Drumul Crucii în jurul satului Movila, Ținutul Herța

La data de 4 aprilie 2021 Biserica Ortodoxă a sărbătorit Duminica Sfintei Cruci. După oficierea Sfintei Liturghii la Biserica Adormirii Maicii Domnului din satul Movila, Ținutul Herța, în jurul localității a fost organizat un drum al Crucii.

Este al doilea an consecutiv când din inițiativa preotului paroh, Igor Andronachi, în sat se organizează un mic drum al Crucii. Ideea a venit anul trecut când tot pământul a ajuns într-o stare gravă din cauza pandemiei COVID-19. Acest drum al Crucii reprezintă un strigăt de durere al nostru, al tuturor, ca Dumnezeu să ne audă și să se milostivească spre noi.

„Astfel, după oficierea Sfintei Liturghii, am pornit spre acest mic drum al Crucii, de circa 4 km pe jos. Luând fonarurile, crucile, Sfânta Cruce împodobite cu flori special pentru duminica respectivă, steagurile și icoanele vechi care se păstrează în Sfântul Altar, am pornit de la Biserica Adormirii Maicii Domnului până la Biserica cu hramul Sfântului Ștefan cel Mare. Pe drum am făcut câteva opriri unde am citit rugăciuni de încetare a bolilor molipsitoare, mergând pe ulițe și stropind drumul cu Sfânta Agheasmă și tămâind cu tămâie. Apoi de la Biserica Sfântului Ștefan am pornit pe alt drum spre Biserica Adormii Maicii Domnului, unde ajungând am mulțumind lui Dumnezeu pentru puterea de a merge pe jos, și pentru timpul prielnic de a săvârși acest Drum al Crucii.

Fiecare creștin având bucurie duhovnicească pe drum am cântat diferite cântări specifice Postului Mare, apoi ajungând iarăși de unde am pornit, fiecare am cântat Mulți ani trăiască, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate”, spune preotul Igor Andronachi.









Trimiteți un comentariu

0 Comentarii

Comentarii