Locuitorii
raionului Noua Sulița și-au luat rămas bun
de la militarul Alexei Albulesa din
satul Marșinți
Doar 42 de ani avea Alexei Albulesa din
satul Marşinţi, raionul Noua Suliţă, când a fost chemat în rândurile
Forţelor Armate Ucrainene la 15 martie 2015. N-a ajuns încă în zona Operaţiunii
Antiteroriste, în Estul Ucrainei, unde se mai dau lupte grele, pentru că starea
lui de sănătate s-a agravat chiar după primele trei zile de antrenament în
regiunea Rivne, unde a şi fost internat la spitalul militar.
Rudele spun că domnul Albulesa avea
astmă. Fratele lui a declarat că
Alexei nu le-a spus nimic celor
apropiați despre starea sa de sănătate.
Doar înainte de a trece în neființă, când
boala sa agravat, el le-a povestit sitația. Însă era prea târziu. După o
lună de spitalizare la Rivne, la 23 aprilie, Alexei Albulesa a fost
transferat la spitalului din Lviv, iar la 24 aprilie – tânărul a decedat.
Întregul sat Marşinţi l-a petrecut
săptămâna aceasta în ultimul drum pe Alexei, lăcrimând cu toţii de mila celor
doi copilaşi rămaşi orfani şi de jalea tinerei soţii, rămasă văduva, care va
trebuie să aibă grijă de una singură de copiii săi. Printre cei prezenți la
înmormântare au fost reprezentanții puterii de stat și comisariatului militar
raional Noua Suliţă. Din păcate nici un reprezentant al unității, unde își
făcea serviciul militar Alexei, nu a venit să-l petreacă în ultimul drum pe colegul
lor – Alexei Albulesa.
După săvârșirea serviciul divin în
Biserica locală, lângă monumentul ostașilor celui De-al doilea război
mondial, a avut loc o rugăciune comună a locuitorilor satului Marşinţi.
Potrivit rezultatelor
preliminare ale expertizei medicale, militarul Alexei Albulesa din
localitatea Marșinți, regiunea Cernăuţi a decedat din cauza pneumoniei,
transmite acc.cv.ua
Video: rayoninfo.info
0 Comentarii