor şi invocarea belşugului în roade şi animale. Capra apare aici ca o reprezentare mitologică bogată, fecundă, purtătoare a energiilor întregii naturi.

Concordia

Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media