Mănăstirea de bărbați Nașterea Maicii Domnului Horecea este situată în partea de est a orașului Cernăuți, într-un crâng cu același nume de pe malul drept al râului Prut, într-o pădure de fag de pe strada Troianivska, 1. E una dintre cele mai vechi comunități istorice de călugări din nordul Bucovinei. Alături se află un vechi cimitir.
Se consideră că Mănăstirea „Horecea” a fost fondată în anul 1712 de un călugăr pustnic. Despre prima atestare documentară aflăm din gramota de la 2 decembrie 1719, în care era vorba despre cumpărarea de către căpitanul Manole Zamfir a unei păscători în locul numit Horecea din apropierea mănăstirii de la un oarecare Mihalache.
Printre primii călugări ai Mănăstirii din Horecea a fost și tatăl viitorului episcop de Rădăuți, iar mai târziu mitropolitul Moldovei Antonie (Putneanu-Cernovschi) care s-a născut la Cernăuți. Apropo, însăși viitorul vlădică a fost un timp oarecare ieromonah la Horecea (venind aici de la Mănăstirea Putna, unde s-a călugărit) și ca amintire despre aflarea sa în acest sfânt lăcaș a construit o biserică de lemn și chelii pentru călugări. De asemenea vlădica Antonie, împreună cu fratele său Silvestru, au dăruit Mănăstirii Horecea un lot de pământ în Cernăuți.
Primul egumen al lăcașului a fost ieromonahul Ioanichie. În anul 1737 el a cumpărat de la târgovețul Gh. Pitei poiana Săzomnișca alături de Horecea.
O înflorire deosebită a Mănăstirii Horecea e legată de numele succesorului său - egumenul Artimon (Chinițchi), care a venit la conducerea frăției la începutul anilor 40 ai secolului XVIII. Acest călugăr cumpăra energic pentru mănăstire terenuri, baraje și moșii atât în Cernăuți, cât și în alte locuri. În timpul cât el a condus mănăstirea au fost cumpărate 14 moșii și anume: Săzomnișca, pământul în jurul mănăstirii, Hreblea, loc în apropierea Horecei, un fânaț lângă Horecea ce se întindea până la malul râulețului Terebiș, fânețuri pe malul drept al râulețului de la Horecea până la Ostrița, unele pajiști și terenuri din Cernăuți, case și terenuri arabile în Cernăuți, a opta parte din satul Cabești, teren funciar în Cernăuți, o bucată de pământ lângă mănăstire ș.a.
Concentrând surse materiale și având sprijinul unor binefăcători bogați: mitropolitul Moldovei Iacob (Putneanu), marelui logofăt Iordache Ruset poreclit Cilibiu (fostul staroste de Cernăuți), egumenul Artimon a început construcția noii biserici din cărămidă a mănăstirii Nașterea Maicii Domnului. Au așezat-o pe locul bisericii de lemn.
Etapa de finalizare a construcției a fost sprijinită financiar și de noul mitropolit al Moldovei Gavriil (Callimachi). În anul 1766 pentru construcția bisericii împărăteasa rusa Ecaterina a II-a și voievodul Moldovei Grigore Ghica al III-lea au donat mănăstirii 40.000 carboave. În 1767 biserica a fost sfințită.
Noua biserică mânăstârească Nașterea Maicii Domnului e construită în stilul baroco. Grosimea pereților de până la 1,5 m. c condiționată de menținerea unor funcții de apărare la momentul edificării. Pereții sunt acoperiți cu tencuială.
În plan edificiul reprezintă un dreptunghi alungit cu exedre din est, nord și sud (cu o absidială mai mare și laterale mai mici) ce formează așa numitele trei foi, des întâlnite în arhitectura moldovenească. Biserica e cu două nivele, finalizată cu șapte turnuri de diverse înălțimi, o parte din ele fiind decorative. Fațadele sunt caracteristice arhitecturii baroco prin dinamica unor suprafețe disecate, detalii fine tăiate în calcar, carcasele ferestrelor și portalurile ușilor. Orientarea verticală o completează detaliile de consolidare și pilaștri cu capiteluri corintice incrustate, streșini profilate, cu un șir de nișe circulare, atici pe fațada de vest. Silueta piramidală a edificiului e subliniată de partea de sus, subțire și cu mai multe niveluri. Diversitatea și amplasarea lor liberă îi oferă construcției o eleganță deosebită.
Deschiderea profundă a spațiului interior al bisericii e consolidată de o colonadă în trei arcuri ce separă partea din față a naosului. În partea de nord, la al doilea nivel e amenajată o mică încăpere cu paraclisul Sf. M. Mc. Gheorghe Gheorghe. În partea de sus a lăcașului se află de asemenea un altar lateral suplimentar în cinstea Sf. M. Mc. Varvara și chelii. Spre nivelul superior al bisericii duc scări în formă de spirală.
Pereții, cupolele și arcurile din interior sunt acoperite cu frescă murală în stil baroco de o mare valoare artistică (mai ales imaginile cu Judecata de Apoi și Sf. M. Mc. Gheorghe). În general, clădirea bisericii îmbină armonios tradițiile arhitecturale moldovenești cu trăsăturile stilului baroco, deosebit de evidente în acoperișul lăcașului.
În timpul războiului ruso-turc din anii 1769-1774, când armata țaristă a ocupat Moldova și baronul P. Gartenberg a deschis în apropierea Cernăuțului (în Sadagura) o monetărie, egumenul Artimon a comandat aici pentru mănăstirea din Horecea la meșterul Johann Christian Valentin două clopote. Primul a fost turnat în 1773, al doilea - în 1774.
După anexarea părții de nord a Moldovei, devenită oficial cunoscută sub numele de Bucovina, la Imperiul Habsburgic, administrația austriacă a început o politică de secularizare a mănăstirilor și averilor ce le dețineau. În primul rând au făcut o catalogare a averilor mănăstirești. Conform procesului verbal al comisarului Metzger din 16 februarie 1782, lăcașul „Horecea” avea patru gospodării: moară în Cernăuți, moșia Mogoșești din Moldova, (astăzi Bairachi), trei case în Cernăuți (lângă fântâna turcească), a treia parte din satul Hahoreni din Moldova. Puterea imperială avea ca scop trecerea Mănăstirea Horecea la categoria de schit, fapt ce ar fi influențat negativ asupra ei. Deci, când la 17 iunie 1873 orașul Cernăuți pentru prima dată a fost vizitat de împăratul Sfântului Imperiu Roman și al națiunii germane, regele Boemiei și Ungariei, arhiducele austriac s.a.m.d. Iosif al II-lea. Starețul Mănăstirii Horecea l-a rugat ca mănăstirea sa să nu fie trecută la categoria de schit, ce ar trebui să existe din milostenii. El a rugat de asemenea să i se compenseze mănăstirii „pierderile grele”, ce le-a avut de suferit după construirea podului de stat de pontoane de peste Prut, deoarece înainte mănăstirea a primea plată de la transportarea peste râu, drept dăruit încă de voievozii moldoveni. Ne atingându-și scopul, egumenul Artimon a părăsit Horecea și s-a mutat la Dragomirna, apoi în Moldova, lăsând în funcția de stareț al Mănăstirii Horecea elevul său, ieromonahul Teofilact (Ștefanovici). În august 1783, când în schitul Horecea se mai aflau încă 12 călugări a fost decretată anularea acestuia. Autoritățile austriece au permis încă un timp călugărilor să trăiască în mănăstire.
La 25 februarie (9 martie) 1784 toți stareții mănăstirilor din Bucovina s-au adunat la Cernăuți și au transmis prin generalul K. von Enzenberg, administratorul militar al ținutului, un memorandum către Viena împotriva planurilor de secularizare a mănăstirilor. Ei au declarat că „sunt determinați să părăsească țara, cu toți călugării și toate bunurile mănăstirii”, dar nu au primit răspuns. După a doua petiție adresată direct împăratului li s-a răspuns că sunt liberi să plece, dar fără proprietăți.
În toamna anului 1784 un mare număr de călugări fără permisul guvernului austriac au părăsit Bucovina. Printre ei au părăsit în secret schitul și au emigrat în Moldova starețul Mănăstirii Horecea, ieromonahul Teofilact cu frații călugări. Au luat cu ei banii mănăstirii și unele lucruri de preț: icoane, vase, sfeșnice, coroane de argint și pietre de pe icoane, veșminte, cărți, uricele mănăstirii, precum și animale mari cornute, o trăsură și o căruță, în care au fost încărcate toate obiectele de valoare.
După închiderea schitului în anul 1784, Biserica Nașterii Maicii Domnului din locaș de mănăstire a devenit parohială. La începutul lui octombrie 1823, în timpul aflării timp de cinci zile în Cernăuți, ea a fost vizitată de către împăratul rus Alexandru I. Fiind binecuvântat de parohul local Teodor Suhopan, l-a răsplătit cu generozitate.
În anul 1858 a fost elaborat proiectul de reparație a acoperișului. Peste cinci ani credincioșii au adunat banii necesari pentru realizarea lucrării, iar în 1869 s-a făcut un iconostas nou. În anul 1876 lucrările de reparare au fost încheiate.
În primăvara anului 1904 biserica a fost vizitată de către cunoscutul istoric român, profesorul Nicolae Iorga, care a fost impresionat de pereții groși și cupolele înalte ale bisericii, ce se evidenția prin albețea sa pe fundalul verde al naturii pitorești.
Conform „shematismelor” bisericești de la începutul sec. XX, în posesia comunității parohiale a Bisericii Nașterii Maicii Domnului din suburbia Horecea-Liud erau 12 hectare de teren pentru preotul paroh și o casă de cărămidă. Parohiei (1908) i-a aparținut de asemenea o biserică-filială de lemn înălțarea Domnului în Horecea Urbană, construită în secolul XVIII.
În anul 1912 edificiul Bisericii Nașterea Maicii Domnului a fost luat la evidență de către „Comisia pentru conservarea monumentelor istorice și de artă” ca fiind de o valoare istorică și artistică. În ea a fost interzise lucrările de restaurare fără permisiunea organelor puterii.
În timpul Primului război mondial (1914-1918) austriecii au scos din clopotnița bisericii clopotele străvechi și le-au expediat la topit în Ungaria, deoarece armata imperială nu avea îndeajuns metale colorate, în timpul acțiunilor de luptă, zona de lângă biserica s-a transformat într-o linie de apărare a armatei austriece. Zidurile bisericii lângă care armata austriacă a amenajat caponiere de beton pentru apărarea orașului Cernăuți din partea de est au fost ciuruite de gloanțe. Din acest motiv, în 1920 Biserica Nașterea Maicii Domnului din nou a fost tencuită pe din afară. În vara anului 1936 a fost planificată reînnoirea iconostasului și picturii murale, dar după o lungă corespondență cu „Comisia în chestiunile monumentelor istorice” nu a fost stabilit pictorul care ar fi putut realiza această lucrare la nivelul cuvenit.
În perioada sovietică lăcașul a servit ca biserica parohială pentru credincioșii din Horecea și Horecea Urbană. El a fost inclus în lista monumentelor de arhitectură și s-a aflat sub protecția statului. În anul 1992 biserica a fost reparată.
În 1995 mănăstirea de bărbați a renăscut. Ea a fost deschisă la 22 noiembrie 1995. Pe teritoriul mănăstirii în prezent se află Biserica Nașterea Maicii Domnului cu altarele alăturate suplimentare în cinstea Sf. M. Mc. Gheorghe și a Sf. M. Mc. Varvara, o clopotniță de lemn, două blocuri de locuit, clădiri administrative. În afara mănăstirii se află casa parohială. Mănăstirea are 3,2 hectare de pământ. În satul Mahala, raionul Noua Sulița mănăstirea are 8 ha de pământ arabil pentru lucrări agricole.
Stareț al mănăstirii este Arhimandritul Veniamin (Voloșciuc). În mănăstire ostenesc 8 călugări.
La 6/19 septembrie 2011, la sărbătorirea Pomenirii minunii Arhanghelului Mihail săvârșită în Chones, mitropolitului Cernăuților Meletie, pe atunci episcop de Hotin, vicar al Eparhiei Cernăuților și Bucovinei a sfințit Prestolul renovat.
Iar la sărbătoarea hramului, de Ziua Nașterii Maicii Domnului Preacuratei Fecioare Maria (8/21 septembrie), aici a oficiat o liturghie arhierească mitropolitul Onufrie.
În incinta Mănăstirii Horecea se păstrează părticele din sfintele moaște: M. Mc. Varvara, M. Mc. Gheorghc, M. Mc. și Tămăduitor Pantelimon, M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava, M. Mc. Elefterie, M. Mc. Vladimir, mitropolitul Kievului, Sf.Vasile cel Mare, Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Ambrozie de Mediolan, Sf. Lazăr, (Cel de patru zile), episcopul de Chitia, Sf. Filaret al Moscovei, Sf. Apostol Andrei cel întâi Chemat, Cuv. Serghie de Radonej, Cuv. Serafim de Sarov, Cuv. Siluan Athonitul, Prea Cuvioșii de la Lavra Pecersk din Kiev, Sf. Cuv. Isac Șirul din Spoleto (Italianul), o părticică din Crucea lui Hristos de Viață Dătătoare, o piatră din Mormântul Domnului Purtător de Viață, o piatră de sub Muntele Golgota, o părticică din stejarul din Mamvri și alte lucruri sfinte.
Fără îndoială, vechea mănăstire cu hramul Nașterea Maicii Domnului din Horecea Cernăuților joacă un rol important intre recunoscutele locuri sfinte ale Bucovinei ortodoxe și în plan cultural-istoric, dar, mai presus de toate, în plan spiritual. Construită cândva ca un locaș de pustnici, cât mai departe de deșertăciunea lumească într-o pădure de fag de pe malul Prutului, această veche așezare de călugări a fost și continuă să rămână un loc binecuvântat de rugăciune, smerenie, iubire creștină, răbdare și credința pe calea mântuirii sufletului.
Sursa: Locuința ortodoxă pe Prut:
Trecut și prezent - Mănăstirea bărbătească
Nașterea Maicii Domnului „Horecea” din Cernăuți
Mihai Ciucico, 2012
Valea Prutului
0 Comentarii