Mănăstirea de călugări „Nașterea Maicii Domnului” din Horecea este situată în partea de est a orașului Cernăuți, într-un crâng cu același nume, pe malul drept al râului Prut, într-o pădure de fag, pe strada Troianivska, nr. 1. Este una dintre cele mai vechi comunități monahale din nordul Bucovinei. Alături se află un vechi cimitir.  

Se consideră că Mănăstirea Horecea a fost fondată în anul 1712 de un călugăr pustnic. Prima atestare documentară datează din 2 decembrie 1719, când, într-o gramotă, se menționează cumpărarea de către căpitanul Manole Zamfir a unei pășuni în locul numit Horecea, situat în apropierea mănăstirii, de la un anume Mihalache.  

Printre primii călugări ai mănăstirii s-a numărat și tatăl viitorului episcop de Rădăuți și, mai târziu, mitropolit al Moldovei, Antonie (Putneanu-Cernovschi), născut la Cernăuți. Viitorul ierarh a fost, pentru o vreme, ieromonah la Horecea, venind aici de la Mănăstirea Putna, unde se călugărise. Ca amintire a șederii sale în acest sfânt lăcaș, el a construit o biserică de lemn și chilii pentru călugări. De asemenea, vlădica Antonie, împreună cu fratele său Silvestru, a dăruit Mănăstirii Horecea un teren în Cernăuți.  

Primul egumen al mănăstirii a fost ieromonahul Ioanichie. În anul 1737, el a cumpărat de la târgovețul Gh. Pitei poiana Săzomnișca, situată în apropierea Horecei.

O perioadă de înflorire deosebită a Mănăstirii Horecea este legată de numele succesorului lui Ioanichie, egumenul Artimon (Chinițchi), care a preluat conducerea frăției la începutul anilor ’40 ai secolului al XVIII-lea. Acest călugăr a cumpărat în mod activ terenuri, baraje și moșii pentru mănăstire, atât în Cernăuți, cât și în alte localități. În timpul păstoririi sale, au fost achiziționate 14 moșii, printre care: Săzomnișca, terenurile din jurul mănăstirii, Hreblea, un loc în apropierea Horecei, un fânaț lângă Horecea, ce se întindea până la malul râulețului Terebiș, fânețuri pe malul drept al râulețului, de la Horecea până la Ostrița, precum și diverse pajiști, terenuri, case și terenuri arabile în Cernăuți. De asemenea, mănăstirea a intrat în posesia unei optimi din satul Cabești și a unor suprafețe de pământ lângă lăcașul monahal.  

Având resurse materiale importante și sprijinul unor binefăcători influenți – mitropolitul Moldovei Iacob (Putneanu) și marele logofăt Iordache Ruset, poreclit Cilibiu (fost staroste de Cernăuți) – egumenul Artimon a inițiat construcția noii biserici din cărămidă a mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului”, ridicată pe locul fostei biserici de lemn.


Etapa finalizării construcției a fost sprijinită financiar și de noul mitropolit al Moldovei, Gavriil (Callimachi). În anul 1766, împărăteasa Rusiei Ecaterina a II-a și voievodul Moldovei Grigore Ghica al III-lea au donat mănăstirii 40.000 de carboave pentru ridicarea bisericii. Lucrările au fost duse la bun sfârșit, iar în 1767 biserica a fost sfințită.  

Noua biserică mănăstirească „Nașterea Maicii Domnului” este construită în stil baroc. Grosimea pereților, care ajunge până la 1,5 metri, se explică prin necesitatea de a îndeplini și funcții defensive în momentul edificării. Aceștia sunt acoperiți cu tencuială.  

Din punct de vedere arhitectural, edificiul are un plan dreptunghiular alungit, cu exedre pe laturile de est, nord și sud, formând cele trei foi caracteristice arhitecturii moldovenești. Biserica este construită pe două niveluri și este încoronată cu șapte turnuri de diverse înălțimi, unele având un caracter pur decorativ. Fațadele poartă trăsăturile stilului baroc, remarcându-se prin dinamica suprafețelor fragmentate, detaliile fine sculptate în calcar, ramele ferestrelor și portalurile ușilor. Aspectul vertical al construcției este accentuat prin elementele de întărire, pilaștrii cu capiteluri corintice, streșinile profilate, rândurile de nișe circulare și aticurile fațadei de vest. Silueta piramidală a edificiului este subliniată de structura sa superioară, suplă și organizată pe mai multe niveluri, iar diversitatea elementelor arhitectonice și dispunerea lor conferă clădirii o eleganță aparte.  

Spațiul interior al bisericii impresionează prin deschiderea sa amplă, evidențiată de o colonadă cu trei arcade care separă partea din față a naosului. La nivelul superior, în partea de nord, se află o mică încăpere ce adăpostește paraclisul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Tot la etaj este amenajat un altar lateral închinat Sfintei Mari Mucenițe Varvara, precum și chilii monahale. Accesul la nivelul superior se face prin scări în spirală.  

Pereții, cupolele și arcurile din interior sunt decorate cu fresce murale în stil baroc, de o valoare artistică deosebită, dintre care se remarcă în mod special reprezentările „Judecății de Apoi” și ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. În ansamblu, biserica îmbină armonios tradițiile arhitecturale moldovenești cu influențele baroce, vizibile mai ales în structura acoperișului.  

În timpul războiului ruso-turc din anii 1769-1774, când armata țaristă a ocupat Moldova și baronul P. Gartenberg a deschis o monetărie la Sadagura, egumenul Artimon a comandat pentru Mănăstirea Horecea două clopote de la meșterul Johann Christian Valentin. Primul clopot a fost turnat în 1773, iar al doilea în 1774.


După anexarea părții de nord a Moldovei, redenumită oficial Bucovina, la Imperiul Habsburgic, administrația austriacă a inițiat un proces de secularizare a mănăstirilor și a averilor acestora. Primul pas a fost catalogarea proprietăților monahale. Conform procesului-verbal întocmit de comisarul Metzger la 16 februarie 1782, Mănăstirea Horecea deținea patru gospodării: o moară în Cernăuți, moșia Mogoșești din Moldova (astăzi Bairachi), trei case în Cernăuți, situate în apropierea fântânii turcești, și o treime din satul Hahoreni din Moldova.  

Scopul autorităților imperiale era de a retrograda Mănăstirea Horecea la statutul de schit, ceea ce ar fi însemnat că aceasta urma să existe doar din mila credincioșilor, afectându-i considerabil stabilitatea economică. În acest context, la 17 iunie 1783, când împăratul Sfântului Imperiu Roman, Iosif al II-lea, a vizitat pentru prima dată orașul Cernăuți, starețul Mănăstirii Horecea l-a implorat să nu reducă statutul mănăstirii și să compenseze „pierderile grele” cauzate de construirea unui pod de pontoane peste Prut, care anulase veniturile mănăstirii din taxele de trecere a râului – drept conferit de voievozii moldoveni.  

Întrucât cererile sale nu au fost luate în considerare, egumenul Artimon a părăsit Horecea, retrăgându-se mai întâi la Dragomirna și ulterior în Moldova. În locul său, l-a lăsat ca stareț pe ieromonahul Teofilact (Ștefanovici). Însă, în august 1783, când în schit mai viețuiau doar 12 călugări, autoritățile austriece au emis decretul de desființare a acestuia. Călugărilor li s-a permis temporar să mai locuiască acolo, dar viitorul așezământului monahal era pecetluit.  

La 25 februarie (9 martie) 1784, stareții tuturor mănăstirilor din Bucovina s-au întrunit la Cernăuți și au transmis un memorandum către Viena, prin intermediul generalului K. von Enzenberg, administratorul militar al ținutului, protestând împotriva secularizării. În document, călugării afirmau că „sunt hotărâți să părăsească țara, împreună cu toți frații și toate bunurile mănăstirești”, însă nu au primit niciun răspuns favorabil. După o a doua petiție adresată direct împăratului, aceștia au fost informați că sunt liberi să plece, dar fără a lua cu ei proprietăți sau bunuri.  

În toamna anului 1784, un mare număr de călugări au părăsit în secret Bucovina, fără permisiunea autorităților austriece. Printre aceștia s-a numărat și starețul Mănăstirii Horecea, ieromonahul Teofilact, care a emigrat în Moldova împreună cu frații săi călugări. Aceștia au luat cu ei banii mănăstirii și diverse obiecte de preț, inclusiv icoane, vase liturgice, sfeșnice, coroane de argint, pietre prețioase, veșminte, cărți, documente de proprietate, animale mari cornute, o trăsură și o căruță, în care au încărcat toate bunurile de valoare ale așezământului monahal.


După închiderea schitului în 1784, Biserica Nașterii Maicii Domnului a fost transformată din lăcaș monahal în biserică parohială. La începutul lunii octombrie 1823, în timpul unei vizite de cinci zile la Cernăuți, împăratul rus Alexandru I a poposit și la această biserică, unde a fost binecuvântat de parohul local, Teodor Suhopan, pe care l-a răsplătit cu generozitate.  

În 1858 a fost elaborat un proiect de reparație a acoperișului, iar credincioșii au reușit să strângă fondurile necesare în următorii cinci ani. În 1869 s-a instalat un nou iconostas, iar în 1876 lucrările de restaurare au fost finalizate.  

În primăvara anului 1904, renumitul istoric român Nicolae Iorga a vizitat biserica, remarcându-i zidurile groase și cupolele înalte. Albul imaculat al edificiului se distingea pe fundalul peisajului verde din jur, lăsând o impresie profundă asupra cărturarului.  

Potrivit „shematismelor” bisericești de la începutul secolului al XX-lea, comunitatea parohială a Bisericii Nașterii Maicii Domnului din suburbia Horecea-Liud deținea 12 hectare de teren pentru preotul paroh și o casă de cărămidă. În 1908, parohia avea în administrare și o biserică-filială din lemn, Înălțarea Domnului, situată în Horecea Urbană și construită în secolul al XVIII-lea.  

În 1912, edificiul bisericii a fost înscris în evidențele „Comisiei pentru conservarea monumentelor istorice și de artă”, fiind recunoscut pentru valoarea sa istorică și artistică. Orice restaurare ulterioară a fost interzisă fără avizul autorităților competente.  

În timpul Primului Război Mondial (1914-1918), trupele austriece au confiscat clopotele bisericii și le-au trimis la topit în Ungaria, întrucât armata imperială avea nevoie de metale pentru muniție. Zona din apropierea bisericii s-a transformat într-un punct strategic de apărare a Cernăuțiului dinspre est, iar zidurile lăcașului au fost grav afectate de gloanțe. În 1920, biserica a fost din nou tencuită la exterior pentru a acoperi urmele distrugerilor.  

În vara anului 1936 s-a planificat reînnoirea iconostasului și a picturii murale. Totuși, după o lungă corespondență cu „Comisia în chestiunile monumentelor istorice”, nu a fost stabilit un pictor capabil să execute lucrarea la nivelul dorit.  

În perioada sovietică, biserica a continuat să funcționeze ca lăcaș de cult pentru credincioșii din Horecea și Horecea Urbană. A fost inclusă pe lista monumentelor de arhitectură și s-a aflat sub protecția statului. În 1992, a fost supusă unor ample lucrări de reparație, menite să îi redea frumusețea inițială.


Mănăstirea de bărbați din Horecea a renăscut la 22 noiembrie 1995, continuând tradiția monahală întreruptă în secolul al XVIII-lea. Pe teritoriul său se află Biserica Nașterii Maicii Domnului, având altare suplimentare închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfintei Mare Mucenițe Varvara. De asemenea, complexul monahal include o clopotniță de lemn, două blocuri de locuit, clădiri administrative și casa parohială situată în afara mănăstirii. În prezent, mănăstirea deține 3,2 hectare de teren în Horecea, iar în satul Mahala, raionul Noua Sulița, administrează încă 8 hectare de pământ arabil pentru activități agricole.  

Starețul mănăstirii este Arhimandritul Veniamin (Voloșciuc), sub îndrumarea căruia își duc viața monahală opt călugări.  

La 6/19 septembrie 2011, de sărbătoarea Pomenirii Minunii Arhanghelului Mihail din Chones, episcopul de Hotin și vicar al Eparhiei Cernăuților și Bucovinei, mitropolitul Meletie, a sfințit prestolul renovat al bisericii. Totodată, la 8/21 septembrie, cu ocazia hramului bisericii, a fost oficiată o liturghie arhierească de către mitropolitul Onufrie.  

Mănăstirea Horecea adăpostește numeroase relicve sfinte, printre care părticele din moaștele unor mari sfinți: Sfânta Mare Muceniță Varvara, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Nicolae, Sfântul Spiridon, Sfântul Ambrozie de Mediolan, Sfântul Lazăr, Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Cuviosul Serghie de Radonej, Cuviosul Serafim de Sarov, Cuviosul Siluan Athonitul și alți sfinți ai Bisericii Ortodoxe. În plus, mănăstirea păstrează o părticică din Crucea Mântuitorului, o piatră din Mormântul Sfânt, o piatră de sub Muntele Golgota și o bucată din stejarul din Mamvri.  

Vechea mănăstire cu hramul Nașterii Maicii Domnului din Horecea Cernăuților ocupă un loc de seamă în rândul așezămintelor monahale ale Bucovinei ortodoxe. Dincolo de importanța sa cultural-istorică, mănăstirea rămâne un reper spiritual esențial, păstrând tradiția rugăciunii și a smereniei. Inițial ridicată într-o pădure de fag, departe de zgomotul lumii, mănăstirea continuă să fie un loc binecuvântat, în care credincioșii își găsesc liniștea sufletească și întărirea în credință.
Locuința ortodoxă pe Prut: 
Trecut și prezent - Mănăstirea bărbătească 
Nașterea Maicii Domnului „Horecea” din Cernăuți
Mihai Ciucico, 2012
Valea Prutului