Alexe Mateevici îi compătimea pe cei care se plângeau că le este limba prea săracă. Deci poetul cunoştea asemenea compatrioţi. Ei nu aveau temei să creadă că e săracă şi singura lor justificare era că fuseseră lipsiţi de posibilitatea de a-i cunoaşte bogăţia. De aici îndemnul „înviaţi-vă dar graiul ruginit de multă vreme...”.
Astăzi se găsesc unii care nu se plâng, ci doar îi contestă valoarea şi o fac tocmai de la înălţimea nimicniciei lor, o consideră într-adevăr săracă, o neagă ţâfnos, cu ifose de cunoscători ai alteia „mai mari”, parcă jigniţi de idiomul latin, parcă pe deplin satisfăcuţi că nu mai sunt nevoiţi să-şi pună probleme de conştiinţă, de neam, de spirit, de respect pentru comoara lăsată din strămoşi.
Am întâlnit conaţionali de-ai mei care mi-au declarat ritos că e săracă. Ignorând-o, ignoranţi şi ei, îşi dau în vileag propria sărăcie cu duhuri, se pun singuri în categoria celor pe care purtătorii limbii noastre prin veacuri i-au etichetat cu calificativ de o uimitoare varietate sinonimică: prost. I se potriveşte oricărui înfumurat care face nazuri şi îi e silă de limba mamei. Pentru un asemenea creier cât miezul de nucă, dar cu pretenţii de mare dovleac, voi încerca să aduc exemple, poate reuşesc să-i conving că avem un lexic bogat, că poţi găsi oricând cuvântul potrivit. Voi înşira aici câte ceva din belşugul de sinonime ale cuvântului de mai sus, la care mai putem adăuga „ca gardul”, „ca noaptea”, „ca oaia” etc.
Avem cuvinte cu cele mai subtile nuanţe, termeni împrumutaţi din cele mai deplasate zone ale activităţii umane, cuvinte derivate din cine ştie ce etimon rătăcit pe la noi, cuvinte ce stigmatizează, iau în zeflemea sau definesc în tot felul aceeaşi meteahnă omenească: puţinteala minţii. Ea poate fi din născare, fără leac, din fudulie, de care e nedespărţită, o putem găsi prinsă în expresii trainice, în cuvinte arhaice, dar şi neologisme, cu sufixe augmentative, dar şi dezmierdătoare (prostuţ), în cuvinte ce parcă se cer potrivite în rime, ca în cântecul popular...
Aşadar, să le trecem la catastif aparte, fără pretenţia de a le epuiza pe toate.
Nătărău, bolând, netot, gogoman, tâmp, idiot, tont, lălâu, şui, hăbăuc, imbecil, stupid, năuc, dobitoc, zălud, tâmpit, nătântoc, bleg, tumănit, pleavă-n tigvă, toromac, nerod, guţă, prostănac, nătăfleţ, nătâng, obtuz, fraier, budălău, redus, minte slabă, ageamiu, zăbăuc, neghiob, zurliu, curcă chioară, zăpăcit, mărginit, smintit, ţâcnit, aiurit, fără pereche, fieţ, butuc, într-o ureche, cap bătut cu leuca, sec, căpăţână, chiomp, zevzec, gol de minte, papă-lapte, pică-n-cap, nu ştie şapte, tare de cap, minte proastă, îi mănâncă şi câinii din traistă, fără-o doagă, prostovan, tigvă goală, mocofan, scăunoaie, bou, zârghit, sărac cu duhul, lipsit, cap pătrat, bobleţ, tembel, răsturnat, ca vai de el, deştept-oaie, mangafa, dă în gropi, e cam aşa, hop pe-o parte, tra-la-la, calcă-n străchini, fără har, pe deasupra şi... măgar.
Ei, n-avem vocabular?
Vasile Lelițchi
Concordia - №.30 – 25 iulie 2008
0 Comentarii