O fotografie rară care surprinde un cuplu de țărani români din Basarabia, realizată în jurul anului 1860. Într-un decor simplu de atelier, aceștia stau nemișcați în fața obiectivului, purtând cu ei întreaga greutate a unui trai aspru.

Bărbatul, cu o căciulă și un suman uzat, pare rupt din pământul pe care l-a muncit întreaga viață. Femeia are o expresie serioasă și ține în brațe un prunc înfășat.

Fotografia a fost realizată la doar câteva decenii după anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist (1812), un moment de cotitură în istoria românilor din stânga Prutului. În această perioadă, administrația rusă începe un proces treptat de deznaționalizare, în care limba română este restrânsă din școli, biserică și viața publică, iar elitele locale sunt marginalizate sau rusificate. 

Cu toate acestea, țărănimea basarabeană – temelia rezistenței identitare – își păstrează cu încăpăținare limba, portul și datinile, asemenea copacilor seculari ale căror rădăcini se împletesc adânc în glia strămoșească.