Uite, zău, cum plânge trandafirul,
Când, din tufiș, îi taie firul,
Trist, în liniște, fără suspină,
Înflorit cu drag într-o grădină.

Lacrimile lin curg pe petale,
Roșii, albe, galbene-n culoare,
Picură în calm, cu suferință,
Că-i crescut cu grijă, cu dorință.

Doar a fost o nuielușă, un altoi,
Plantat în primăvară, într-o joi,
Ocrotit, udat la timp, a înmugurit,
În raze sclipitoare a înflorit.

Cu gingașe petale de culori,
Trandafiru-i rege între flori!
O simfonie de miresme-îmbătătoare,
Nu există-n lume altă floare.

Înflorește-n tainele iubirii,
Aduce-n inimi doina fericirii,
Tuturor le dă tandrețe, puritate,
Suflet plin de clipe minunate.

E ca mierea-n razele de soare,
Aducând albinelor nectare,
Înviorat de roua dimineții,
Este o aromă-n vara vieții.

E un argint sub razele de lună,
A dorului și dragostei cunună,
Al iubirii elixir în noapte,
O mângâiere-n șoapte parfumate.

Ar fi vrut să mai trăiască,
Trandafirul cu a sa mireasmă,
Dăruind amor și alinare,
Inspirând în suflet sărbătoare.

Să rămână farmecă, curată,
Floare de poeți cântată,
Ca o icoană pură a frumuseții,
A naturii taină și mândrețe.

Dar... vezi, că trandafirul plânge,
Picură o lacrimă de sânge.
Amurgul său își scrie în tăcere,
Fără suspini, că simte o durere.

Să știți! Trandafirul poate plânge...
Cuțitul printre ghimpi îl frânge.
Dar frumusețea-i este un mister!
E floarea dragostei din cer!