Învățământul privat din Basarabia în perioada dominației țariste
Instituţiile private de învăţământ în Imperiul Rus au funcţionat pe tot
parcursul secolului al XIX-lea. Ele sunt atestate documentar încă dinaintea
lui Petru cel Mare. Primele şcoli particulare au fost deschise de către
clerici, acestea fiind de origine
slavo – bisericească. În aceste instutuţii de
învăţământ elevii învăţau
caligrafia şi citeau după cărţile
bisericeşti. Pe timpul domniei lui Petru cel Mare, alături de clerici, de problema deschiderii particulare erau preocupaţi şi
militarii trecuţi în rezervă.
În Basarabia ca şi în alte regiuni
ale Imperiului Rus, au fost deschise şcoli particulare. Către anul 1849 în Basarabia activau 11 pensioane particulare, inclusiv 4 pentru
băieţi şi 7 pentru fete. În această
perioadă mai exista o şcoală
particulară evreiască. Numărul şcolilor particulare care au funcţionat pe teritoriul Basarabiei în anii 1855, 1862 şi 1863 şi
contingentele lor de elevi sunt redate în Tabel.
Tabel: Numărul şcolilor particulare care au funcţionat pe
teritoriul Basarabiei în anii 1855, 1862
şi 1863 şi contingentele lor de elevi
Localitatea
|
Tipul instituţiei de învăţământ
|
Anii
|
Nr. instituţiilor de învăţământ
|
Nr. total de elevi
|
Inclusiv
|
|
Băieţi
|
Fete
|
|||||
Oraşul Chişinău
|
Şcoli particulare pentru evrei
|
1855
|
26
|
1406
|
306
|
137
|
1862
|
73
|
838
|
685
|
153
|
||
1863
|
61
|
707
|
585
|
122
|
||
Pensioane şi şcoli particulare
|
1855
|
4
|
166
|
-
|
166
|
|
1862
|
6
|
240
|
36
|
206
|
||
1863
|
5
|
184
|
39
|
145
|
||
Oraşul Hotin
|
Şcoli particulare de categoria I pentru evrei
|
1855
|
2
|
11
|
11
|
-
|
1862
|
1
|
36
|
-
|
36
|
||
1863
|
1
|
31
|
-
|
31
|
||
Oraşul Akkerman
|
Pensioane particulare
|
1855
|
2
|
78
|
72
|
6
|
1862
|
2
|
89
|
54
|
35
|
||
Total
|
-
|
-
|
2899
|
1832
|
1067
|
|
Datele de mai sus confirmă
faptul că şcolile particulare din Imperiul Rus erau
deschise cu prepondereneţă în mediul urban. De asemenea se observă că
evreii avea cel mai mare număr de şcoli deschise în Basarabia. Din numărul total de 2899 de
elevi, 2066 (71 %) frecventau şcolile
particulare evreieşti, iar restul elevilor frecventau celelalte şcoli.
În a doua jumătate a secolului
al XIX-lea şi primele decenii ale secolului al XX - lea în
Basarabia au fost înfiinţate mai multe
şcoli particulare. În anul 1852, în
oraşul Chişinău a fost deschisă o şcoală de pomicultură. În această instituţie
de învăţământ, pe lângă deprinderile legate de pomicultură, elevii studiau
religia, limba rusă, aritmetica, limba latină, desenul şi desenul liniar.
În anul 1880 în capitală fost deschisă
o şcoală particulară de categoria a III-a a doamnei Maria Abramovici. În această instituţie de învăţământ îşi puteau face studiile copii de ambele sexe de la
vârsta de 7 ani până la 10 ani[1].
Începând cu anii 50 ai secolului al
XIX-lea, Ministerul Învăţământului Public a început să promoveze
o politică mai liberală. În această perioadă se observă un interes sporit, din partea societăţii,
pentru deschiderea şcolilor particulare.
Pe motivul că şcolile particulare
erau deschise conform programului şcolilor de stat, ele au fost divizate în trei categorii: licee şi şcoli reale –
categoria întâi: şcoli judeţene şi orăşeneşti – categoria a doua şi şcolile
primare – categoria a treia[2].
Şcoala germană din Basarabia în timpul Imperiului Rus
Şcoala germană din Basarabia s-a
născut şi s-a dezvoltat în condiţii de cvasitotală autonomie culturală. În afară de legi
bisericeşti şi decrete promulgate de Comitetul de asistenţă socială a
coloniştilor cu sediul la Odesa, legi emise între anii 1827 şi 1850, care
impuneau obligativitatea şcolii pentru copiii între 7 şi 14 ani, precum şi
frecventarea şcolii duminicale de la 15 la 18 ani, primele decenii ale veacului
al XIX-lea nu înregistrează o atenţie
legislaivă în ceea ce priveşte şcoala coloniştilor. Toate problemele de organizare
a şcolii cădeau în sarcina
învăţătorului sau a pastorului care făcea şi oficiul didactic.
Printr-o instrucţiune pentru coloniile germane din Rusia din anul 1801,
învătătorul avea toată puterea instrucţiei comunităţii sale, răspunzând doar în
faţa Direcţiei Ministerului Învăţământului Public. Deşi învăţătorul
depindea de financiar de comunitate,
greutatea pe care i-o acorda tradiţia
organizării bisericeşti (fie catolice, fie luterane, mai ales de formă pietistă) îi lăsa deplina
libertate de decizie în ceea ce
priveşte domeniul instructiv – educativ
Şcolile coloniştilor au fost dintru început şcoli bisericeşti sau ale
comunităţii[3]. Şcoala în limba maternă era considerată
drept un mare pericol pentru statul rus, fiind
în consecinţă supusă celor
mai înverşunate persecuţii.
Din raţiuni de practică externă, statul rus tolera
şcolile confesionale germane[4].
Această caracteristică este atestată
printr-un ordin din 1832 către administraţia şcolară rusă din Odesa. În primele decenii din viaţa
coloniilor germane basarabene, cel care efectua atât servicul religios, cât şi
învăţarea copiilor, era paraclisierul învăţător (Kusterlehrer). Acest
tip de pedagog, religios şi laic totodată, este creaţia Reformei[5].
Printr-un ordin din 1832 către administraţia şcolară rusă din Odesa.
Actele de predare a şcolilor de către Ministerul Învăţământului Public denotă
modalitatea de întreţinere a şcolilor
de către comunităţile germane. Învăţătorul, în afară de activitatea cuprinsă în cadrul şcolii, deţinea funcţia de kuster[6]
şi copist sătesc, conform unei
înţelegeri cu comunitatea. În schimbul acestor servicii, aceasta primea
pe an drept un salariu o anumită sumă
de ruble.
Până la 1864, întreaga activitate
şcolară era sub controlul bisericii. Pastorul avea obligaţia să efectueze
inspecţii şcolare, dar începând cu acest an şcolile germane intră în subordinea Direcţiei şcolilor populare din Basarabia, iar cei care
se ocupa de controlul învăţământului german erau inspectorii.
Chiar dacă şcolile germane intrau
în subordinea Direcţiei şcolilor din Basarabia, învăţătorul care deţinea funcţia de kuster şi copist era strâns legat de biserica din
care făcea parte. În plus , până în 1891, cei care numeau sau, cel puţin,
recomandau învăţătorii pentru şcolile germane erau pastorii.
Fără îndoială, momentul cel mai important din istoria şcolii germane basarabene este înfiinţarea, în 1844, a şcolii Werner din. Sărata, care avea drept scop: “să pregătească profesori talentați și cărturari pentru școli școlare și birourile din sat, precum și inspectori și arhitecți”. Deschiderea unei scoli medii la numai 20 de ani, după fondarea primelor colonii reprezintă o performanţă în organizarea inclusiv, această instituţie fiind, totodată, şi prima punte de legătură între cultura de limbă germană şi aceea de limbă rusă în teritoriul Basarabiei. Seminarul Werner a fost primul seminar pedagogic inclusiv recunoscut în Rusia, astfel că, pe bun temei, Albert Mauch, directorul acestuia Între 1909-1937, afirma că: “coloniștii germani din Rusia[...] pot fi descriși ca pionieri culturali ai imperiului rus în ceea ce privește educația”. Astfel putem constata că populaţia germană din Basarabia avea un nivel de instruire superior celorlalte minorităţi naţionale conlocuitoare din Basarabia.
Odată cu trecerea şcolilor parohiale germane în subordinea Ministeului Învăţământului, putem admite un regres în ceea ce priveşte alfabetizarea, fenomen înregistrat în alte regiuni ale Imperiului populat de alogeni. Conform recensământului din 1897, cei mai instruiţi dintre naţionalităţile Basarabiei erau germanii (63, 5% din numărul lor total), urmaţi de polonezi, evrei, apoi de ruşi.
Conform controlului efectuat de către directorul Şcolilor populare din
Basarabia, în anul 1867 nivelul alfabetizării coloniştilor germani din
Basarabia era similar celui din Germania[7].
La 14
iunie 1915, prin documentul nr. 2023 dat de inspectoratul şcolar din Cetatea
Albă, şcolile germane se închideau.
Limba germană este interzisă a mai fi vorbită nu numai în şcoală, ci şi
în orice altă împrejurare publică, oficială sau nu, inclusive în biserică.
Populaţia este declarată ca expropriată şi gata de deportare în Siberia.
Bărbaţii tineri primesc ordine de concentrare, mai ales din rândurile
învăţătorilor. Între timp, şcolile ruseti au continuat să funcţioneze, inclusiv
gimnaziul de băieţi din Tarutino, Parţial, doar cu doi profesori şi trei
clase au reusit ,., să-si ţină cursurile
.…. si , Wernerschule din Sărata. Reacţia de prezervarea instrucţiei în limba
proprie a fost inclusiv la populaţia germană din Basarabia, din nou avantajată,
faţă de conaţionalii din restul imperiului, prin poziţia geografică a provinciei: cu toată interdicţia şcolilor,
inclusiv a celor particiulare, populaţia s-a organizat într-o solidară ilegalitate
şcolară în case particulare, riscând adesea descinderi şi razii ale poliţiei.
Respectând legea interdicţiei cuvîntului vorbit, în biserici s-au ţinut slujbe
numai cu cântat şi citit din Biblie[8].
Şcolile parohialeau influenţat mult asupra continutăţii tradiţiilor
culturale germane, coloniştii fiind conştineţi
de faptul, că numai prin dezvoltarea şi meneţinerea însuşirilor
spirituale vor putea supravieţui în cea de a doua lor patrie - Basarabia. Modificarea politicii naţionale a
ţarismului i-a găsit pe coloniştii
germani bine organizaţi şi gata de a-şi
proteja limba şi cultura, în pofida
faptului că erau departe de patria lor istorică şi supuşi unei presiuni din partea autorităţilor ruseşti[9].
Se poate oberva că autorităţile ruse
au acordat o largă autonomie
coliniştilor germani, dar ulterior s-a încercat
un amplu proces de rusificare a instituţiilor de învăţământ germane, dar
acest proces a fost frânat de lipsa învăţătorilor de limbă rusă. Cu toate acestea, acţiunea a continuat
în deceniile care au urmat prin introducerea predării limbii ruse, mai întâi
din clasa a treia, apoi din clasa întâi. În consecinţă, procesul de alfabetizare a înregistrat un regres
comparativ cu perioada în care şcoala germană se bucura de
libertate, fenomen înregistrat şi în
alte comunităţi etnice din Imperiul Rus.
Şcolile lancasteriene din Basarabia
Şcolile
lancasteriene[10]
deschise din iniţiativa contelui Ioanis Kapodistria a fost cel care a stat la
baza acordării statutului autonom regiunii dintre Prut şi Nistru
şi care a manifestat un interes constant pentru regiunea românească,
anexată, la 1812, la Imperiul Rus. Cei trei basarabeni – Iacob Hâncu
(Ghinculov), Ivan Cuniţchi şi Teodor Bobeică, studenţi ai seminarului teologic
din Chişinău – selectaţi pentru a urma un curs de instruire pentru însuşirea
metodelor de predare de tip lancasterian, aceştia şi-au încheiat studiile în
capitala imperiului au revenit în Basarabia,
şi cu concursul lui Ştefan Margela, care a tradus, în limba română
tăbliţele (manualele) pentru acest tip de instruire, au contribuit la
promovarea metodei Lancaster în provincie. Importanţa acestei categorii de
şcoli constă în faptul că în cadru lor a fost admisă predarea şi în limba română. Cu toate acestea, impactul şcolilor lancasteriene asupra procesului de instruire din Basarabia n-a fost
unul semnificativ, întrucât numărul celor antrenaţi în procesul respectiv era
unul infim, de ordinul câtorva sute de elevi, pentru un ciclu de cinci
luni, şi care nu oferea o pregătire
temeinic, ci mai degrabă se reducea la însuşirea unor cunoştinţe în domeniul
citirii şi scrierii[11].
Şcolile lancasteriene deschise în Basarabia
în 1820 funcţionau cu table
tipărite în limba română. Limba
română este predată de asemenea în liceul regional din Chişinău, înfiinţat în anul 1833[12],
în care se preda şi limba română. În
1860 capătă un caracter alternativ, alături
de limba greacă. În 1863 ambele
limbi sunt declarate neeligibile. Prin
regulamentul liceelor din 1864, limba română este scoasă din liceu, însă prin intervenţia boierimii moldoveneşti, „în anul următor ea este restabilită”. Ea
se mai menţine un timp oarecare în şcolile ţinutale din Hotin până în 1868 şi
în celelalte până în anul 1871[13].
Şcolile lancasteriene din Basarabia erau subordonate Administraţiei Eparhiale
de Chişinău şi Hotin, care numea pedagogi din rândul seminariştilor, preventiv
pentru acest lucru. Administrarea
directă era efectuată de protectorii locali şi de şefii de poliţie, în
afară de şcolile din Chişinău şi Bender,
care erau sub supravegherea directă a a Administraţiei Eparhiale. În aceste
şcoli erau primiţi copii din toate categoriile sociale. Ei învăţau să
citească şi să scrie şi primele 4 reguli aritmetice, în baza dispoziţiei
edicate din 1823 de către Departamentul Învăţământului Public.
În Basarabia, şcolile lancasteriene au fost introduse la iniţiativa şi
dorinţa lui Alexandru I, care, în urma
vizitei sale din 1818 în noua regiune anexată de Imperiul Rus, a dispus, prin
secretarul său de stat contele I. A. Capo d’Istria, să se facă toate pregătirile necesare pentru a
institui în Basarabia şcoli de învăţământ reciproc[14].
În anul 1816 îşi începe activitatea
pensionul pentru fii de nobili,
al cărui scop era de a
pregăti în limba rusă cadre
pentru administraţia ţaristă. La
7 februarie 1824, la
Chişinău este deschisă prima şcoală
lancasteriană din Basarabia sub
conducerea lui Ivan
Ghiucuslov, iar la 11 februarie
1824 o şcoală lancasteriană este
deschisă la Bălţi sub conducerea lui
Leonid Kuneţki[15].
La Ismail de asemenea este deschisă
o şcoală lancasteriană sub
conducerea lui Toader Bobeică. Acesta
funcţiona în limba rusă.
Începând cu anul 1828, s-au format
opt şcoli judeţene. În 1833 se organizează la
Chişinău un gimnaziu regional
care pregătea elevii în limba rusă pentru cursurile universitare. În 1843 este înfiinţată la Chişinău
Şcoala de viticultură şi pomicultură[16].
Şcolile lancasteriene n-au
prins rădăcini în pătura largă a poporului, iar încercările de a înfiinţa şcoli
lancasteriene la sate n-au dat nici un rezultat. La sfârşitul celui de-al patrulea deceniu, o
parte dintre şcoli, cu excepţia celei din Chişinău, se transformă în clase
pregătitoare pe lângă gimnaziile ţinutale care au început să ia fiinţă, iar
altele s-au contopit cu noile şcoli parohiale care au apărut în Basarabia în
urma decretării Regulamentului despre şcolile parohiale din 1836.
Daniel Mihociu
Citește și: Învățământul primar și secundar din Basarabia în perioada dominației țariste (1812 - 1917)
[1] Tyragetia.
Istorie. Muzeologie, Serie nouă, volumul VI (XXI), nr. 2, Chişinău, 2012
[2] Ibidem
[3] Ibidem, p. 73
[4] Ştefan Ciobanu,
Op. cit., p. 74
[5] Studia Universitatis Moldaviae.
Revista ştiinţifică a Uiversităţii de
Stat din Moldova,
nr. 215, an. 4 (84)
[6] Kuster – călugăr cu ştiinţă de carte care avea rolul de a
efectua serviciul religios, cât şi de a învăţa copiii.
[7] Studia Universitatis Moldaviae.
Revista ştiinţifică a Universităţii de
Stat din Moldova,
nr. 215, an. 4 (84)
[8] Anuar de lingvistică şi istorie
literară.
B Istorie literară, 1992 – 1993, Chişinău,
p. 41 - 46
[9] Revista de
Istorie a Moldovei, nr. 1 – 2, Chişinău,
1997
[10] Sistemul de învăţământ
lancasterian poartă numele pedagogului englez Joseph Lancaster
(1771-1838), care învăţa fără plată copiii săraci. Fiind susţinut de
Korston şi Fox, fondatorii British and foreign Society for educaţion instituie
prima şcoală normală, după sistemul învăţământului reciproc, care ulterior a
căpătat o largă răspândire în Europa. Sistemul de învăţământ lancasterian este
original prin faptul că metodele de instruire nu poartă un caracter pur
religios. Predarea religiei se limita la citirea Bibliei, fără comentarii, iar
în şcoli erau primiţi elevi de diferite confesiuni religioase.
[11] Buletinul ştiinţific al tinerilor
istorici, serie
nouă I (VI), Chişinău, 2012
[12] Ştefan Ciobanu,
op. cit, p. 74
[13] Alexandru
Boldur, op. cit., p. 465
[14] M.Ganitsky. Școlile
Lancaster din Basarabia. - În: KEV, 1877, nr. 21, 1-15 noiembrie, p.
993-1016; 1878, № 2, ianuarie 15-31, p. 43-48.
[15] Anton Moraru, Op.
cit., p. 64
){kind=link}
0 Comentarii