Aspecte ale istoriei Hotinului în Evul Mediu

Aspecte ale istoriei Hotinului în Evul Mediu
În Bucovina preocupările pentru istorie au fost dintre cele mai frecvente, şi aceasta pentru că, aşa cum observau Dimitrie Onciul şi Nicolae Iorga, poate ca nicăieri nu se păstrează, ca aici, pe un spaţiu relativ restrâns, o aşa de densă concentrare de mărturii istorice.
În ansamblul acestor preocupări se încadrează opera şi activitatea istoricului şi omului politic Ion Nistor (1876-1962). Activitatea lui, însumează peste 300 de lucrări, studii şi articole vizând o arie tematică foarte largă, cuprinzând aproape toate epocile istorice, cu referiri aproape tot spaţiul locuit de români, fiind caracterizat de unul din principalii săi exegeți, Nicolae Stoicescu, ca „unul dintre cei mai mari istorici români din prima jumătate a secolului nostru”.
Un capitol de importanţă centrală în opera lui Ion Nistor îl reprezintă istoria Moldovei. Astfel, în cuprinsul acesteia îşi găsesc spaţiul şi câteva aspecte ale istoriei Hotinului, istorie pe care Ion Nistor identifică cu cea a însuşi zbuciumatului nostru trecut. Referindu-se la poziţia geografică a Hotinului, el apreciază că aşezarea reprezintă punctul de control asupra unui important vad al Nistrului, punct de trafic situat pe „drumul Cameniţei, ce leagă ţărmul Mării Negre şi Dunării de Jos de oraşele de pe ţărmul Mării Baltice. Abordând problema neclară încă a primatului aşezării civile sau a cetăţii, afirmă că „Hotinul era la început un loc de popas pentru trecători, şi numai încetul cu încetul s-a înjghebat o aşezare statornică de oameni pentru straja vadului şi înlesnirea trecerii, iar după întemeierea statului feudal Moldova „la poalele cetăţii se înjghebează târgul Hotinului unde se aşezară un număr mare de târgoveţi moldoveni şi poloni.
Cronicarul polon Dlugoş atribuie construirea cetăţii Hotin regelui Cazimir cel Mare, după ce acesta i-a înfrânt pe tătari în 1351 în bătălia de la Sina-Voda şi a anexat regiunile respective. Aceeaşi părere cu privire la originea cetăţii a fost exprimată şi de senatorii poloni la Seimul de la Piotrkow, în 1448. Ion Nistor contrazice această părere, folosind ca principal argument cronica rusă a iui Bîhovici, care afirmă că Hotinul, Ţeţina şi Meliovul sunt oraşe stăpânite de români încă dinainte de întemeierea Moldovei şi situează apariţia acestora pe la începutul secolului al XIV-lea. În completarea acestei argumentări este adusă şi menţionarea Hotinului printre oraşele „volohe” din izvodul cetăţilor ruseşti, alcătuit între anii 1387-1392, ce s-a păstrat ca anexă la „Voskresenskaia letopis – Воскресенская летопись şi publicat în Culegerea completă de anale ruseşti.
După întemeierea statului feudal independent Moldova, menţiunile documentare cu privire la Hotin devin mai ample şi mai numeroase. Astfel, Hotinul este amintit într-un document din 1387 din timpul lui Petru I Muşat, iar în privilegiul comercial acordat de Alexandru cel Bun negustorilor lioveni la 6 octombrie 1408 se afirmă că acesta reprezenta un punct important în comerţul Moldovei, fiind „târg şi punct vamal”.
Puternica cetate de pe malul Nistrului a jucat secole de-a rândul un rol important în istoria politică şi militară a Moldovei, „un punct de reazăm pentru operaţiunile ostăşeşti din Pocuţia împotriva Poloniei. Ea a ajuns în câteva rânduri în mâinile polonilor. Chiar Ştefan cel Mare a fost nevoit să le o lase la începutul domniei, dar pentru scurt timp însă, deoarece „grija sa de căpetenie după urcarea pe tron a fost să-i gonească pe poloni din Hotin”. În 1467, la 9 octombrie, avea loc „în tabăra de sub Hotin” întâlnirea trimişilor regelui Poloniei cu reprezentanţii domnului Moldovei în vederea rezolvării problemelor de graniţă. Prin tratatul din 1499, polonii se învoiră să părăsească Hotinul şi să-l înapoieze „stăpânilor legiuţi, adică moldovenilor, „cu vama, cu târgul, cu dreptul de pescuit în apa Nistrului”.
Câtă vreme moldovenii au stăpânit Cetatea Albă, Hotinul ocupa locul al doilea între cetăţile ţării, dar odată cu intrarea acesteia sub ocupaţie turcească, se va situa pe locul prim, ajungând totodată la o deosebită înflorire economică. Astfel, din documentele medievale aflăm că în 1581 hotinenii dădeau domnului o dijmă din animale de 1.900 oi.
Ion Nistor se opreşte şi asupra unor aspecte ale organizării politico-administrative a Hotinului. Astfel, aflăm pe pârcălabii ei citati în fruntea celorlalţi pârcălabi în listele de martori ai actelor domneşti. Ştefan cel Mare numeşte ca pârcălab pe unchiul său Vlaicu, în 1467, iar un alt pârcălab a fost Duma, fiul lui Vlaicu, deci, vărul domnitorului.
Imaginea cetăţii Hotin în evul mediu este conturată şi completată şi prin abordarea aspectului social şi demografic. Folosind informaţiile din documentele vremii, Ion Nistor afirmă că la sfârşitul secolului al XVI-lea aici locuiau 2.042 de familii, dintre care: 1.591 familii de ţărani, 77 - de boieri, 40 - de vătafi, 122 - de nemeşi, 95 - de preoţi. De asemenea, el subliniază faptul că în ţinutul Hotinului îşi au originea numeroase familii de boieri, domnitori şi cărturari români, ca Movileştii, Haşdeii, domnitorul Moldovei Ştefan Petriceicu.
În anul 1713 turcii ocupă cetatea, iar în 1715 o transformă în raia, ceea ce a însemnat, după părerea lui Ion Nistor, „aducerea cetăţii cu satele din jur sub nemijlocita stăpânire turcească, câştigând la nordul Moldovei o altă raia”, turcii reprezentând din acest moment o amenințare permanentă pentru autonomia Moldovei, şi că, „de atunci ţara Moldovei a început a se pustii şi împuţina”.
Doina Huzdub
Almanahul cultural-literar Țara Fagilor (1995)
Pag. 66-68
Înapoi
Înainte
Comentează aici

0 comentarii: