Cum
o ţăranca plouată a ştiut să se descurce
Să ne mai descreţim frunţile, căci
tocmai umorul este acel leac care i-a salvat pe moldoveni de la multe năbădăi. În
rândurile ce urmează voi reproduce istoria unei ţărance, care a reuşit să
împace capra cu varza, sau, altfel spus, a găsit o soluţie originală de a
câştiga bani, aducând Italia... acasă.
Mătuşa Maria, deşi trecută de ani, a
hotărât să plece şi ea în Italia, să aducă bani la casă - moşului şi copiilor.
Să-şi facă reparaţie euro, ca la gospodari. Să vadă lumea că şi ea, ţărancă
plouată, poate să se descurce. Ajutată de nepoţi, a ajuns în Italia şi s-a
aranjat la o familie de italieni, având în grija ei un bătrân-invalid.
Neobişnuită cu statul degeaba, reuşea să facă şi mâncare, şi curat, şi să
plimbe moşul în cărucior. Dar tot îi rămânea timp liber şi atunci o durea
inima, gândindu-se că acasă, la Manoileşti, câmpul e în paragină, ceapa nu-i
plivită, iar văcuţa o fi răgând flămândă sau nemulsă.
Măcinată de aceste gânduri, cu inima
ruptă în două, că cine o să-i facă bărbatului un borş gustos ca al ei, iată că
i-a venit o idee trăsnită. Ce-ar fi să ia bătrânul-invalid în Moldova. Că-i
poate îngriji şi acolo, iar în timpul liber se va ocupa de ale ei. Nu ştiu ce-a
făcut şi cum a dres, dar a convins bătrânul şi stăpânii - între timp câştigase
respectul şi simpatia italienilor - şi s-a întors acasă.
Italianului i-a plăcut în Moldova. Îi
priia clima, stătea toată ziua la umbra unui nuc rotat şi savura din vinul şi
bucatele locului. Spre iarnă, când lucrul în câmp se termina, mătuşa Maria l-a
dus pe moş acasă, în Italia lui. Al doilea an - aceeaşi poveste...
Aşa-s moldovencele noastre. Isteţe din
fire, ingenioase, mucalite, care la nevoie, vorba ceea, trec şi prin urechea
acului.
Tamara Gorincioi - orașul Chişinău
Concordia №.35
– 2 septembrie 2011
0 Comentarii