File din istoria orașului Cernăuți

File din istoria orașului Cernăuți

Cernăuțiul este atestat pentru prima dată într-un hrisov emis de domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun la 8 octombrie 1408, prin care domnitorul acorda un privilegiu comercial neguțătorilor din Liov, document care se găsește la Muzeul de Stat de Istorie din Moscova.
După ce a fost staroste de Cernăuți (1619 – 1621), Miron Barnovschi obține dregătoria de pârcălab de Hotin (1621 – 1622), înainte de a prelua domnia Moldovei (1626 – 1629).
Cernăuțiul făcea parte din Moldova de 415 ani (1359 – 1774), iar din anul 1774 s-a aflat sub stăpânirea Imperiului Habsburgic, până la destrămarea acestuia în 1918. În perioada 1918 – 1940, respectiv 1941 – 1944, orașul Cernăuți s-a aflat în componenta României. După anul 1944, Bucovina de Nord care includea și orașul Cernăuți intra în componenta Uniunii Sovietice. Începând cu anul 1991, orașul Cernăuți face parte din statul ucrainean, devenit independent după destrămarea Uniunii Sovietice.
Așezat pe malul drept al Prutului, este centrul operațiunilor militare între domnitorii Moldovei și regii Poloniei, care-și disputau stăpânirea Pocuției.
Sub stăpânire austriaca, Cernăuțiul s-a dezvoltat repede, transformându-se într-un oraș cu aspect european. La 1 septembrie 1866 este inaugurată calea ferata care leagă Cernăuțiul de Viena și nu după mult timp împăratul Franz Joseph I înființează Universitatea din Cernăuți, ca un cadou făcut bucovinenilor cu prilejul zilei sale de naștere. Cernăuțiul este electrificat în anul 1896 și primul tramvai electric este pus în mișcare un an mai târziu, în anul 1897, iar canalizarea orașului a fost introdusă în 1895.
Printre cele mai frumoase edificii ale orașului trebuie amintită reședința mitropoliților Bucovinei, sfințită în 1882 și construită în stil mauro-bizantin, de către arhitectul ceh Iosif Hlavka. Reședința Mitropolitana găzduia biserica Seminarului Teologic și Facultatea de Teologie, iar în partea centrală se afla Sala Sinodală. Lista poate fi continuată cu Primaria din Piața Centrală, Catedrala Ortodoxă, Teatrul Dramatic, construit în 1905 de către arhitecții vienezi F. Fellner și H. Helmer, fostul Palat Cultural al Românilor, Camera de Comerț și Meserii (astăzi Universitatea de Medicina), Filarmonica de Stat etc.
Toate aceste monumente arhitectonice vorbesc despre istoria acestui oraș, care prin frumusețea și originalitatea lui a fost considerat „Mica Viena”. Trebuie să spunem că orașul Cernăuți a fost sărăcit de anumite monumente, printre care amintim Monumentul Unirii, inaugurat la 11 noiembrie 1924 în prezența familiei regale și a guvernului român, opera sculptorului Burca și a arhitectului Ștefanescu. Un alt monument dispărut după 1944 este bustul împărătesei Elisabeta a Austriei. Bustul lui Schiller se afla în fata Teatrului National, iar după Unire în gradina Casei Germane. În parcul Arboroasa se afla bustul lui Eminescu, dezvelit în 1933.
Cernăuțiul fiind oraș academic, este firesc să amintim câteva dintre personalitățile care au trăit și activat în perioada austriaca: Mihai Eminescu, frații Hurmuzachi, Silvestru Morariu, Dimitrie Onciul, Ciprian Porumbescu, Epaminonda Bucevschi, Aron Pumnul, I. G. Sbiera, familia Mandicevschi etc.
La Cernăuți, în perioada stăpinirii austriece funcționau doua consulate – cel român și cel rus – iar în perioada interbelica au existat nu mai putin de șapte consulate: austriac, cehoslovac, german, olandez, polon, suedez și francez.
Prima scoală primară româneasca funcționează începând cu anul 1844. În anul 1848 Cernăuțiul devine capitala intelectuala a tuturor românilor prin refugiul unui însemnat număr de revoluționari români. În aceste condiții, Eudoxiu Hurmuzachi întocmește celebrul memoriu care a dus la autonomia Bucovinei (prin separarea de Galiția), fiind declarata ducat și legiferata prin Constituția din 1849.
Singura apărătoare a drepturilor românilor după 1774 a fost Biserica Ortodoxă, cu toate ca avea puteri limitate. Mitropolia Bucovino-Dalmatine a dus la întărirea elementului slav în biserica bucovineana și slăbirea legăturilor cu credincioșii din Transilvania. Institutul Teologic (1827 – 1875) din Cernăuți și Facultatea de Teologie din 1875 au jucat un rol important în cultura Bucovinei, dar și în viata întregii ortodoxii. Subordonarea canonica și administrativă Mitropoliei Sârbești din Carloviț – 1783 – a avut un efect negativ asupra credincioșilor ortodocsi români din Bucovina. În aceste condiții limba slavona a câștigat teren în cadrul bisericii bucovinene, dar mai mult, limba româna a fost treptat înlocuită cu limbile germană și polonă. Marele ierarh Silvestru Morariu a fost acela care a consolidat școlile românești, dar a contribuit și la redeșteptarea conștiinței naționale a românilor bucovineni. La indemnul sau s-au înființat asociații studențești, iar preoții oficiau numai în limba romana slujbele. Unii preoți au clădit cu mijloace proprii biserici și școli românești și s-au îngrijit de starea economica a populației românești, au înființat bănci și cooperative de consum.
În 1936 Cernăuțiul avea doua muzee: Muzeul Mitropolitan, inițiat de mitropolitul Silvestru Morariu, care ilustra cultura și trecutul Bucovinei, și Muzeul Bucovinei, cu specific bucovinean.
În Bucovina nu a existat o prăpastie între intelectuali, țărani și muncitori, ultimii s-au bucurat de stima și respectul intelectualilor. Au apărut cu timpul reviste speciale editate de intelectuali destinate satului bucovinean. Țăranilor bucovineni nu le lipsea dragostea de citit.
După 1850 școlile ortodoxe din Bucovina trec sub conducerea Bisericii Ortodoxe, dar cu toate acestea multi bucovineni au fost nevoiți să învețe în Transilvania, cum au fost cazurile lui Zaharia Vorona, S. Fl. Marian, filologul Vasile M. Burla și pictorul Epaminonda Bucevschi.
Așa se face că apar personalități ca Ion Gh. Sbiera (1836 – 1916), care a fost numit în 1875 profesor de limba și literatura romana la Universitatea din Cernăuți, unde a funcționat până în anul 1906. Membru al Academiei Romane, a publicat Codicele Voronețean în anul 1885. A inițiat o istorie culturală și literară, din care au apărut doua volume la Cernăuți în 1904. Scriitorii bucovineni au avut o înclinare spre literatura populara. Simion Florea Marian (1847 – 1907), bun cunoscător al folclorului românesc, a realizat o opera de cercetare încă neegalată de mult timp, fiind considerat de Hasdeu în 1881 singurul etnograf român. Ion I. Nistor, membru al Academiei Romane, a fost profesor de istorie la Universitatea din Cernăuți, având o preocupare îndreptată spre istoria Moldovei și a relațiilor ei cu vecinii. Ilie E. Toroutiu, membru al Academiei Române, editează Convorbirile literare la București, dar trebuie menționată colecția de scrisori care face obiectul celei mai valoroase lucrări de studii literare, intitulată Studii și documente literare, în 13 volume. Dimitrie Onciul (1856 – 1923) face studiile la Cernăuți, unde audiaza cursurile de limba română ale prof. Ion. Sbiera și este considerat pe bună dreptate ca părintele istoriografiei românești, devenită știință pe baza metodei critice; va fi primit în Academia Română în anul 1905 și va fi președintele acesteia în perioada 1920 – 1923.
Un rol important în instruirea tineretului bucovinean l-au avut bibliotecile din Cernăuți. Prima biblioteca publica a fost deschisa la 29 septembrie 1852, fiind constituita din donațiile românilor, și care în 1875 devine Biblioteca Universității din Cernăuți. La inițiativa lui I. G. Sbiera și cu aprobarea lui Aron Pumnul a luat ființă Biblioteca elevilor români din Cernăuți, care va trece în 1871 sub patronajul Sociețatii pentru Cultură.
Tot la Cernăuți, în 1869 va avea loc primul concert al elevilor de la Liceul Românesc și în același an au fost jucate piesele lui Vasile Alecsandri și V. A. Urechia de către actorii trupei Mihail Pascaly. În 1898 a avut loc la Cernăuți premiera bucovineana a operetei Crai nou.
La Teatrul Național din Cernăuți, înființat în anul 1925, au activat personalități ale vieții teatrale de prima mărime, precum: Victor Ion Popa, Mișu Fotino, Jules Cazaban, Nicolae Sireteanu, Grigore Vasiliu Birlic etc. Scenografia și decorurile au fost semnate de fascinantul pictor Gheorghe Löwendal.
În 1937 Petru Luța organizează cea mai mare retrospectivă a pictorului Epaminonda Bucevschi, participant al serbărilor de la Putna din 1971 și care are meritul de a fi realizat primul portret în mărime naturala al lui Ștefan cel Mare fără barbă și care se găsește în custodia Muzeului de Istorie din Roman.

Sursa: Radu Motoc (Univers Ingineresc nr. 4/2009)


Comentarii