Alexandru Barbieru – preot și scriitor român originar din Nesfoia

Alexandru Bardieru (13 februarie 1913 – 22 septembrie 1994) a fost un prozator, folclorist, publicist și preot român, ale cărui contribuții literare și religioase au lăsat o amprentă în cultura românească. Născut în satul Nesfoia, fostul județ Hotin (actualmente regiunea Cernăuți), Bardieru și-a dedicat viața atât slujirii Bisericii, cât și promovării literaturii și folclorului românesc.

Educație și formare
Alexandru Bardieru și-a început educația în satul natal, absolvind școala primară, după care a urmat Seminarul Teologic (1927-1935) și Facultatea de Teologie din Chișinău (1935-1939). Acest ultim pas a fost deosebit de remarcabil pentru epocă, deoarece majoritatea preoților se limitau la studiile seminariale. Ulterior, a completat pregătirea la Seminarul Pedagogic Universitar din Cernăuți (1942-1943), obținând examenul de capacitate la religie în 1946.

Activitatea de preot
Hirotonisit preot în 1938, Bardieru a slujit inițial în parohia Rângaci, lângă Hotin, până la ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică. Apoi, s-a refugiat peste Prut, găsind adăpost la Artur Gorovei, o figură importantă a culturii românești. A slujit în mai multe parohii. După o scurtă perioadă în care a slujit în satul Ruși (jud. Baia, 1940-1941), Bardieru a revenit în Basarabia la eliberarea acesteia în 1941, devenind paroh în Marșenița (1941-1944).

După reocuparea Basarabiei de către URSS, Bardieru s-a stabilit definitiv în România, slujind în mai multe parohii: Corabia-Olt (1944-1945), Buciumeni-Fălticeni (1945-1949), Boroaia-Suceava (1949-1960), Broscăuți-Dorohoi (1960-1971) și, în final, Botoșani (1971-1994). A fost protopop la Boroaia (1949-1951) și profesor de religie la Corabia și Fălticeni (1944-1949). În 1953, a fost numit iconom stavrofor, o distincție bisericească care sublinia devotamentul său față de slujba preoțească.

Activitatea literară și publicistică
Bardieru a debutat publicistic în 1929, în ziarul „Cuvânt moldovenesc”, devenind colaborator constant din 1932. A publicat recenzii, note, poezii, impresii de călătorie și texte folclorice, semnând uneori cu pseudonimul „Delanesfoia”. În anii de studenție, a colaborat la numeroase periodice din Basarabia, Moldova de peste Prut și Muntenia, precum „Bugeacul”, „Bărăganul”, „Cuget moldovenesc”, „Gazeta Basarabiei”, „Itinerar”, „Luminătorul”, „Pagini basarabene” și altele.

În perioada 1939-1944, în ciuda condițiilor dificile ale războiului, și-a continuat activitatea literară și publicistică, publicând în reviste precum „Bucovina”, „Bucovina literară” (Cernăuți), „Cetatea Moldovei” (Iași), „Cuget clar”, „Cuvânt moldovenesc” (Chișinău), „În muguriri” (Fălticeni) și „Viața Basarabiei”. A tipărit și câteva broșuri religioase, precum „Carte de rugăciuni” (1941), „Hristos, pacea lumii” (1941), „Mărturii împotriva stilismului” (1941), „Misiunea Sacerdotală” (1941) și „Povățuitor pentru suflet și viață” (1943). Din păcate, din cauza condițiilor neprielnice, nu a reușit să-și publice în volum versurile, proza și culegerile folclorice, deși nuvelele sale din acea perioadă (precum „Pe drum de iarnă”, „Icoane de la țară”, „Presimțire” și„ Visul Lisavetei lui Nilici”) demonstrează un talent remarcabil.

Activitatea la Botoșani
Stabilit la Botoșani, Bardieru a slujit ca preot la Biserica „Duminica Mare”, continuându-și activitatea literară și de cercetare. A scris cărți de povești și a publicat în presa locală și națională documente cu valoare istorică, amintiri despre personalități precum Artur Gorovei, Magda Isanos, Otilia Cazimir, Gala Galaction, Mihail Sadoveanu și Dumitru Furtună. A colaborat la publicații precum „Clopotul”, „Albina”, „Ateneu”, „Caiete botoșănene”, „Iașul literar”, „Itinerar”, „Luminatorul”, „Manuscriptum”, „Ramuri” și „Viața Basarabiei”. A cules și alcătuit antologia de folclor „Antologia Crăciunului”.

Relații literare și culturale
Bardieru a întreținut legături de prietenie și colaborare cu folcloriști de seamă precum Artur Gorovei și Dumitru Furtună. După moartea lui Furtună în 1965, Bardieru a revizuit arhiva acestuia, descoperind materiale valoroase, printre care proiectul lucrării „Viața și opera lui Ion Creangă”, care, din păcate, nu a fost finalizată.

Aprecieri și recunoaștere
A fost membru al Societății Scriitorilor din Basarabia și al Uniunii Scriitorilor din România (din 1979). A figurat în antologia de lirică basarabeană „Mireasa de peste Prut” (1994), editată de Al. Darie.

Opere publicate
Mreană, mreană năzdrăvană (povești, 1975, Editura Ion Creangă; tradusă în maghiară și germană)
Păpușa năzdrăvană (basme din ținutul Botoșanilor, 1976, Editura Junimea)
Norocel Degețel (povești, 1978, Editura Ion Creangă)
Povești năzdrăvane (1982, Editura Ion Creangă)
Poezii populare din județul Botoșani: cântece bătrânești (1997, Editura Axa)

Manuscrise nepublicate
Printre lucrările rămase în manuscris se numără:
Mâine anul se-nnoiește (plugușoare din zona Botoșanilor)
Cântece bătrânești de pe Valea Jijiei
Alte povești năzdrăvane
Pe urmele pașilor lui Isus (amintiri din călătoria în Țara Sfântă)
Documente literare, memorii și profiluri literare

Moartea și moștenirea
Alexandru Bardieru a încetat din viață la 22 septembrie 1994, în Botoșani, lăsând în urmă o moștenire literară și culturală de neprețuit. Prin scrierile sale, a contribuit la păstrarea și promovarea folclorului românesc, iar prin slujirea sa religioasă, a fost un pilon al comunității creștine. Viața și opera sa rămân o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare.