Să facem zid în jurul Limbii Noastre! - poezie de Ion COJOCARU

Să facem zid în jurul Limbii Noastre!

(poezie de Ion COJOCARU)

Cât se mai simte vlagă-n rădăcini
Și mai avem o vatră strămoșească,
Să demonstrăm că mai suntem români:
„Să facem zid în jurul Limbii Noastre”!

Uniți în fapte și în rădăcini,
Precum strămoșii ne-au lăsat povață,
Să demonstrăm că mai suntem români:
„Să facem zid în jurul Limbii Noastre”!

Pentru că ei cu sânge au plătit
Și ne-au lăsat stăpâni la noi acasă,
Să demonstrăm că mai suntem români:
„Să facem zid în jurul Limbii Noastre”!

Căci e destul cât noi am pătimit,
Înstrăinați și dezbinați de casă,
Să demonstrăm că mai suntem români:
„Să facem zid în jurul Limbii Noastre”!

Cât se mai simte vlagă-n rădăcini
Și slujbă în bisericile noastre,
Să demonstrăm că noi suntem români
De pace dornici și stăpâni acasă!

În limba asta - poezie de Emilian MARCU

ÎN LIMBA ASTA

(poezie de Emilian MARCU)

Învăț în limba asta să te apăr
Cum să te cânt cu truda ta prin veac
Ți-i rana-n palmă tainic scăpar
Și umbra ta pe câmpuri este arc.

În limba asta, adică-n limba grâului, curată
Învăț să te privesc necontenit
Privesc cum ar privi propriul meu tată
Marea de grâu ce-n câmpuri a-ncolțit.

În limba asta-nvăț cuvântul mamă
În limba asta-nvăț cuvintele de dor
Printre cuvinte aud lumina cum ne cheamă
Ca apa rece a micului izvor.

Învăț în limba asta să te apăr
Și să te cânt cu truda ta prin veac
Când rana-n palme-ți este nobil scăpar
Poporul meu, popor romano-dac.

Mugurul vorbei încolțit cu trudă
Ca pe o taină-l port și-l ocrotesc
Și știu că veșnic el o să se-audă
Căci e simbolul nostru pământesc.

Limba Română - poezie de Gheorghe VICOL

LIMBA ROMÂNĂ

(poezie de Gheorghe VICOL)

E tânără, dar și bătrână.

Când veselă, când doinitoare,

Opacă și strălucitoare,

Iubita mea Limba Română.

Atâtea frumuseți ascunde

În doruri mici și doruri grele!

E răsăritul, printre stele.

A lunii coborâtă-a unde.

E zborul vorbelor alese,

Rostite în Academie.

Ori celor simple, din câmpie,

Din florile de maci culese.

E ia-n zi de sărbătoare.

Ori vorba caldă de uimire.

E cerul nopții, cu safire

Și cântul de privighetoare.

E strigătul în bătălie

Când curge sângele pe arme,

Sau doina pruncului ce-adoarme

Când pacea se așterne-n glie.

Țăranii și-au cântat durerea

Cu zilele pline de soare

Căci Limba noastră farmec are

Și e mai dulce decât mierea.

Pentru poeți e o magie,

E o grădină fermecată,

Parcă anumea inventată

Pentru frumoasa Românie.

Iar pentru fiii duși departe

E cuib de dor și de frăție,

Pe toți îi vrea în armonie,

Ia doar unește, nu desparte.

Și-i fiecare rugăciune

Ce-a fost rostit-n românește;

Româna, Domnul o-nrăgește

Și sfinților ades' le-o spune.

Limba Română, e decentă,

Îi dau întreaga mea iubire

Și fac la fiecare-ntâlnire

Cu sfiniciune-o reverență.

E Limba mea și-a ta, maternă,

Venită ca o primăvară

Ce se așază peste țară

Și-apoi rămâne-așa, eternă.

E tânără, dar și bătrână.

Când veselă, când doinitoare,

Opacă și strălucitoare,

Iubita mea Limba Română.

Portița de-acasă - poezie de Sergiu APOSTOL

PORTIȚA DE-ACASĂ

(poezie de Sergiu Apostol)

Pe portița dinspre nuc
Am ieșit cândva de-acasă,
În lumea mare să mă duc
După o viață mai frumoasă.

De tânăr am plecat c-un gând:
Să fac, s-adun, să cuceresc,
Deseori prin somn visând
Poarta și pragul părintesc.

Am plecat gonit de soartă
Din satul meu, din satul drag,
Lăsându-l pe tata lângă poartă,
Pe mama lăcrimând în prag.

Prin viață mult am colindat,
Rătăcind printre străini,
Nicicând de casă n-am uitat,
Nici de-ale mele rădăcini.

Anii șterg în urma lor…
Dor de poartă mă apasă,
Căci amintirile nu mor
De locul drag numit „acasă”.

Nu regret nimic din viață,
De-am făurit, de-am suferit,
Revin la nuc, la vechea portiță
Pe care-odată am ieșit.

Dumnezeu mi-a dat de toate,
S-ajung din plin la ce-am dorit,
Dar n-am uitat eu niciodată
Pe ce portiță am ieșit.

Astăzi soarta mă desparte
De locul sfânt, de-acea poveste,
Dar îmi dau seama, chiar departe,
Că-n vis portița încă este.

Limba mamei - poezie de Sergiu APOSTOL

LIMBA MAMEI

(poezie de Sergiu APOSTOL)

Limba mamei, cea din fașă,

Cu ea adorm, visez, iubesc,

La icoană mă închin dis-de-dimineață,

„Tatăl nostru” prin ea rostesc.

Limba mamei, cea de leagăn,

Cu sfinte rugăciuni în miez de noapte,

Mereu de vatră și de plai mă leagă,

Darul firesc, ce Dumnezeu îl împarte.

Limba mamei îmi mângâie inima,

Cu balade, doine, cântece de dor,

Limba mamei – a neamului mândrie,

Melodie dulce, cu freamăt și amor.

Limba mamei – floare sufletească,

Prin ea „Luceafărul” a fost aprins,

Rădăcina-ți-e vie, limbă românească,

Scânteia și lumina fie-ți de nestins!

„Prutule, apă de vremuri” de Sergiu Apostol

PRUTULE, APĂ DE VREMURI 

de Sergiu Apostol ✍

Prutule născut în munte,
Din Carpați, de la izvoare,
Îți duci apele cărunte
Până-n Dunărea cea mare.

Prutule, apă de veacuri,
Prin văi și lunci curgând agale,
Blestemat cu plâns și lacrimi,
Cunoscut-ai multă jale.

Prutule, cu maluri de frați,
Durerea neamului – nemărginită,
Prin lacrima bătrânilor Carpați,
Văzut-ai soarta despărțită.

Prutule, apă divină,
A strămoșilor răbdare,
Râule cu apă lină,
Te-a iubit Ştefan cel Mare.

Prutule, apă de glie,
Încălzit cu strop de soare,
Printre cununi de iasomie
Vii cu valuri de răcoare.

Prutule, apă de plai,
Murmurând prin vâlcele,
Păstrezi a Mioriței grai
Și ciripit de rândunele.

Prutule, apă de vremuri,
De Luceafăr strălucit,
Printre stelele din ceruri,
De raza lunii adormit.

Prutule, bată-te vina,
Vii din munți cu pietre-n cale,
Mândru curgi prin Bucovina,
De la Cernăuți la vale.

Prutule, apă de doină
Ce străpunge timp și univers,
Fără cuvinte-și cântă dorul,
Suspină neamul românesc...

Prutule, apă zbuciumată,
Când ești trist și tulburat,
Vii cu vestea supărată,
Peste ogoare revărsat.

Prutule, cu apă rece,
Vremea vine, vremea trece...
Fie-ți malurile-n flori,
Între frați și între surori!

Lumina Învierii de Sergiu Apostol ✍

Lumina Învierii de Sergiu Apostol ✍

An de an așteptăm cu nerăbdare,

Din cuvuclionul Sfântului Mormânt,

Acea minune în ochi surprinzătoare,

Lumina Învierii – miracolul cel sfânt.

În același loc, același mod și aceeași dată,

Lumina neaprinsă de mâna omenească,

În ajunul Paștelui, prin secole urmată,

Dumnezeu trimite de rău să ne ferească.

...Iisus murea pe cruce sub arșiță de soare,

Pe stâncile Golgotei, în dealul Palestinei,

Zăcea plângând Maria cu inima-i de mamă,

Privind curata frunte, ce-o sângerase spinii.

Măslini fără de frunze dormeau pe coaste,

În vale, ca-ntr-o pâclă, dormea Ierusalimul,

Pe crucea morții, în jur vegheat de oaste,

Fără fir de mângâiere dormea Sublimul.

Și iată-n miez de noapte un clopot tainic bate,

Templele sfințite deschid a lor porți,

Prin munți, coline, chiar în pustiu, departe,

Răsună clar: „A înviat Hristos din morți!”

Iisus din Ceruri coboară pe pământ,

Cu sufletul de om, senin, purificat,

În jur răsună Imnul Învierii Sfânt,

Ne cheamă Tatăl nostru – Fiu de Împărat!

Deschidem sufletul pentru credință,

În Duhul Sfânt, ce prin aer zboară,

În fălnicia pură a Învierii biruință,

În Vestirea bună în toi de primăvară!

E liniște, biserica sclipește de lumină,

Întreaga lume de dar ceresc e plină,

Cântarea din altar, în stihuri repetate,

Prin inimi de creștini duios străbate.

Hristos a Înviat! Ce vorbă dulce, sfântă,

O biruință-a Domnului – bucurie de nespus.

Hristos a Înviat! Parcă sufletul îți cântă,

Speranța mântuirii – Învierea lui Iisus!

E miez de noapte, răsună-a clopotelor cânt,

Răsuflul primăverii se-așterne pe pământ,

Duhul Sfânt prin aer zboară: Hristos a Înviat!

Iar ecoul blând răspunde: Adevărat a Înviat!

Noaptea Învierii de Vladimir Captari ✍

Noaptea Învierii de Vladimir Captari ✍

Hristos a înviat din morți
În grota din Ierusalim,
S-a înălțat pentru noi toți,
Lumina sfântă dăruind.

Din Cerul Lui nemărginit
Spre mântuire ne deșteaptă,
Ne apără de cel viclean
Și rătăcirea omenească.

Avem destinul fericit
De înțelegem rostul vieții,
Cu fapte bune împlinit
Și binecuvântări selecte.

În noaptea Învierii sfinte
Lumină magică se împarte,
Aprinsă-n piatra de mormânt
Din rugăciuni în miez de noapte.

Ea nu ne frige, ne convinge
S-avem valori esențiale:
Iertare, dragoste, credință
Și milostivi cu fiecare.

Dorim în suflet să păstrăm
Lumina veșnică aprinsă,
Să ne simțim mai fericiți –
Și cei copii, și cei cărunți.

Bunici, părinți și rude mulți
În lanțul infinit porniți,
Ne amintim de cei trecuți
Și cei urmași pe drum grăbiți.

Hristos a înviat din morți
Cu jertfa Lui spre omenire,
Cu mari speranțe ce aprind
Nou început spre împlinire.

L-au adus acasă... (Poezie de Elisabeta Selețchi din Mahala)

L-au adus acasă...
(Poezie de Elisabeta Selețchi din Mahala)

Nu plânge, mamă, când m-or duce,

Nu plânge, mamă, eu te rog,

Să lași țărâna să s-arunce,
De-acum acolo-i al meu loc.

Atâte lacrimi îți adusem!
Din prima zi, când m-am născut,
Eu știu, c-ai plâns și pe ascunse,
Și părul alb ți l-am făcut.

Să nu plângi, mamă, când la groapă
S-a bate cuiul în capac,
Eu am să-ți fiu mereu aproape,
În freamătul unui copac.

În florile de sub fereastră,
Și-n cânt de pasăre voi fi,
Și ca să văd căsuța noastră.

Pe raza lunii voi veni.

Și am să-ți mângâi eu obrazul,
Ce azi e ars de-atâta plâns.
Tu iartă-mi, mamă, tot necazul,
Ce-a fi de-acum un foc nestins.

Deasupra mea tu plângi întruna,
Eu stau pe masă. În sicriu.
Nu pot eu, mamă, dar ți-aș spune:
Știu, că te doare, mamă, știu...

Prutule, cu valuri multe (Poezie de Daria Apopii din Vancicăuți)

Foto: Andrian Nicorici

Prutule, cu valuri multe

(Poezie de Daria Apopii)

Prutule, cu valuri multe,

Izvorăști din deal de munte.

Și-n al tău val înspumat

Multe lacrimi ai aflat.

Cu a ta lacrimă sărată,

Ai scăldat Lunca odată,

Când pe malul stâng al tău,

Sângele curgea pârâu.

Chiar și pietrele plângeau

De aceia, ce vedeau.

Pământul întreg gemea,

Lunca jalnic fremăta.

Căci cădeau frații români,

Omorâți de hoți străini.

Au venit să cotropească

Glia noastră strămoșească.

De la Cernăuți la vale,

Ți-au închis apele tale,

Maluri dragi îndepărtate

Fără soră, fără frate.

Mult a suferit românul,

De când a venit străinul,

Astăzi malul stâng al tău,

Este îndoliat mereu.

Mulți găsesc drum de scăpare,

Prutule-n apele tale.

Căci războiul nesfârșit

Mulți bărbați a omorât,

Familii a destrămat

Și viața ne-a schimbat.

11.03.2023

Imaginar - poezie de Vladimir Captari

Imaginar de Vladimir Captari

Vin tot mai des imaginar
La casa bunilor părinți
Unde-am crescut, puțin ștrengar
Ținut în brațe de bunici.

Acolo astăzi e pustiu
Și-n casă nu mai este nimeni,
Doar amintirile revin
De farmec și magie pline.

Acolo, satul de la Prut
Adesea îl visez în noapte,
Unde a fost un început
Copilărie, vise, carte.

De-acolo a pornit izvorul
Ce curge-n vene și acum,
Și uneori mă prinde dorul
Să mai respir acel parfum.

Să-mi văd prietenii și frații,
Și rudele ce-n timp sau stins,
Să simt cum mă iubeau bunicii
Și m-alintau bunii părinți.

Acolo-n satul cu salcâmi,
Cu oameni harnici și deștepți,
La casa mea sunt alți vecini
Moștenitori în alte vieți.

Frumos e satul Costiceni
Și Prutul încă îl mai scaldă,
E satul meu prins între vremi
Cu luciu de odinioară.

E satul meu ce îl visez
Și-l trec în zbor imaginar
Din Prut și până pe la deal
L-admir și-mi pare ideal.

Primul volum de versuri semnat de Dumitru Zaidel, directorul casei de cultură din Ostrița-Mahala.

Legendele Mănăstirii Putna sau cum ar fi ales Ștefan cel Mare locul pentru ridicarea lăcașului de cult

„Pe timp de noapte”. Poezie închinată memoriei victimelor deportărilor staliniste

Zinaida Smochină-Rotaru: „Scriu pentru copii și de dragul lor”

La Noua Suliță s-a desfășurat Concursul zonal al tinerilor declamatori de poezie eminesciană

Mărioara, mama lui Ion Vatamanu

În amintirea lui Porfir Sanduleac din Mălinești

În amintirea lui Porfir Sanduleac din Mălinești

Zinaida Smochină-Rotaru marchează un frumos jubileu – 30 de ani de activitate pe tărâmul poeziei

Zinaida Smochină Rotaru - poezii pentru copii (selecție 2)

Zinaida Smochină-Rotaru - poezii pentru copii

(selecție 2)

Spre zarea albastră

Fluturașii se avântă

Prea zarea cea albastră

Iată pomii au înflorit,

Și-n livada noastră.

În crâng freamăt de plopi,

Cu miros de frunză verde

Pitpalacul frumos cântă

Prin iarbă el se pierde.

Dimineața când răsare

Dimineața când răsare

La noi sfântul Soare

El pe toți frățește

Cu ne-încălzește

Iar razele-i mângâitoare,

Ajung pentru fiecare.

Vara călduroasă

Iată c-a sosit acasă

Vara foarte călduroasă

Cu lanuri de secară,

De o frumusețe rară.

Iar vântul în câmpie,

Ce frumos le-adie

Unduindu-le-n valuri,

Ca pe-o apă între maluri.

A sosit vara

Cer senin, fără de nori

În crâng mulțime de flori

Plopul haina și-a înnoit

Iată vara a sosit,

Cântăreții cântă-n cor,

Fără nici un dirijor.

Vacanța mare

Cu chiote și cu alai,

Vara, a sosit pe plai

Odată cu ea vacanța mare,

Cu băi de apă și de soare.

Alergând voioși prin sat

Copii pleacă la scăldat

Având o vacanță lungă,

Până-n toamnă să le-ajungă.

Frăguța

O frăguță arătoasă.

De prin frunze s-a ivit

Cu fața îmbujorată,

Soarelui i-a zâmbit.

Întrebând-o într-o dată,

-Când așa ai crescut?

Parcă ieri erai în floare,
        Astăzi mare te-ai făcut.