Cârmuirea ținutului și orașului Cernăuți pe timpul domniei moldovenești

(Dela întemeierea Moldovei până la răpirea Bucovinei 1775)

Cernăuţi, 1832 – desen de I. Schubirsz
Cernăuţi, 1832 – desen de I. Schubirsz

Din vechime, adecă din vremea domniei lui Alexandru Vodă cel Bun (1400 - 1433) şi până la răpirea Bucovinei de cătră Austrieci în anul 1775, au fost Cernăuţii inima ţinutului cu acelaşi nume adecă a „ţinutului Cernăuţilor“. Acest ţinut se mărginea la răsărit cu ţinutul Hotinului, iar spre miazăzi cu ţinutul Sucevei. Acestea erau ţinuturile în cari era împărţită Moldova de miază noapte.

Ţinutul Cernăuţilor era deci în vechime mult mai întins decum e el azi. El cuprindea toată partea de peste Prut a Bucovinei până la graniţa Poloniei, adecă judeţele Cernăuţi, Coţmani, Zastavna, Văşcăuţi, Vijniţa, apoi Storojineţ, Şiret şi Rădăuţi.

Diregătorul cel mai înalt, sau cârmuitorul ţinutului Cernăuţilor era un „căpitan”, sau un „staroste”, ceia ce înseamnă mai bătrân, mai mare, pe când mai marii sau cârmuitorii ţinutului Hotinului ai Sucevii, sau altor ţinuturi ale Moldovei se numiau „pârcalabi”, iar mai târziu „ispravnici”. Dela anul 1741, adecă sub domnia lui Constantin Vodă Mavro-cordat începură şi staroştii, sau căpitanii de Cernăuţi a fi numiţi ispravnici, adecă judecători de Cernăuţi). Cuvântul „staroste” l-au luat Românii din Moldova dela Poloni, cu cari au trăit veacuri de arândul în vecinătate ca şi azi.

Starostele de Cernăuţi era aşezat sau numit în slujbă de cătră domnul ţării, de cătră Vodă.

În vremurile mai vechi, adecă în veacul al 14-lea şi al 15-lea, când oraşul Cernăuţi nu era decât un sat aşezat la vadul Prutului. Starostii ţinutului Cernăuţi îşi aveau reşedinţă în „cetatea Ţeţinei”, ale cărei dărâmături se văd încă şi azi în preajma Cernăuţilor), la o departare de cam 5 km spre apus de oraş, pe culmea unui muncel înalt de 370 m. Pe timpul domnului Moldovei Ștefan cel Mare (1457 - 1504) staroştii de ţinutului Cernăuţilor se titulau încă „staroşti de Ţeţina”, după locul reşedinţei lor. Aceasta o cunoaştem dintr’un hrisov vechiu din anul 1479, prin care Ștefan Vodă cel Mare porunceşte, ca: „locuitorii satelor dela Coţmani” atârnătoare de episcopia Rădăuţilor să fie scutite de judecăţile boerilor, a staroştiior de Ţeţina, de globnici şi de pererubţi”. Aceştia, adecă boerii, staroştii de Ţeţina, globnicii (adecă slujbaşii cari strângeau gloabele sau pedepsele dela cei pedepsiţi cu bani pentru ceva) şi pererubţii, (adecă slugile domneşti, cari mânau pe ţărani la îucru de cetate, ia mori domneşti, sau la alt lucru de poroncă) „nu vor avea voie să măie pe locuitorii din Coţmani cu alţi ţărani laolaltă la lucru de cetate, la morile, sau la curţile domneşti) şi pentru toate nelegiuirile, „chiar şi pentru moarte de om şi pentru răpire de fată”) n’are nimeni altul voie să-i judece pe locuitorii satului Rădăuţi şi ai satelor dela Coţmani, decât numai vlădica dela Rădăuţi).

Cel dintâi staroste de Cernăuţi, pe care-l cunoaştem din hrizoavele şi mărturiile scrise din vechime, a fost Ioan Grumaz, amintit într’un document alui Ștefan cel Mare din anul 1499).

Ca staroşti ai Cernăuţilor numia domnul ţării, sau Vodă adesea boeri mari din sfatul ţării, mai ales pe „marii spătari”, cari erau comandanţii oştirilor în lupte, sau generalii cum le-am zice noi azi.

Mai târziu aflăm în Cernăuţi doi staroşti puşi de Domn, sau de cătră divanul (sfatul) ţării dela care primiau ordine şi faţă de cari aveau să răspundă. Eată câteva nume mai cunoscute sau mai însemnate din şirul lung de staroşti ai Cernăuţilor, cari s’au perândat în decursul veacurilor.
La anul 1519 Peiric), la 1570 Albota), la 1599 Cracalia) la începutul veacului al 17-lea Alexie Mustaţă şi Onciul, fiul lui Ioraş), la 1603, Onciul şi Lenţa), la 1621 Gavrilaş), la 1626 George Bogdan) şi Ilie Şeptelici), la 1670 Alexandru Cupar şi Ilie Dracea), la 1690 Nicolai Murguleţ), la 1693 Toader Albota, fost mare Armaş).

Pe la anul 1687 craiul polon Ioan Sobieski, care ocupase Moldova de sus în întinderea Bucovinei de azi, numi judecător sau staroste de Cernăuţi pe boerul Turcul). În anul 1710 starostele de Cernăuţi Ioan Abază însoţi împreună cu Hristea jitnicerul la porunca Domnului Moldovei, pe doi agi turceşti, cari cercetau faptul unei încălcări a hotarului Moldovei de cătră Ruşi lângă Prut). Familia Abază era de baştină din Caucaz în Rusia, unde locueşte un popor numit „Abazi”. De acolo veni în veacul al 17-lea familia Abază şi se aşeză în Moldova sub domnia lui Vasile Vodă Lupu. Starostele de Cernăuţi Ioan
Abază seamănă să fi fost frate cu vornicul Ilie Abază care însori în anul 1711 pe domnul Moldovei Dimitrie Vodă Cantemir în Rusia, unde a rămas cu fostul său domn şi a ajuns colonel în armata împăratului rusesc Petru cel Mare, ca mulţi Români din acele vremuri).

Dela 1719 - 1721 a fost staroste al Cernăuţilor marele Ban Dumitru Macri.) În anul 1729 fu numit staroste de Cernăuţi jitnicerul Radu Racoviţă, fiul hatmanului Dumitraşcu). La 1731 era staroste de Cernăuţi Constantin Silion, fost mare nedelnicer). La 1749 Nicolai Costin), la 1756 Ştefan Buhaescul), la 1758 Ienachi Millo”), dela 1758 - 1760 Gheorghe Lefter), la 1760 Iordachi Cantacuzino), dela 1760 - 1762 iarăşi Iordochi Millo). În anul 1762 a petrecut în Cernăuţi ca oaspe al starostelui Millo, ministrul plenipotenţiar (solut, ambasadarul) Angliei Porter, cu familia sa. Millo i-a eşit înainte spre întimpinare în trăsura sa frumoasă, trasă de 6 cai). Dela 1762 - 1764 a fost staroste de Cernăuţi marele Spătar Const. Sturza), la 1768 Pâun), dela 1771 - 1773 Ilie Herescul).

Staroştii de Cernăuţi erau înainte de toate dirigătorii politici cei mai înalţi ai ţinutului lor. Dela sfârşitul veacului al 16-lea încoace aveau ei mai ales sarcina de a judeca certele cele multe, ce se întâmplau la hotarele ţării cu Polonia.

Când trecură Ruşii graniţa Moldovei în a. 1709 urmărind pe Şvezii bătuţi, starostele de Cernăuţi, Ioan Abază, fu numit în comisiunea, care avea să constate sub cari împrejurări s’au făcut Ruşii vinovaţi de încălcarea hotarelor Moldovei şi ce urmări păgubitoare pentru ţară a avut acea încălcarei).

Când generalul rusesc Gartenberg voia să înfiinţeze în Sadagura de azi, lângă Cernăuţi, o monetărie (un loc unde se bat monete sau bani) în anul 1770, se îndreptă mai întăi cătră starostele de Cernăuţi spre a se pune în înţelegere în privinţa aceasta).

Pe lângă aceste îndătoriri de ocârmuitor al ţinutului, de reprezentant şi sfetnic al Domnitorului ţării, mai era Starostele de Cernăuţi şi judecătorul cel mai înalt al ţinutului său. Cătră Staroste se îndreptau ţăranii, şi cereau să li-se facă dreptate, dacă vre-unul dintre judecătorii mai mici ai ocoalelor, sau vornicii satului le făcea vre-o nedreptate, sau nu le puteau face dreptate. Iar boerii erau judecaţi numai de cătră staroste. Dacă Starostele nu le făcea dreptate, atunci şi boerii şi ţăranii puteau face apel sau „jalbă“ la Vodă, adecă la Domnul ţării, înaintea starostelui se curmau toate judecăţile, sau neînţelegerile privitoare la cumpărături de moşii şi hotărnicii şi tot Starostele curma certele între boeri şi ţărani. Astfeliu domnul Moldovei Mihai-Vodă Racoviţă porunceşte în anul 1723 Marelui Comis Constantin, staroste de Cernăuţi să cerceteze şi să judece pâra dintre „Ioan Tabără mazil” şi „alţi oameni din satul Jadova, ce se zic împresuraţi de boerul Goian”.) În acest hrizov alui Mihai-Vodă Racoviţă se zice mai departe. „Oamenii din Jadova spun, că numai vatra satului este aleasă de cătră Goian, iar câmpul şi vadurile de moară ce sunt acolo în Jadova pe apa Şiretului li sunt neîmpărţite (adecă nehotărnicite) şi au multă pricină şi gâlceavă cu Goian). Domnul Moldovei însărcinează deci pe starostele de Cernăuţi, să cerceteze să judece aceste neînţelegeri făcând dreptate răzeşilor din Jadova.

Ca ocârmuitor al ţinutului avea starostele de Cernăuţi înainte de toate îndătorirea de a trimite domnului ţării la Iaşi birurile, strânse dela locuitorii ţinutului prin slujbaşi domneşti anume puşi spre acest scop. Apoi aveau ei să grijască pentru tinerea iarmaroacelor obicinuite din vechime şi pentru rânduială în zilele de târg.

Pentru mai lesnea împlinire a datorinţelor sale avea starostele sub ascultarea sa mai mulţi slujbaşi mai mici, cari îi stăteau în ajutor. Între aceştia sunt de amintit mai întăi „vătavii”, cari erau un fel de servitori mai înalţi ai judecătoriilor.

Înainte de răpirea Bucovinei din trupul Moldovei, adecă pe la a. 1770 avea starostele sau ispravnicul de Cernăuţi trei „ logofeţi” sau scriitori, numiţi şi „pisari“. Afară de aceştia mai stăteau în ajutorul şi sub ascultarea starostelui 40 de „barani”, sau slujbaşi judecătoreşti sub conducerea unui căpitan, apoi 30 de „umblători”, cari erau tot slujbaşi judecătoreşti, însă îşi făceau slujba călare sub conducerea unui „va­tav”. În sfârşit mai avea starostele de Cernăuţi la îndemâna lui 10 „arnăuţi” călări, sub comanda unui „ceauş”. Aceşti slujbaşi erau întrebuinţaţi de cătră staroste pentru susţinerea ordinei şi siguranţei în ţinutul său, apoi pentru a trimite ştiri cătră curtea domniască din Iaşi şi pentru a aduce (ordine) Cernăuţi
porunci dela Iaşi la Cernăuţi. „Umblătorii” din Cernăuți se amintesc într’un hrizov de hotărnicie a satului Petriceni pe Siret din anul 1763. În anul 1747 se aminteşte Grigori Sluhaico, fost vătav de umblători, apoi Nistor, umblător pe la a. 1767, Vasile, umblător pe la 1773. Deasemenea sunt cunoscuţi arnăuţii din Cernăuţi: Panait Ştirbul, arnăuţ dela 1762— 1787, Stoian, arnăuţ la 1775, Haivas, arnăuţ la 1775. Afară de aceşti slujbaşi mai mici ai Starostiei de Cernăuţi, se mai aminteşte într’e nişte martori
dintr’un hrizov dela anul 1642 şi un „Isac, curierul domnesc din Cernăuţi”.

Pentru hotărnicire de moşii întrebuinţau staroştii Cernău­ţilor de multe-ori mazili. Starostelui îi era supusă şi diregătoria oraşului Cernăuţi (primăria de azi), în fruntea căreia sta un şoltur, care avea 12 sfetnici, numiţi „pârgari”, adecă cetăţeni mai bătrâni, sau „oameni buni”.

Ţinutul Cernăuţilor era împărţit în cercuri mai mici numite „ocoale”. În fruntea fiecărui ocol stătea un „namesnic”, care era pus sub ascultarea starostelui.

Namesnicii ajutau pe staroste în toate trebile ţinutului, primiau dela acesta toate ordinele (poruncile) şi judecau unele daraveri de mai puţină însemnătate ale locuitorilor ocolului lor.

Astfel de slujbaşi se amintesc în anul 1705 „Darie, namesnic de Cernăuţi“, apoi 70 de ani mai târziu namesnicul Iani.

În fie-care ocol mai erau puşi câte doi „zlotaşi”, cari aveau datoria de a strânge birurile dela locuitorii ocolului şi a le da în primirea unui logofăt al starostelui, care îngrijia de vistieria starostiei. Iar în fruntea fie-cărui sat sta un „vornic“ şi unul până la trei „vatamani“, cari erau sfetnicii sau ajutoarele
vornicului. Aceştia aveau între altele, îndatorirea, de a împărţi suma birului sau „tributului“ pusă pe sat între locuitorii satului, adecă de a hotărî în înţelegere cu sătenii, cât are să plătiască fie-care cap de familie, apoi de a strânge banii birului dela săteni şi ai da în seama zlotaşului, şi a judeca micile
neînţelegeri ce se iscau între locuitorii satului.

Între slujbaşii domneşti ai Cernăuţilor ar mai fi de amintit încă „vameşul”, care încasa vama prescrisă pentru mărfurile, cari treceau prin oraşul Cernăuţi, apoi pntru vite şi cai. Această vamă a Cernăuţilor a durat dela anul 1408 până în veacul al 18-lea. Vameşul era o persoană însemnată ceia ce dovedeşte faptul, că el înlocuia, de multe ori chiar pe staroste, dacă acesta lipsia din oraş, sau din ţinut.

Documentele vechi ne arată, că cel din urmă vameş moldovenesc al Cernăuţilor a fost Costea Chirilescul, care vându între anii 1771-1776, nişte făşii (parcele) de pământ lângă biserica sf. Paraschiva. Tot lângă biserica sfintei Paraschiva era şi vama din Cernăuţi. De aceia biserica aceasta se numia în trecut „biserica vămii“.

Vama Cernăuţilor aducea pe la sfârşitul domniei moldoveneşti un venit anual de 10.000 până la 12.000 fl. pe an.

În sfârşit trebue să amintesc corpul grănicerilor din ţinutului Cernăuţilor, cari păziau hotarele Moldovei spre Polonia. Aceşti ostaşi grăniceri se numiau „călăraşi” şi stăteau sub comanda „Marelui căpitan de Cernăuţi şi Coţmani” şi a câtorva căpitani.

Din hrizoavele vechi ştim, că Domnul Moldovei Nicolai Vodă Mavrocordat porunceşte în anul 1714 tuturor căpitanilor şi călăraşilor ţinutului Cernăuţi să asculte de Dumitraşcu Calmuţchi, pe care Vodă 1-a numit „Capitan Mare de Cernăuţi în locul căpitanului Hâncul”. Într’un hrisov din anul 1742 e amintit Gavril Neculce, Vel (mare) Căpitan de Coţmam” şi „călăraşii” de Coţmani”. În anul 1747 era Gheorghe Pârvul, căpitanul dc Coţmani, iar în anul 1751 ,,Căpitanul Manoli, comandant de Cernăuţi şi Coţmani“. În anul 1746 şi 1748 se aminteşte ,,Samfir, Mare Căpitan de Cernăuţi şi Coţmani, ca binefăcător ai mănăstirii din Horecea, iar în anul 1758 şi 1759 hotărnici Marele Căpitan Vasile Dumitrescu satul Lenţeşti, lângă Cernăuţi. Spre sfârşitul domniei moldoveneşti, adecă pe la anul 1774, au fost mazilul Vasile Ieremievici şi Teodor Herescul căpitani de călăraşi ai ţinutului Cernăuţi.

Aşa era la noi stăpânirea moldoveniască din vremurile vechi şi până la răpirea Bucovinei de cătră Austriaci în anul 1775. Şi de atunci a bătut nemilos viforul vremii. Încetul cu încetul Nemţii Austriei din Viena ni-au desfiinţat tot ce mai amintia de domnia moldoveniască. În locul staroştilor, căpitanilor şi nemesnicilor români din vremea moldoveniască au început 'a ne stăpâni „guvernatorii” şi „beamterii” străini de sufletul nostru şi de obiceiul ţării şi a pământului nostiu, iar limba noastră moldoveniască a fost izgonită din diregătoriile tării.

De aceşti 150 ani de stăpânire străină ne aducem aminte noi Românii, ca de un vis rău. Căci acest timp nu a fost pentru noi decât o luptă grea şi necontenită. Pe când fraţii noştri din România liberă munciau în linişte pentru propăşirea şi binele ţării și ai neamului, noi aceşti din fosta Bucovina austriacă ne luptam sărmanii neajutaţi de nimeni pentru a ne păzi şi apăra de perzare limba şi legea noastră strămoşască. 
Simeon Reli
Deșteptarea (1 octombrie 1921, nr.9)

Comentarii

Activitățile noastre

Fototeca Valea Prutului (Fotografii Vechi)

Hărți vechi

Statistici

Free counters!

Parteneri media