Floarea aleasă a Mălineştiului, scuturată pe meleaguri străine

Floarea aleasă a Mălineştiului, scuturată pe meleaguri străine
Cunosc satul Mălineşti de când mă ţin minte. Se află peste deal de localitatea mea de baştină şi decenii la rând Mălineştiul, Berestea şi Doljocul au avut un singur Consiliu sătesc şi o singură gospodărie agricolă. Mai durabile s-au dovedit a fi relaţiile familiale şi de rubedenie între locuitorii acestor trei sate nouăsuliţene. Faima Mălineştiului erau livezile şi şcoala. Aveai impresia că Dumnezeu le-a împărţit mălineştenilor mai mult har de pomicultor şi i-a făcut să fie mai sârguincioşi la carte. Dacă gospodarii de aici îşi realizau producţia în imensul spaţiu unional, specialiştii, cu studii de bază primite la Şcoala din Mălineşti, s-au afirmat în diferite domenii şi în diferite foste republici, îndeosebi în Moldova.
Timpurile s-au schimbat şi au îmbătrânit livezile în Mălineşti, în clădirea spaţioasă, luminoasă şi relativ nouă a şcolii din sat răsună tot mai puţine voci zglobii ale copiilor. A scăzut nu numai numărul elevilor, ci şi stimulul lor de a acumula cât mai multe cunoştinţe. Pe mulţi dintre ei îi ademeneşte viaţa părinţilor plecaţi peste hotare, acolo unde se poate câştiga un ban întru asigurarea materială a traiului.
Specialiştii din Mălineşti cuceresc Europa, mai bine zis, deservesc populaţia îmbătrânită a Europei, sau îndeplinesc munci de salahor. Floarea aleasă a Mălineştiului se scutură pe meleaguri străine numai din cauza unui simplu motiv – la baştină şi în ţară tinerilor le vine tot mai greu să-şi găsească un loc de muncă.
În linişte şi singurătate…
Banii câştigaţi peste hotare „lucrează” la Mălineşti. Satul devine tot mai frumos şi mai frumos. Trecând pe uliţa centrală m-am prins cu gândul că cel care n-a fost aici o anumită perioadă mai că nu-l recunoaşte. Mai fiecare gospodar şi-a ridicat casă nouă, şi-a amenajat curtea, a schimbat gardul şi poarta. Ca-n poveste. Te-ai bucura din plin, dacă ai vedea prin curţi şi pe uliţă gazde preocupate de treburi şi trecători. Satul îşi trăieşte viaţa în linişte şi în singurătate. La câteva sute de metri spun „Bună ziua!” primei gazde – dl Anatolie Moldovan. A rămas stăpân acasă, iar soţia e în Italia acum al şaisprezecelea an. Gazda recunoaşte că toată această avere e truda şi jertfa soţiei sale. Dar când va veni timpul să trăiască împreună şi să se bucure de ceea ce au? Este o întrebare care îi frământă pe mulţi mălineşteni.
Cu câteva „Bună ziua!” am ajuns în centrul satului, la Consiliul sătesc. I-au schimbat aspectul două magazine noi. Şi iată fântâna – simbol al dăinuirii în veacuri, săpată cu ani şi ani în urmă, când a fost organizată grandioasa sărbătoare a satului Mălineşti, transmisă în eter chiar de Televiziunea din Moldova. Moş Porfir Sanduleac, „cronicarul satului”, în etate de 93 de ani, unul dintre iniţiatorii acelei sărbători, sprijinindu-se în toiagul bătrâneţii, spune o vorbă înţeleaptă: „Izvorul” satului sunt copiii, tinerii. Iată, anume acest izvor nu trebuie să sace niciodată”.
A îmbătrânit livada…
Că tinerii nu prea au ocupaţie în sat recunoaşte şi primarul Mălineştiului, dl Alexandru Mudreac. Deocamdată cea mai ponderabilă afacere o are fermierul Iurie Gheorghiţă. El creşte şi îngrijeşte de o turmă de 400 de oi de rasă. Iar pe teritoriul fostului complex zootehnic sunt folosite doar câteva încăperi pentru ferma de curci. Acolo lucrează câteva persoane, căci întregul proces de producţie este automatizat şi sunt folosite cele mai performante tehnologii. Proprietarul fabricii plăteşte în bugetul Consiliului sătesc pentru arenda terenului de pământ şi, potrivit spuselor primarului Alexandru Mudreac, susţine financiar echipa de fotbal din sat, ajută şcolii, participă la alte acţiuni de binefacere.
Una din problemele principale ale Mălineştiului este lipsa de pământ. Satul are puţine terenuri arabile – o cotă medie este de 0,85 hectare. Aşa că proprietarii funciari nu-şi pun mari speranţe în aceste mici cote de pământ. „A fost o greşeală că am împărţit livada, recunoaşte domnul primar. Fiecărui proprietar îi revin câte patru ari şi încearcă să pui la cale un lucru comun, bunăoară, plantarea unei tinere livezi, căci pomii au îmbătrânit. Dacă nu se făcea împărţirea, puteam da livada în arendă şi cel care o lua neapărat planta pomi tineri şi de soiuri productive”.
A slăbit legătura între şcoală şi părinţi
De la fostul colhoz „Prietenia Popoarelor” Mălineştiul s-a ales cu drumuri asfaltate şi cu obiective sociale noi: şcoală, punct medical, casă de cultură (deşi construcţia n-a fost dusă până la capăt). „Totul ce avem de la Caproş a rămas”, afirmă mălineştenii mai în vârstă, care îl cunosc foarte bine pe regretatul lor preşedinte de colhoz. Într-adevăr, unul dintre cele mai impunătoare edificii din Mălineşti este şcoala. Pe „timpurile bune” aici învăţau circa 380 de elevi, iar acum frecventează şcoala 126 de elevi. Cauza este bine cunoscută: plecarea peste hotare a familiilor tinere. „S-a pierdut legătura între părinţi şi şcoală, constată directoarea acestei instituţii, dna Rodica Canţeric. Dar procesul de învăţământ continuă ca în şcolile cu mulţi elevi. Avem un colectiv pedagogic tânăr, cu iniţiativă, care organizează multe acţiuni extraşcolare interesante. În şcoală funcţionează muzeul satului. De el se preocupă veterana învăţământului public, dna Tatiana Dântu”. În muzeu se află un panou special consacrat celor mai vestiţi absolvenţi ai şcolii. Cred că aceste exponate se vor completa cu mai multe materiale, dacă pentru absolvenţii de azi şi de mâine vor exista posibilităţi largi de a se afirma în ţară, vor fi apreciate la justa valoare capacităţile lor.
Unde-s nunţile de odinioară?
Din cauza cunoscutului film, denumirea satului Mălineşti este asociată cu nunta. În realitate, „Nunta din Malinovka”, ecranizată şi cu aspect eroic, nu are nimic comun cu nunţile pompoase din Mălineştiul nostru. Oricum, nunta încununează începutul vieţii de familie, iar familia, după cum ştim, este celula societăţii. Iar dacă tinerii însurăţei chiar după nuntă pleacă peste hotare înseamnă că este ceva „putred” în societatea noastră. Ea, societatea, care trece prin grele încercări, încă nu este pregătită să lanseze chemarea: „Veniţi, copii, acasă!”. Iată ce spune mătuşa Maria Lisac, ultima gospodină din Mălineşti cu care m-am salutat în acea zi: „Îi aştept pe copii din Italia, dar, la drept vorbind, ce să facă ei aici?…”.
Vasile Carlașciuc

Libertatea Cuvântului
Înapoi
Înainte
Comentează aici

0 comentarii: