Învăţământul privat din Basarabia în perioada dominației țariste (1812 - 1917)

Învățământul privat din Basarabia în perioada dominației țariste

Instituţiile private de învăţământ în Imperiul Rus au funcţionat pe tot parcursul secolului al XIX-lea. Ele sunt atestate documentar încă  dinaintea  lui Petru cel Mare. Primele şcoli particulare au fost deschise  de către  clerici, acestea fiind  de origine slavo – bisericească. În aceste instutuţii de  învăţământ  elevii  învăţau  caligrafia  şi citeau după cărţile bisericeşti. Pe timpul  domniei  lui Petru cel Mare, alături  de clerici, de problema deschiderii particulare erau preocupaţi şi militarii trecuţi în rezervă.
În Basarabia ca şi în alte regiuni ale Imperiului Rus, au fost deschise şcoli particulare. Către anul 1849 în Basarabia activau 11 pensioane particulare, inclusiv 4 pentru băieţi şi 7 pentru fete. În această  perioadă  mai exista o şcoală particulară evreiască.  Numărul şcolilor particulare care au funcţionat pe teritoriul  Basarabiei în anii 1855, 1862 şi 1863 şi contingentele lor de elevi sunt redate în Tabel.
Tabel: Numărul  şcolilor particulare care au funcţionat pe teritoriul  Basarabiei în anii 1855, 1862 şi 1863 şi contingentele lor de elevi
Localitatea
Tipul instituţiei  de învăţământ
Anii
Nr. instituţiilor de învăţământ
Nr. total de elevi
Inclusiv
Băieţi
Fete
Oraşul Chişinău
Şcoli particulare pentru evrei 
1855
26
1406
306
137
1862

73
838
685
153
1863
61
707
585
122
Pensioane şi şcoli particulare

1855
4
166
-
166
1862
6
240
36
206
1863
5
184
39
145
Oraşul  Hotin
Şcoli particulare de categoria I pentru evrei
1855
2
11
11
-
1862
1
36
-
36
1863
1
31
-
31
Oraşul Akkerman
Pensioane particulare
1855
2
78
72
6
1862
2
89
54
35

Total 
-
-
2899
1832
1067
Datele de mai sus confirmă  faptul  că  şcolile particulare din Imperiul Rus erau deschise cu prepondereneţă în mediul urban. De asemenea se observă  că  evreii avea cel mai mare număr de şcoli deschise  în Basarabia. Din numărul total de 2899 de elevi, 2066 (71 %) frecventau  şcolile particulare evreieşti, iar restul elevilor frecventau  celelalte şcoli.
În a doua jumătate  a secolului al  XIX-lea  şi primele decenii ale secolului al XX - lea  în Basarabia  au fost înfiinţate mai multe şcoli particulare. În anul  1852, în oraşul Chişinău a fost deschisă o şcoală de pomicultură. În această instituţie de învăţământ, pe lângă deprinderile legate de pomicultură, elevii studiau religia, limba rusă, aritmetica, limba latină, desenul şi desenul liniar.
În anul 1880  în capitală  fost deschisă  o şcoală particulară de categoria a III-a a doamnei  Maria Abramovici. În această  instituţie de învăţământ îşi puteau  face studiile copii de ambele sexe de la vârsta de 7 ani până  la 10 ani[1]
Începând cu  anii 50 ai secolului al XIX-lea, Ministerul  Învăţământului Public a început să promoveze o politică mai liberală. În această perioadă se observă  un interes sporit, din partea societăţii, pentru deschiderea şcolilor particulare.
Pe motivul că  şcolile particulare erau deschise conform programului şcolilor de stat, ele au fost divizate  în trei categorii: licee şi şcoli reale – categoria întâi: şcoli judeţene şi orăşeneşti – categoria a doua şi şcolile primare – categoria a treia[2].

Şcoala germană din Basarabia în timpul Imperiului Rus
Şcoala germană  din Basarabia s-a născut şi s-a dezvoltat în condiţii de cvasitotală  autonomie culturală. În afară de legi bisericeşti şi decrete promulgate de Comitetul de asistenţă socială a coloniştilor cu sediul la Odesa, legi emise între anii 1827 şi 1850, care impuneau obligativitatea şcolii pentru copiii între 7 şi 14 ani, precum şi frecventarea şcolii duminicale de la 15 la 18 ani, primele decenii ale veacului al XIX-lea nu înregistrează o atenţie legislaivă în ceea ce priveşte şcoala coloniştilor. Toate problemele de organizare a şcolii cădeau în sarcina învăţătorului sau a pastorului care făcea şi oficiul didactic. 
Printr-o instrucţiune pentru coloniile germane din Rusia din anul 1801, învătătorul avea toată puterea instrucţiei comunităţii sale, răspunzând doar în faţa Direcţiei Ministerului Învăţământului Public. Deşi învăţătorul depindea  de financiar de comunitate, greutatea pe care i-o acorda  tradiţia organizării bisericeşti (fie catolice, fie luterane, mai ales de formă pietistă) îi lăsa deplina libertate de decizie în ceea ce priveşte domeniul instructiv – educativ
Şcolile coloniştilor au fost dintru început şcoli bisericeşti sau ale comunităţii[3].  Şcoala în limba maternă era considerată drept  un mare pericol pentru statul  rus, fiind  în consecinţă supusă  celor mai  înverşunate  persecuţii.  Din raţiuni  de practică  externă, statul  rus tolera  şcolile  confesionale  germane[4]. Această  caracteristică este atestată printr-un ordin din 1832 către administraţia şcolară rusă  din Odesa. În primele decenii din viaţa coloniilor germane basarabene, cel care efectua atât servicul religios, cât  şi  învăţarea copiilor, era paraclisierul învăţător (Kusterlehrer). Acest tip de pedagog, religios şi laic totodată, este creaţia Reformei[5]
Printr-un ordin din 1832 către administraţia şcolară rusă din Odesa. Actele de predare a şcolilor de către Ministerul Învăţământului Public denotă modalitatea de întreţinere a şcolilor     de către comunităţile germane. Învăţătorul,   în afară de activitatea cuprinsă  în cadrul şcolii, deţinea funcţia de kuster[6] şi copist sătesc, conform unei  înţelegeri cu comunitatea. În schimbul acestor servicii, aceasta primea pe an drept un salariu o anumită sumă   de ruble.
Până la 1864, întreaga activitate şcolară era sub controlul bisericii. Pastorul avea obligaţia să  efectueze  inspecţii şcolare, dar începând cu acest an  şcolile germane intră  în subordinea Direcţiei  şcolilor populare din Basarabia, iar cei care se ocupa de controlul învăţământului german erau  inspectorii.  Chiar dacă  şcolile germane intrau în subordinea Direcţiei şcolilor din Basarabia, învăţătorul  care deţinea funcţia de kuster  şi copist era strâns legat de biserica din care făcea parte. În plus , până în 1891, cei care numeau sau, cel puţin, recomandau învăţătorii pentru şcolile germane erau pastorii.
Fără îndoială, momentul cel mai important din istoria şcolii germane basarabene este înfiinţarea, în 1844, a şcolii Werner din. Sărata, care avea drept scop: “să pregătească profesori talentați și cărturari pentru școli școlare și birourile din sat, precum și inspectori și arhitecți”. Deschiderea unei scoli medii la numai 20 de ani, după fondarea primelor colonii reprezintă o performanţă în organizarea inclusiv, această instituţie fiind, totodată, şi prima punte de legătură între cultura de limbă germană şi aceea de limbă rusă în teritoriul Basarabiei. Seminarul Werner a fost primul seminar pedagogic inclusiv recunoscut în Rusia, astfel că, pe bun temei, Albert Mauch, directorul acestuia Între 1909-1937, afirma că:  “coloniștii germani din Rusia[...] pot fi descriși ca pionieri culturali ai imperiului rus în ceea ce privește educația”. Astfel putem constata că populaţia germană  din Basarabia avea un nivel de instruire superior celorlalte minorităţi naţionale  conlocuitoare din Basarabia.
Odată cu trecerea  şcolilor parohiale germane în subordinea Ministeului Învăţământului, putem admite un regres în ceea ce priveşte     alfabetizarea, fenomen înregistrat în alte regiuni ale Imperiului populat de alogeni.  Conform recensământului din 1897, cei mai instruiţi dintre naţionalităţile Basarabiei erau germanii (63, 5% din numărul lor total), urmaţi de polonezi, evrei, apoi de ruşi.
Conform controlului efectuat de către directorul Şcolilor populare din Basarabia, în anul 1867 nivelul alfabetizării coloniştilor germani din Basarabia era similar celui din Germania[7].
La 14 iunie 1915, prin documentul nr. 2023 dat de inspectoratul şcolar din Cetatea Albă, şcolile germane se închideau.  Limba germană este interzisă a mai fi vorbită nu numai în şcoală, ci şi în orice altă împrejurare publică, oficială sau nu, inclusive în biserică. Populaţia este declarată ca expropriată şi gata de deportare în Siberia. Bărbaţii tineri primesc ordine de concentrare, mai ales din rândurile învăţătorilor. Între timp, şcolile ruseti au continuat să funcţioneze, inclusiv gimnaziul de băieţi din Tarutino, Parţial, doar cu doi profesori şi trei clase  au reusit ,., să-si ţină cursurile .…. si , Wernerschule din Sărata. Reacţia de prezervarea instrucţiei în limba proprie a fost inclusiv la populaţia germană din Basarabia, din nou avantajată, faţă de conaţionalii din restul imperiului, prin poziţia geografică  a provinciei: cu toată interdicţia şcolilor, inclusiv a celor particiulare, populaţia s-a organizat într-o solidară ilegalitate şcolară în case particulare, riscând adesea descinderi şi razii ale poliţiei. Respectând legea interdicţiei cuvîntului vorbit, în biserici s-au ţinut slujbe numai cu cântat şi citit din Biblie[8].  
Şcolile parohialeau influenţat mult asupra continutăţii tradiţiilor culturale germane, coloniştii fiind conştineţi  de faptul,  că numai  prin dezvoltarea şi meneţinerea însuşirilor spirituale vor putea supravieţui în cea de a doua lor patrie -  Basarabia. Modificarea politicii naţionale a ţarismului i-a găsit  pe coloniştii germani  bine organizaţi şi gata de a-şi proteja limba şi cultura,  în pofida faptului că  erau departe de patria  lor istorică şi supuşi unei  presiuni din partea autorităţilor ruseşti[9].
Se poate oberva că  autorităţile ruse au acordat o largă  autonomie coliniştilor germani, dar ulterior s-a încercat  un amplu proces de rusificare a instituţiilor de învăţământ germane, dar acest proces a fost frânat de lipsa învăţătorilor de limbă  rusă. Cu toate acestea, acţiunea a continuat în deceniile care au urmat prin introducerea predării limbii ruse, mai întâi din clasa a treia, apoi din clasa întâi. În consecinţă, procesul  de alfabetizare a înregistrat un regres comparativ cu  perioada  în care şcoala germană se bucura de libertate, fenomen înregistrat  şi în alte comunităţi etnice din Imperiul Rus.

Şcolile lancasteriene din Basarabia
         Şcolile lancasteriene[10] deschise din iniţiativa contelui Ioanis Kapodistria a fost cel care a stat la baza acordării statutului autonom regiunii dintre Prut  şi Nistru  şi care a manifestat un interes constant pentru regiunea românească, anexată, la 1812, la Imperiul Rus. Cei trei basarabeni – Iacob Hâncu (Ghinculov), Ivan Cuniţchi şi Teodor Bobeică, studenţi ai seminarului teologic din Chişinău – selectaţi pentru a urma un curs de instruire pentru însuşirea metodelor de predare de tip lancasterian, aceştia şi-au încheiat studiile în capitala imperiului au revenit în Basarabia,  şi cu concursul lui Ştefan Margela, care a tradus, în limba română tăbliţele (manualele) pentru acest tip de instruire, au contribuit la promovarea metodei  Lancaster  în provincie. Importanţa acestei categorii de şcoli constă  în  faptul că în cadru  lor a fost admisă predarea  şi în limba română. Cu toate acestea, impactul şcolilor lancasteriene asupra procesului de instruire din Basarabia n-a fost unul semnificativ, întrucât numărul celor antrenaţi în procesul respectiv era unul infim, de ordinul câtorva sute de elevi, pentru un ciclu de cinci luni,  şi care nu oferea o pregătire temeinic, ci mai degrabă se reducea la însuşirea unor cunoştinţe în domeniul citirii şi scrierii[11].
Şcolile  lancasteriene deschise  în Basarabia  în 1820 funcţionau  cu  table  tipărite  în limba română. Limba română  este predată de asemenea  în liceul regional din  Chişinău, înfiinţat  în anul 1833[12], în care se preda  şi limba română. În 1860 capătă un caracter alternativ, alături  de limba greacă. În 1863  ambele limbi  sunt declarate neeligibile. Prin regulamentul liceelor din 1864, limba română este scoasă  din liceu, însă  prin intervenţia boierimii moldoveneşti, „în anul următor ea este restabilită”. Ea se mai menţine un timp oarecare în şcolile ţinutale din Hotin până în 1868 şi în celelalte până în anul 1871[13]. Şcolile lancasteriene din Basarabia erau subordonate Administraţiei Eparhiale de Chişinău şi Hotin, care numea pedagogi din rândul seminariştilor, preventiv pentru acest lucru. Administrarea  directă era efectuată de protectorii locali şi de şefii de poliţie, în afară de şcolile din Chişinău şi Bender, care erau sub supravegherea directă a a Administraţiei Eparhiale. În aceste şcoli erau primiţi copii din toate categoriile sociale. Ei învăţau  să  citească şi să scrie şi primele 4 reguli aritmetice, în baza dispoziţiei edicate din 1823 de către Departamentul Învăţământului Public.
În Basarabia, şcolile lancasteriene au fost introduse la iniţiativa şi dorinţa lui Alexandru  I, care, în urma vizitei sale din 1818 în noua regiune anexată de Imperiul Rus, a dispus, prin secretarul său de stat contele I. A. Capo d’Istria, să se facă toate pregătirile necesare pentru a institui în Basarabia şcoli de învăţământ reciproc[14].
         În anul  1816 îşi începe  activitatea  pensionul pentru fii de  nobili, al cărui  scop era  de a  pregăti în limba  rusă  cadre  pentru administraţia ţaristă. La  7  februarie  1824, la  Chişinău  este deschisă  prima şcoală  lancasteriană  din Basarabia sub conducerea  lui  Ivan  Ghiucuslov, iar la 11 februarie  1824 o şcoală  lancasteriană este deschisă  la Bălţi sub conducerea  lui  Leonid Kuneţki[15].
  La Ismail de asemenea  este deschisă  o şcoală  lancasteriană sub conducerea  lui  Toader Bobeică.  Acesta  funcţiona în limba rusă.
Începând cu anul 1828, s-au format  opt  şcoli  judeţene. În 1833 se organizează la Chişinău  un gimnaziu  regional  care pregătea elevii în limba rusă pentru cursurile  universitare. În 1843 este înfiinţată  la Chişinău  Şcoala de viticultură şi pomicultură[16]
Şcolile lancasteriene n-au prins rădăcini în pătura largă a poporului, iar încercările de a înfiinţa şcoli lancasteriene la sate n-au dat nici un rezultat. La  sfârşitul celui de-al patrulea deceniu, o parte dintre şcoli, cu excepţia celei din Chişinău, se transformă în clase pregătitoare pe lângă gimnaziile ţinutale care au început să ia fiinţă, iar altele s-au contopit cu noile şcoli parohiale care au apărut în Basarabia în urma decretării Regulamentului despre şcolile parohiale din 1836.





[1] Tyragetia. Istorie. Muzeologie,  Serie nouă,  volumul VI (XXI), nr. 2,  Chişinău, 2012
[2] Ibidem
[3] Ibidem,  p. 73
[4] Ştefan  Ciobanu,  Op. cit.,  p. 74
[5] Studia Universitatis Moldaviae. Revista ştiinţifică  a Uiversităţii de Stat din Moldova, nr.  215, an. 4 (84)
[6] Kuster – călugăr cu ştiinţă de carte care avea rolul de a efectua serviciul religios, cât şi de a învăţa copiii.
[7] Studia Universitatis Moldaviae. Revista ştiinţifică  a Universităţii de Stat din Moldova, nr.  215, an. 4 (84)
[8] Anuar de lingvistică şi istorie literară. B Istorie literară, 1992 – 1993, Chişinău,  p. 41 - 46
[9] Revista de Istorie a Moldovei, nr. 1 – 2, Chişinău,  1997
[10] Sistemul de învăţământ lancasterian poartă numele pedagogului englez Joseph Lancaster (1771-1838), care învăţa fără plată copiii săraci. Fiind susţinut de Korston şi Fox, fondatorii British and foreign Society for educaţion instituie prima şcoală normală, după sistemul învăţământului reciproc, care ulterior a căpătat o largă răspândire în Europa. Sistemul de învăţământ lancasterian este original prin faptul că metodele de instruire nu poartă un caracter pur religios. Predarea religiei se limita la citirea Bibliei, fără comentarii, iar în şcoli erau primiţi elevi de diferite confesiuni religioase.
[11] Buletinul ştiinţific al tinerilor istorici, serie nouă I (VI), Chişinău, 2012
[12] Ştefan  Ciobanu,  op. cit, p. 74
[13] Alexandru Boldur, op. cit., p. 465
[14] M.Ganitsky. Școlile Lancaster din Basarabia. - În: KEV, 1877, nr. 21, 1-15 noiembrie, p. 993-1016; 1878, № 2, ianuarie 15-31, p. 43-48.
[15] Anton Moraru, Op. cit., p. 64
[16] Ibidem,  p. 65

Comentarii