Contribuția Bisericii Ortodoxe la afirmarea spiritualității românești în nordul Bucovinei (sec. XVIII-XIX)

Contribuția Bisericii Ortodoxe la afirmarea spiritualității românești în nordul Bucovinei (sec. XVIII-XIX)

În partea Moldovei răpită de Austria în 1774 „era un cler înalt și cult” (N. Iorga), care de fapt a salvat de la înstrăinare acel „diamant din stema lui Ștefan” (M. Eminescu). Încă pe la mijlocul secolului XVIII, la tipografia din Rădăuți se editau multe cărți bisericești pentru ținuturile Cernăuților, Sucevei, Hotinului, pentru întreaga Țară de Sus. După anexarea Bucovinei, biserica ortodoxă română simte tot mai mult nevoia de a întreprinde unele acțiuni energice pentru a-și apăra autonomia, amenințată de confesionalismul unit din Galiția, și pentru a consolida spiritul național românesc în această provincie.

Încă spre finele secolului XVIII la Cernăuți au fost întocmite (copiate, compilate) de către preoți și dascăli români câteva manuscrise, printre care „Codicele lui Constantin Popovici” „cliric din clasul al triile”, cu pasaje din viețile sfinților, un „Octoichos”, editat ulterior (1823), în care descoperim încercări de transpunere a textului slavon în grai românesc și chiar de a tâlcui versuri românești în maniera marelui înaintaș, mitropolitul Dosoftei. Bunăoară, pe versoul foii de titlu a „Octoichosului” publicat în 1823, sub semnul crucii citim versurile: „Crucea lumii păzitoare/Și arma străjuitoare/Cristos care biruește/Sus pe cruce pătimește”1 .

Sub auspiciile bisericii ortodoxe române, în 1811 începe să apară „Calendarul de casă” (seria fiind suspendată în 1820 și reluată apoi în 1841, apărând astfel până în 1944). Primele numere ale „Calendarului” au fost redactate de către V. Țintilă, absolvent al seminarului clerical din Cernăuți și cântăreț de biserică în satul natal Tereblecea.

În 1814 acest harnic cărturar și bun creștin publică un „Calendar pentru 100 de ani”, în care „se află toate sărbătorile cele mai mari ale bisericii răsăritului, alcătuit cu ajutorul lui Damaschin de un iubitor de această știință, de la început până la sfârșitul lumii...”. Între 1841 și 1848 „Calendarul” este redactat de către preotul Porfiriu Dimitrovici, - unul dintre primii autori de „acrostihuri” în nordul Bucovinei. În suplimentul literar al „Calendarului” pe 1841 sunt publicate două poezii ale lui P.D. (Porfiriu Dimitrovici) „un Cernăuțean”. Una dintre ele este o imitație după „Noima sfântului Ioan Hrisostom”, dar cu implicații satirice proprii ce denotă marea grijă a autorului de purificarea sufletelor compatrioților săi: „Patriei, zicem, să serbim, iar puțin de ea grijim/Vr-un folos de-l câștigăm, la-nteresu nostru-l dăm”2 .

La începutul anilor '40 în coloanele calendarului religios apar poeziile lui Teoctist Blajevici, ulterior mitropolit al Bucovinei (1877–1879). Cea mai importantă operă artistică a acestui cărturar (în timpul vicariatului lui Teoctist a luat ființă institutul teologic al Eparhiei, devenind apoi facultatea teologică cu renume european la Universitatea din Cernăuți) a fost poemul „Jordania 1841 la Cernăuți”, în care cu lux de amănunte e descris acest mare serviciu divin, în comparație cu versurile anterioare, cele ale lui Blajevici sunt lipsite de străinisme, autorul încercând să se apropie de graiul viu al poporului, care, în pofida vicisitudinilor istoriei, a păstrat comorile noastre folclorice și lingvistice.

Drept mărturie a unei străvechi prezențe românești, precum și a unei febrile vieți spirituale naționale în nordul Bucovinei la mijlocul secolului al XlX-lea, ne servește activitatea cărturarului iluminist Silvestru Morariu-Andrievici (1818–1895), preot la Ceahor (în apropiere de Cernăuți), apoi mitropolit al Bucovinei (din 1880 până la sfârșitul vieții).

Fiind conștient de necesitatea ocrotirii și cultivării graiului matern în Bucovina, amenințat de pericolul asimilării, Silvestru Morariu încă de pe băncile seminarului clerical din Cernăuți încerca să modeleze cuvintele românești după tiparele poeziei populare și ale celei culte. Începând cu anul 1843, susține timp de un deceniu suplimentul beletristic al „Calendarului” cu fabule ( „Cucoșul curcănit”, „Luna și stelele” ș.a.) și poezii patriotice și didacticomoralizatoare, printre care se distinge oda patriotică „De ziua fiului meu” cu următoarele versuri: „Pentru Patria Română/Cea frumoasă ca o zână/Să mi te lupți ca un leu/C-așa vei fi fiul meu”. Timp de mulți ani (1848–1865), preotul Silvestru Morariu-Andrievici a fost redactorul „Calendarului bucovinean”, unde a publicat diverse articole de actualitate în problemele bisericii ortodoxe din Bucovina.

Foarte amplă și cu o mare rezonanță în popor a fost activitatea didactico-pedagogică a marelui cărturar. Lui îi revine meritul de a fi primul autor de manuale școlare românești în Bucovina ocupată. Om de o vastă cultură generală și teologică, preotul și apoi mitropolitul Silvestru, ca și marii săi predecesori Varlaam și Dosoftei, „și-a dat seama că biserica pentru a-și putea atinge înaltele sale scopuri aici pe pământ trebuie să reprezinte un neam, să împărtășească toate necazurile și bucuriile lui”3. Cele 15 manuale și lucrări de religie și morală populară ale cărturarului au servit nu numai drept călăuze pe calea spre adevărul divin și a credinței, ci și în bună parte (pentru românii bucovineni), drept modele de limbă maternă cultivată cu osârdie (deși cu unele dificultăți inerente epocii respective). De fapt, rostul lor dublu este uneori subliniat de către autor și în titlul cărții „Psaltirea bisericească română așezată în note muzicale”, Cernăuți, 1879. „Istoria sfântă a Testamentului vechi și nou pentru clasa II a școlilor poporane (cu litere latine)”, Viena, 1886 ș.a.

Urcat pe scaunul mitropolitan, Silvestru Morariu-Andrievici nu s-a îndepărtat de popor. Mai mult decât atât, autoritatea de care se bucura ca deputat al parlamentului din Viena, ca „unul dintre bărbații cei mai de caracter și mai învățați dintre românii din Austro-Ungaria” (M. Eminescu), îi dă posibilitatea de a întreprinde unele acțiuni energice pentru a apăra autonomia bisericii ortodoxe bucovinene și a culturii naționale ca sprijin al ortodoxiei, înființează în 1883 tipografia arhiepiscopală chiar în incinta reședinței mitropolitane din Cernăuți (și-a mai schimbat apoi numele în „Societatea tipografică bucovineană”) care pe parcursul a peste 60 de ani (până în 1944) a editat zeci de cărți valoroase în domeniul teologiei, istoriei și literaturii românești. Fondează revista „Candela”, sprijină „Societatea pentru cultură și literatură română în Bucovina”, precum și Societatea de cântare „Armonia” (înființată în 1881) etc.

Clerul înalt și cult despre care vorbea marele istoric N. Iorga a reușit în mare măsură să grupeze și să călăuzească forțele intelectuale românești din nordul Bucovinei „pe făgașul unei puternice culturalități” (G. Călinescu). Rândurile cărturarilor și ale scriitorilor patrioți, care aprind lumina în inimile conaționalilor prin credință, cultură și știință se completează treptat. Alături de Silvestru Morariu-Andrievici își desfășoară activitatea literară preotul din vechea comună românească Boian (și alte localități bucovinene) Iraclie Porumbescu (1823–1896) - unul dintre primii poeți și prozatori ai acestui ținut, marele etnograf și folclorist, academicianul Simion Florea Marian (1847–1907), care fiind paroh în mai multe sate din Bucovina (printre care și Voloca de lin'gă Cernăuți) a avut prilejul să cunoască îndeaproape tradițiile naționale în acest colț de țară străbună și să releve în studiile și antologiile sale marea bogăție și varietate a datinilor noastre pe parcurs de secole.

În afară de aceștia, vom mai aminti și numele altor apărători ai credinței, limbii, culturii strămoșești în Bucovina: Constantin Morariu (1854–1927), preot în comuna Toporăuți, județul Cernăuți, despre care un biograf al său (C. Loghin) scrie că „ori și unde a călcat piciorul lui, a lăsat în urmă o largă dâră de lumină, iar activitatea sa scriitoricească este foarte bogată” (a fost poet, traducător, publicist); Dimitrie Dan (1856–1927), consilier consistorial și membru al Academiei Române, autor de lucrări în domeniul istoriei bisericii în Bucovina, precum și de schițe etnografico-folclorice de o mare valoare documentară; Zaharia Voronca (1851–1920), preot în comuna Mihalcea lingă Cernăuți, publicist și militant (în cadrul Societății „Arboroasa”) pentru drepturile politice și culturale ale românilor bucovineni ș.a.

Prin activitatea sa cărturărească (editarea de cărți religioase) biserica ortodoxă a jucat un rol foarte important și în formarea limbii române literare în Bucovina. Aceasta se explică prin faptul că ea a fost unica forță stabilă, independentă de factorii sociali, care a contribuit la consolidarea neamului și la păstrarea spiritualității lui de-a lungul secolelor.

Contribuția bisericii ortodoxe la formarea și menținerea spiritualității neamului românesc în nordul Bucovinei s-a manifestat prin literatura creată în mare parte de unii dintre cei mai distinși și vrednici slujitori ai bisericii, care au avut grijă să-și ferească neamul, limba și credința de pericolul înstrăinării, prin limba primelor traduceri de texte religioase, ca expresie a spiritualității naționale în această parte a țării.

Prof. dr. Grigore BOSTAN,

fostul șef al catedrei de filologie română și clasică a Universității din Cernăuți, 

Membru de Onoare al Academiei Române

Almanahul cultural-literal „Țara Fagilor”
vol. I - 1992, pag. 58-62. 

1. Marian S. FI., Inscripțiuni de pe manuscrise și cărți vechi din Bucovina. Partea I. Suceava, 1900, p. 34.

2. Nistor I., Istoria bisericii din Bucovina. București, 1916, p. 145.

3. Ibidem.