Cimitirul din noi (poezie de Nicolae Șapcă)

Cimitirul din noi (poezie de Nicolae Șapcă)

Stau crucile înfipte-n insomnii,
Inscripții vag se mai citesc în piatră,
Fragmentele spălate-n calomnii
Ies din cavouri, poposind la vatră.
 
Prin cranii se mai plimbă amintiri,
Din inimi n-a rămas nici aritmia,
Se plimbă-n vis al oaselor zidiri,
Din dulce le-a rămas doar glicemia.

Pe-un braț de cruce stă un serafim,
Pe altul niște îngeri stau de vorbă,
Prin goluri de sicrie ne bârfim,
Cu sufletele la Ivan în torbă.

Și tot râvnind setoși spre veșnicie,
Ne ținem duhul pururea-n prostie.

(17.06.2023)

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii