Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, prăznuit în Biserica din Movilă

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir,
prăznuit în Biserica din Movilă (26 octombrie 2018)

La data de 26 octombrie 2018, când Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Marele Mucenic Dimitrie, la biserica Sfântului Ștefan cel Mare din satul Movila, raionul Herța, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către preotul paroh al acestei parohii, părintele Igor Andronachi.
Spre sfârșitul Sfintei Liturghiei părintele a ținut predică în care a menționat: Inimile noastre se umplu de bucurie duhovnicească ori de câte ori săvârşim prăznuirea sfinţilor, deoarece prin rugăciunile lor sfinţii sunt ajutătorii, solii şi mijlocitorii noştri către Dumnezeu. Datorită vieţuirii lor curate, sfinte şi bine plăcute lui Dumnezeu, sfinţii se bucură de o cinstire deosebită din partea credincioşilor. Sfinţii se roagă neîncetat lui Dumnezeu şi mijlocesc pentru noi toţi să dobândim iertarea păcatelor, să petrecem viaţă curată, paşnică, sfântă, nebântuită de viforul ispitirilor şi păcatelor, ca să ne învrednicim împreună cu ei de bunătăţile cele netrecătoare şi cereşti.
Cunoscând credinţa şi dragostea pentru Hristos a Sfântului Dimitrie, se cuvine să luăm pildă de la viaţa lui curată şi sfântă ca să ne învrednicim să petrecem zilele vieţuirii noastre pământeşti în sfinţenie şi să ne întrecem unii pe alţii în dragoste şi în facerea de bine. În slujba Sfântului Dimitrie de astăzi ni se spune că el se roagă neîncetat lui Dumnezeu, „ca să ne dăruiască tuturor pace şi mare milă.
Să ne rugăm şi noi lui Dumnezeu pentru pacea a toată lumea şi să trăim în bună înţelegere şi pace cu toţi semenii noştri”.
Apoi, imediat după Sfânta Liturghie a fost săvârșită slujba parastasului a tuturor arcașilor, eroilor Sfântului Ștefan cel Mare căzuți pe câmpul de luptă în lupta de la Codrii Cosminului. La sfârșit a urmat o agapă frățească la care au participat toți cei prezenți.
Rugăciunile Sfântului Dimitrie, pe care îl sărbătorim astăzi, să ne fie tuturor de folos, ca să dobândim în viaţa aceasta de la Bunul şi Milostivul Dumnezeu harul şi ajutorul Său ceresc, iar în viaţa de dincolo să ne bucurăm împreună cu Sfinţii Săi de fericirea şi bunătăţile Sale cele netrecătoare în lumina cea neînserată a feţei Sale. Amin!























Trimiteți un comentariu

0 Comentarii

Comentarii