Câteva detalii despre civilizația Cucuteni-Tripolie

Astăzi în condiții democratice mai prielnice avem posibilități reale de a studia istoria poporului nostru. Una dintre aceste modalități este oferită de programele școlare de istorie universală, istorie a Ucrainei, precum și a ținutului natal. De ce să nu le folosim? Și vom începe cu o temă bine cunoscută în istoria Ucrainei: cultura arheologică Tripoliană, recomandată în programa clasei a 6-a a școlilor de cultură generală.

La ora actuală elevii școlilor noastre pot studia în clasa a 6-a istoria universală și a Ucrainei (curs integrat), folosind unul din cele cinci manuale cu girul Ministerului Învățământului și Științei. Din ele ei vor afla că în anul 1897 savantul Vikentii (Cenek) Chvojka a descoperit primele vestigii ale unei culturi noi lângă satul Tripolie din împrejurimile Kievului. Conform tradiției, cultura arheologică a primit numele localității primei descoperiri. Cu o splendoare de amănunte vor fi descrise diferite aspecte din viaţa tripolienilor: aşezările, locuinţele, îmbrăcămintea, uneltele de muncă, ceramica ce prezintă un fenomen unic în istoria culturii neoliticului, credinţele. (Nu le vom repeta, deoarece ele sunt în manuale). În unele pagini vom vedea chiar chipurile oamenilor din epocă, reînviate de antropologi cu renume. Apoi se va spune că urmele acestei culturi sunt foarte numeroase și răspândite din abundenţă în arealul dintre Nipru şi Nistru. Se enumeră şi cele mai cunoscute situri arheologice de pe teritoriul Ucrainei cu fotografii ale celor mai caracteristice vestigii.
Doar în unul dintre manuale (autori: Şalaghinova ş.a.), la pagina 37 se afirmă: „Savanții au revelat că triburi asemănătoare în mileniile VI-II î.e.n. ocupau de asemenea un vast spaţiu din actuala Moldovă şi Românie”. Vorbind despre câteva versiuni ale provenienței acestei culturi, autorii altui manual (Golovanov, Kostyrko) amintesc despre posibilitatea pătrunderii ei din Moldova sau Balcani.

În realitate, însă, cultura arheologică Cucuteni-Tripolie se întinde pe o suprafață de 350.000 kilometri pătrați, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova și Ucrainei. Descoperirea ei a avut mai multe etape. În anul 1884 locuitorii comunei Cucuteni, ce se află la 9 km mai la nord de Târgu Frumos din judeţul Iaşi, extrăgeau piatră pe dealul numit Cetăţuia şi o transportau la Hârlău. Folcloristul Theodor Burada, trecând pe aici spre Cotnari, a fost informat că pe locul de unde se extrăgea piatră existau fragmente din ceramică pictată precum şi diferite figurine din lut ars. Vizitând cariera respectivă, el rămâne impresionat de cele constatate şi i­a solicitat primarului localității să interzică în continuare lucrările. În 1885 s-au deplasat în zonă N. Beldiceanu, Gr. Buţureanu şi D. Diamandi din Iaşi, precum şi D. Butulescu din Bucureşti, care în 1885-1888 au efectuat unele săpături sumare. Rezultatele acestor cercetări au fost publicate atât în ţară, cât şi peste hotare. Numele culturii a fost dat de descoperirile făcute în anii 1884 şi 1893 în localităţile Cucuteni din judeţul Iaşi şi Tripolie, lângă Kiev, Ucraina.

Printre staţiunile importante ale acestei culturi pe teritoriul României trebuie men­ţionate acelea de la Hăbăşeşti, Valea Lupu­lui, Balţaţi, Ruginoasa, Fedeleşeni, Scânteia (jud. Iaşi), Truşeşti (jud. Botoşani), Bodeşti- Cetăţuia, Frumuşica, Izvoare, Traian, Târpe- şti, Calu, Ghelăeşti (jud. Neamţ), Dumeşti şi Huşi (jud. Vaslui), Corlăteni şi Drăguşeni (jud. Botoşani), Mihoveni şi Preuteşti (jud. Suceava). În Republica Moldova au fost efe­ctuate săpături arheologice cu bogate descoperiri la Cuconeştii Vechi, Rădulenii Vechi, Brânzeni III, Varvăreuca, Caracuşenii Vechi, Bulboci ş. A.

În evoluția acestei culturi au fost deosebite pentru prima dată de Hubert Schmidt, în urma săpăturilor sale de la Cucuteni din 1909-1910, pe bază stratigrafică şi stilistică, mai multe faze denumite Cucuteni A şi B (în ultima incluzând şi faza A- B, definită ulterior de Vladimir Dumitrescu), fiecare cu mai multe etape în evoluţia lor, corespunzătoare celor cu altă denumire din cadrul culturii Tripoliene, stabilite de către Tatiana S. Passek.

Durata de evoluţie a civilizaţiei Cucuteni cuprinde aproximativ două milenii, începând cu anii 4600-4500 până în jurul datei de 2750 î.e.n, interval temporal aparținând epocii neolitice. Elementele acestei culturi încep din epoca finală a pietrei șlefuite până la apariţia podoabelor din aramă. Organizarea socială şi structura comunităţilor sunt foarte avansate pentru acea perioadă. Cultura Cucuteni a precedat cu câteva sute de ani în Europa, găsindu-se unele asemănări, destul de pregnante, doar între ceramica Cucuteni şi o ceramică dintr-o cultură neolitică din China. Între cele două culturi este o distanţă de timp foarte mare, cea din China apărând după circa un mileniu faţă de cea de la Cucuteni. La modul superficial cultura şi civilizaţia Cucuteni-Tripolie este cunoscută mai mult prin ceramica specifică pictată cu alb, crem, roşu-crud sau negru şi desene continuu spiralate şi neintersectate.

Populaţia aparţinând culturii Cucuteni avea o organizare protourbană, cu locuinţe mari, cu vetre interioare. Aveau ca ocupaţie vânătoarea, agricultura şi meşteşuguri cas­nice, cum ar fi: ţesutul, olăritul, confecționarea uneltelor.

Religia şi cultele practicate tratau, după datele arheologice, teme precum cosmogonia şi viaţa de după moarte. Între cultele cele mai dezvoltate se remarcă cel al Mamei-Pământ, cea care asigura fertilitatea şi fecun­ditatea, cel al Taurului Ceresc şi cel al Focului.

Încă o enigmă a acestei civilizaţii e acel fapt, că toate localităţile cucuteniene, descoperite până acum, au fost arse, iar toată ceramica – rămasă în case. Unii savanţi presupun că locuitorii acestor case, prinşi prin surprindere de invadatori, n-au dovedit să scoată nimic din locuinţe. Alţii susţin versiunea conform căreia peste fiecare 50-70 de ani, epuizând solurile din împrejurimi, cucutenienii îşi schimbau locul de trai şi pământurile bune de însămânţat, trecând în alt loc. Din cauze ritualice toată gospodăria veche cu toate obiectele casnice erau arse de ei înşişi.

Destul de enigmatică e şi dispariţia aces­tei culturi. Poate au fost exterminaţi de alte triburi indo-europene, venite din stepele estice? După părerea multor savanţi, motivele care au dus la dispariţia civilizaţiei Cucuteni-Tripolie sunt mai complexe. Criza internă a cucutenienilor a fost determinată de o creştere continuă a populaţiei, epuizarea terenurilor agricole (exploatarea timp de mai multe sute de ani a aceloraşi terenuri agricole, defrişarea prin foc, lipsa rotaţiei culturilor), stagnarea perfecţionării tehnicilor şi uneltelor agricole; deteriorarea mediului înconjurător a fost amplificată şi de schimbarea climatică şi de presiunea sporită a triburilor indo-europene. Toate acestea au dus la dispariţia treptată a modului de viaţă cucutenian. Deci, nu este vorba despre o exterminare a populaţiei cucuteniene. Cu tim­pul, modul de viaţă a păstorilor din stepă a înlocuit-o pe cea a agricultorilor de aici. A apărut şi o altă organizare socială şi economică, favorizată de noile condiţii ecologice. Doar câte ceva din acea cultură îndepărtată s-a transmis peste veacuri până la noi.

Arcadie Moisei

Învățător emerit al Ucrainei