Marele savant-enciclopedist Bogdan Petriceicu Hasdeu, comemorat la Berestea

Sunt român!

,,Eu din români îmi trag sorgintea.

C-o sfântă dragoste-i iubesc

şi pentru tot ce-i românesc,

oricând, şi braţele şi mintea

şi sufletul mi le jertfesc.’’

(Bogdan Petriceicu Hasdeu)

Joi, 25 august 2022, s-au împlinit 115 ani de la trecerea în eternitate a marelui savant-enciclopedist român, lingvist, poet, prozator, dramaturg, ziarist, critic literar, istoric, arheolog, folclorist şi membru al multor societății academice din lume – Bogdan Petriceicu-Hasdeu (1838-1907).

Cu acest prilej, în localitatea Berestea din ținutul Hotinului (regiunea Cernăuți), a avut loc o activitate de comemorare a acestei mari personalități ale culturii române din toate timpurile. Evenimentul s-a bucurat de prezența tinerilor din localitate și a fost organizat de frații Alexandru și Andrei Cociurca, ambii fiind membri ai Societății culturale „Valea Prutului”.

În cadrul acestui eveniment organizatorii au vorbit despre viața și moștenirea culturală lăsată de Bogdat Petriceicu-Hasdeu, relatând totodată despre copilăria și legăturele ilustrului savant cu ținutul Hotinului.

Bogdan Petriceicu Hasdeu s-a născut pe 26 februarie 1838 la Cristineşti, ținutul Hotin, unde tată-l său Alexandru avea un conac. Inițial el a fost botezat cu numele Tadeu, în cinstea bunicului său după tată, iar botezul a fost oficiat de preotul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Berestea, Gheorghe al lui Toadere Pentâcov și protopopul circumscripției I-a a ținutului Hotin, Simion Mohawski.

Peste zece ani mama acestuia Elisabeta îi schimbă numele din Tadeu în Bogdan, care apoi va fi cunoscut ca scriitor enciclopedist Bogdan Petriceicu-Hasdeu.

El a studiat mai întâi la Cameniţa, Viniţa şi Rovno, apoi liceul la Chişinău. Bogdan Petriceicu Hasdeu a studiat dreptul la universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofițer în armata rusă.

Îndrumat de tatăl său care, în cultul nobleţii cărturăreşti a familiei, îi propune lecturi dificile şi lucrul neîntrerupt la masa de scris, citeşte enorm şi proiectează îndrăzneţ lucrări despre mitologia dacică, despre limba şi literatura populară română, culege folclor.

La 1856, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut în acest ținut pentru a scăpa de împilarea și deznaționalizarea forțată practicată de administrația de ocupație. Rușii i-au cerut extrădarea, iar la refuzul autorităților române, i-au anulat dreptul de moștenire pe care-l avea asupra unor moșii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei. Mai târziu însă i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară.

Venit la Iaşi la începutul anului 1857, a fost apoi, în 1858, judecător la Cahul, după care a revenit din nou la Iaşi. A editat o serie de publicaţii cu profil predominant istorico-filologic: „România” (1858-1859), „Foaie de storiă română” (1859), „Foiţa de istoriă şi literatură” (1860), „Din Moldova”, devenită apoi „Lumina” (1862-1863). A publicat, totodată, în „Zimbrul şi vulturul”, „Ateneul român”, „Trecutul”, „Tribuna română”, „Dacia”.

În vara anului 1863 s-a mutat la Bucureşti, unde, cu sprijinul lui Vasile Alecsandri, fusese numit membru în Comisia moşiilor mănăstireşti. Aici editează mai multe periodice: „Aghiuţă” (1863-1864), „Satyrul” (febr.-iun. 1866), „Traian” (1869-1870), „Columna lui Traian” (1870-1877, 1882-1883). De asemenea, a fost director la „Foaia societăţii „Românismul” ” (1870-1871) şi la „Revista literară şi ştiinţifică” (1876), şi a colaborat la alte gazete ale vremii precum „Buciumul”, „Familia”, „Sentinela română”, „Românul”, „Perseverenţa”, „Ghimpele” etc.

În 1864 i-a fost încredinţată conducerea revistei „Arhiva istorică a României”.

S-a dedicat în continuare ştiinţei, iar lucrările sale îl vor consacra drept o personalitate enciclopedică a culturii române şi universale.

Începând din anul 1874 ţine un curs de filologie comparată la Universitatea din Bucureşti („Principie de filologie comparativă ario-europea”, publicat în 1875), iar în perioada 1876-1900 a fost director al Arhivelor Statului. În martie 1882 a fost desemnat, pentru o perioadă de trei ani, decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, iar în februarie 1883 a fost ales preşedinte al Societăţii Presei Române.

A lăsat lucrări importante de istorie, de dimensiuni impresionante, între care se numără „Istoria critică a românilor”, din care nu au apărut decât două volume (în 1873, respectiv 1875), monografia „Ion Vodă cel Cumplit” (1865) ş.a.

Lui Hasdeu îi revine meritul de a fi aşezat pe baze ştiinţifice filologia românească. A avut o însemnată contribuţie la relevarea fondului autohton al limbii române. Dintre principalele sale lucrări în acest sens amintim „Cuvente den bătrâni” şi studiul „Principie de lingvistică”. În 1884, Academia Română i-a încredinţat elaborarea unui mare dicţionar etimologic al limbii române. Lucrarea sa fundamentală în domeniul lingvisticii, „Etymologicum Magnum Romaniae” (I-IV), apare între anii 1886-1898.

Alte scrieri ale lui Bogdan Petriceicu Hasdeu: poema „Cântec popular moldovenesc” (1850), studiul de folclor „Inelul şi năframa” (1856), nuvela „Duduca Mamuca”, drama „Răposatul postelnic” (1862), nuvela „Micuţa” (1864), drama istorică „Răzvan-Vodă” (1867, apărută de la ediţia a treia, din 1869, cu titlul „Răzvan şi Vidra”), volumul „Poezie” (1873), studiul „Obiceiele juridice ale poporului român” (1878), piesa „Trei crai de la Răsărit” (premiera în ianuarie 1879, la Teatrul Naţional din Bucureşti, editată şi în volum), volumul „Sarcasm şi ideal” (1897).

La 13 septembrie 1877 a devenit membru titular al Societăţii Academice Române. A fost şi vicepreşedinte al Academiei Române (1885-1886, 1887-1888 şi 1889-1892). A fost, de asemenea, membru al Academiei Regale Sârbe (1871), membru al Societăţii de Lingvistică din Paris (1882), membru corespondent al Academiei Imperiale de Ştiinţe din Sankt Petersburg (1884), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din New York (1895) ş.a.

Zguduit de moartea fiicei sale, Iulia, în 1888, Bogdan Petriceicu Hasdeu va trăi din ce în ce mai departe de lume, în credinţa comuniunii centrate pe o formă de spiritism cu fiinţa dispărută. În amintirea fiicei sale, a construit, între 1894-1896, la Câmpina, un castel (azi Muzeul memorial „B.P. Hasdeu”), „al cărui proiect ar fi fost transmis de Iulia prin efluvii de natură mistică”. În această clădire din Câmpina, Hasdeu a trăit şi a lucrat în ultimii ani ai vieţii.

Bogdan Petriceicu Hasdeu a murit la 25 august 1907, la Câmpina. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti, în cavoul pe care îl construise pentru fiica sa.