Portul popular românesc în tâlcuirea părintelui Dumitru Stăniloae

În portul românesc culorile sunt mai multe şi, deşi în general albul iese puternic în relief, ceea ce se impune este armonia tuturor, ca ceva care se deosebeşte de toate culorile combinate, luate în parte.

Creaţia populară se străduieşte să exprime complexitatea sentimentelor şi a gândurilor umane, şi a impresiilor bogate ce i le face natura, prin bogăţia motivelor brodate.

În general însă bogăţia combinaţiei cromatice nu e realizată prin bucăţi de stofa sau de pânză de diferite culori puse una lângă alta, ci prin coloritul bogat, mărunt şi împletit al motivelor brodate. Multele culori sunt aduse astfel la o sinteză, care n-are nimic ţipător în ea. Afară de alb şi de negru, nici o culoare nu iese prea tare în relief, ci toate se frânează, se atenuează reciproc.

Românca nu poartă rochii lungi şi largi, ci catrinţa strânsă în brâu, de o lungime şi o lărgime moderată, care exteriorizează sprinteneala ei spirituală şi-i permite o mişcare ageră. Urcuşul şi coborâşul pe cărările dealurilor şi ale munţilor impunea românului un veşmânt strâns pe corp, cu o fluturare nu prea largă, ca să nu se împiedice în el. Nimic în îmbrăcăminte nu dă impresia unei neglijenţe, a ceva ce se târăşte după om, a ceva scăpat de sub control; dar nici nu scoate în relief în mod impudic formele ispititoare. Ea dă corpului mai degrabă o frumuseţe spirituală, decât să o pună în relief pe cea carnală, precum costumul orăşenesc de origine occidentală.

„Unde joacă un jupân, parcă joacă un car cu fan, unde joacă un bădişor, parcă joacă un crăişor”. Pe român, hainele stau de parcă sunt „scrise”. Scrisul, în trecut, era un adevărat desen meticulos, ordonat şi artistic. Românca se mişcă în costumul ei ca o „suveică”.

Nimic n-ar putea scoate în evidenţă şi accentua trăsăturile sufletului românesc aşa de mult cum o face portul românesc. Poate că nici un popor n-a dăruit atâta timp pregătim şi împodobirii minuţioase a veşmintelor sale ca poporul român, poate că nici un popor n-a fost atât de preocupat de exteriorizarea adecvată a complexităţii şi armonici sale sufleteşti.

Dacă întâlnirea între oameni este o sărbătoare producătoare de bucurie, românul a simţit nevoia să accentueze, prin portul său, sărbătoarea şi bucuria întâlnirii.

Părintele Dumitru Stăniloae

Reflecții despre spiritualitatea poporului român. (pag. 59-63)

FOTO: Cătălin Popovici