Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc azi pe Sfântul Ierarh Nicolae

Creştinii ortodocşi din regiunea Cernăuți îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ierarh Nicolae. Sărbătoarea mai este numită în popor Sfântul Nicolae de Vară, marcată pe 22 mai.

Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai mari sfinți, considerat făcător de minuni. Legenda spune că Sfântul s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, în familia unor oameni evlavioși din Lichia, teritoriu aflat în prezent în Turcia. El a ajuns de la un simplu slujitor al bisericii la rangul de arhiereu, devenind arhiepiscopul orașului Mira din Lichia.

Se spune că lui Nicolae îi plăcea să-i ajute pe cei săraci şi năpăstuiţi, cărora le dădea aproape toţi banii câştigaţi. Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate, al celor acuzaţi pe nedrept.

În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt păstrate într-o criptă sub Biserica care îi este dedicată în acest oraş italian.

În această zi, o mănăstire și 36 de biserici din regiunea Cernăuți își sărbătoresc hramul, inclusiv lăcașurile sfinte din Costiceni, Marșenița, Cerlena, Voloca, Pătrăuții de Sus și Poeni-Poleana.

Valea Prutului

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii