Începutul mântuirii noastre de preotul Dumitru Mițiței

Începutul mântuirii noastre de preotul Dumitru Mițiței

Mântuitorul, după cum se știe, s-a născut în ieslea vitelor, fiindcă trebuia să devină exemplu strălucit de umilință, de suferință și sărăcie. La acest exemplu neamul omenesc trebuia să privească, pe parcursul veacurilor, ca la o țintă supremă, Iisus trebuia să-i mântuiască mai întâi pe oameni de apucăturile lor rele, de patimile lăuntrice. Prin umilință El căuta leac îngâmfării omenești. În suferință, El vedea leacul plăcerilor lumești. Prin sărăcie El înfrâna pofta nesățioasă de avere. 

Iisus și-a întemeiat împărăția prin umilință, lepădare de sine și dezlipire de bunurile pământești. Iar acei care în urma Lui călcând, au căutat să facă bine omenirii,.au reușit numai atunci când s-au umilit, s-au lepădat de sine de bunurile trecătoare.

Iisus ne învață să nu ne mândrim cu ceea ce avem, ci să ne umilim și pururi să-i ajutăm pe cei lipsiți. 

Dacă bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să avem de toate, să nu uităm că tot El, Atotputernicul Părinte, ni le-a dat. Și nu ne-a dăruit belșugul ca să se îmbuibăm, ci ca să avem grijă de săraci, de cei loviți de necazuri și cumpenele vieții.

Ca să renaștem și noi în ieslea sufletului nostru, ca și Acela ce s-a născut după trup în ieslea din Vifleem, să-i luăm în cercetare pe cei lipsiți, pe nenorociții care tremură de frig și rabdă de foame, pe copilașii născuți în bordeie, pe bătrânii lăsați în voia sorții. Sufletele noastre să prindă scâncetul pruncilor nemâncați, plânsetul mamelor deznădăjduite, neputința bătrânilor încovoiați nu de ani, ci de sărăcie.

Dacă aceste suferințe omenești, pe care le putem lesne observa la orice pas, ne vor îndupleca să dăm din al nostru și celor ce n-au, atunci bucuria pentru Acela ce s-a născut în ieslea vitelor din Vifleem, va fi a tuturor, bogați și săraci. Atunci vom putea cu toții să-L preamărim cum se cuvine.

Creștinul cel îmbelșugat nu are dreptul să simtă liniște, bucurie, decât atunci când din prisosul său a dat vecinului lipsit, văduvei, orfanului, celui aflat în suferință. Deci, gândește-te, creștine, că zilele de acum sunt zile menite pentru săvârșirea milosteniei, că mila creștină este cea mai plăcută faptă lui Dumnezeu. Faptei bune, milosteniei, porțile cerului i se deschid cu multă ușurință.

Almanahul Țara Fagilor (1996) - pag.60-61