Deportare! (poezie de Daria Apopii)

Deportare! (poezie de Daria Apopii)

Basarabia e în doliu,
Din ținutul Herța plâng,
Mai la nord, în Bucovina
Deportați prin sate strâng.

Au venit noaptea, că hoții,
Prin orașe, sate mici
S-au împrăștiat prin case,
Cetele de bolșevici.

Trenul șuieră în gară,
Așteptându-i pe români,
Să-i îmbarce în vagoane,
Și să-i ducă prin străini.

Plânge deal și plânge vale
De la Nistru spre Siret,
Urletul la cer ajunge,
De durere și nedrept.

Copilași micuți de-o lună,
Bătrânei nevinovați,
Mame, tați, feciori și fiice,
Toți în noapte-s încărcați.

Încărcați sunt mii și sute
În vagoanele înalte,
Fără apă și mâncare.
Cum a fost realitatea.

Zile lungi cu suferință,
Într-un tren, ce îi purta,
Spre pământuri neștiute,
Unde greul aștepta.

I-au lăsat într-un pustiu,
Unde, nu era de viață,
În bordeie au trăit,
Pe pământul plin cu gheată.

Suferința era mare,
Fără coajă cea de pâine.
Însetați, fără odihnă,
Fără ziua cea de mâne.

Au murit mulți pământeni,
Pentru ce, nu știu nici azi.
Ce-au greșit? Ce au făcut?
De-au trecut așa necaz?

Ori au vrut să ne distrugă,
Țara asta Românească?
Nația să o strivească,
Sub ciubota cea rusească?

Cine poate să ne spună,
Despre tot ce-a fost odată?
Căci istoria de atuncea,
Nu a fost de fel curată?

(13 iunie 2022)